Poate și datorită sonorității numelui cu care își semnează producția jurnalistică și literară, dar cu siguranță fiindcă scrisul său are dintotdeauna un „ce” îmbietor pe care, odată descoperit, îl cauți mereu pentru a-ți reconfirma intuiția și renutri cu bucurie viciul lecturii, îi urmăresc de mult timp, chiar cu mult înainte de a-l cunoaște direct, acrobațiile stilistice din perimetrul limbii române. Ele au anverguri și densități care, îmi exprim speranța, într-un viitor manual despre teoria scrisului elevat și încărcat de substanță, îi vor nemuri numele. Ba, că tot a fost ieri Ziua presei militare, cred că și armata se poate mândri cu el, fiind caporalul cu cele mai serioase studii de specialitate, liceul militar și Școala de ofițeri activi punându-şi puternic amprenta asupra caracterului său.
Dacă îi veți citi fie și numai poemul „Povestea zăpezii”, ca să nu vorbim despre întreaga lui proză și poezie, sfidătoare deseori a canoanelor genialității, vă veți convinge. Iar de veți avea și șansa întâlnirii lui în carne și oase, cum am avut eu cu vreo trei, patru ani în urmă, s-ar putea să vă încerce o ușoară dezamăgire, mai exact spus o emoționantă nedumerire: cum pot doi ochi, doar doi, dar foarte vii, într-adevăr, să vadă și să culeagă atâta lumină pentru noi din Marea Lumină a universului?! Eu am avut această nedumerire înălțătoare, și încă o am, observând cum o fărâmă de om, care în afară de ochi și, desigur, minte, inimă, suflet, mai are doar picioare pentru mers și mâini pentru scris, ei bine, văzându-l te întrebi cum această fragilitate umblătoare poate duce povara unor certitudini atât de grele, chiar dacă sunt înnobilizatoare.
Căci, vorbind despre certitudini, în fond ele sunt speranța unui mâine altfel, mai îmbucurător și mai luminos, prietenul meu despre care încerc să scriu acum are o 
mulțime, dintre care uriașă este CERTITUDINEA unei înfăptuiri unicat, o revistă care duce cu demnitate chiar acest titlu, o entitate croită pe fundamente clasice din pagini de avangardă culturală și temeritate patriotică, o publicație de succes în pofida știutelor și neștiutelor bariere care i se pun vrut și nevrut. Pentru ținerea în viață a acestei nobile obsesii, CERTITUDINEA sa este printre puținele obsesii nobile pe care eu le cunosc, el este veșnic într-o febrilă căutare de subiecte eminesciene și, pe marginea lor, se află mereu într-o neliniște a facerii cum rar am întâlnit. Din această cauză îți dă impresia că poate abia când va sosi Sfântul Dumitru (Manea, pre numele lui real), Miron Manega își va îngădui o clipă de răgaz pentru mângâierea unor pahare cu vorbe sărbătorești între prieteni. Altfel rar îl păcălesc să rupă din timpul lui dedicat fără nicio rezervă devoratoarei pasiuni a ținerii aprinse, cu orice sacrificiu, a candelei iubirii de patrie. De aici cred că vin întreaga armonie și forță a scrisului său în care noi, cititorii, cu cât ne adâncim, cu atât aflăm mai multe motive de extaz.
Firiță Carp / UZPR