Ultima lună de vară a coborât pe acest mioritic plai cu Legea din 2 august 1940, adoptată de către sesiunea a VII-ea a Sovietului Suprem al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, care are următoarea redacţie: „Să se includă partea de nord a Bucovinei şi judeţele Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
La 3 august, în ţinut şi-a desfăşurat lucrările prima conferinţă a reprezentanţilor comitetelor muncitoreşti, înfiinţate în cadrul fostelor întreprinderi particulare. La ea a participat şi a luat cuvântul Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului judeţean Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei. Se poate afirma că în această zi a luat naştere organizaţia sindicală a muncitorilor din actuala regiune Cernăuţi. Vor fi desfiinţate toate fundaţiile meşteşugăreşti, care au existat pe meleagurile voievodale în perioada interbelică, fiind considerate de către puterea stalinistă ca „organizaţii reacţionare şi trădătoare”.
Pe data de 7 august 1940 este adoptată Legea „Despre unele schimbări şi completări în articolele 13, 23 şi 48 din Constituţia U.R.S.S.”, conform cărora teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a fost împărţit între 23 de regiuni. Astfel a luat fiinţă actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei, în componenţa căreia au intrat localităţi din fostele judeţe Cernăuţi, Dorohoi, Hotin, Rădăuţi şi Storojineţ ale României.
La 15 august 1940 apare Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. „Despre naţionalizarea pământului pe teritoriul Bucovinei de Nord”, conform căruia, începând cu data de 28 iunie 1940, tot pământul ţinutului „eliberat” şi bogăţiile subsolului, cu pădurile şi apele lui, devin proprietatea statului sovietic. După cum mărturisesc documentele de arhivă, au fost naţionalizate peste 836 mii hectare de pământ arabil. Pe aceste pământuri vor fi organizate 9 sovhozuri.
În aceeaşi zi este emis Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. despre naţionalizarea băncilor, întreprinderilor industriale, organizaţiilor de consum, transportului feroviar şi fluvial, poştei şi telegrafului. Au fost naţionalizate 74 de bănci mari şi mici, 12 staţii electrice, conductele de apă, parcul orăşenesc de tramvaie. În mâinile statului trec tipografiile, spitalele, farmaciile, instituţiile de învăţământ, casele locuitorilor care s-au refugiat în România. Aşadar, statul sovietic şi-a asumat poziţia de conducere în toate ramurile economiei ţinutului. Aceasta va duce la intensificarea terorii împotriva categoriilor sociale considerate de către dictatura stalinistă ca o piedică în calea dezvoltării orânduirii socialiste.
În luna august, în actuala regiune Cernăuţi a fost reorganizat întregul sistem de învăţământ. Vor fi lichidate toate şcolile româneşti. Au fost deschise 406 şcoli cu limba ucraineană de predare, 10 şcoli cu limba rusă de predare şi două şcoli pedagogice. Pentru băştinaşii meleagurilor voievodale de origine română vor fi organizate 114 şcoli cu limba de predare moldovenească. Nimeni n-a strigat atunci: „Pentru limba ta sfântă de veacuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”. Această limbă nouă, născocită şi impusă de sovietici, a fost susţinută şi protejată de potentaţii zilei timp de jumătate de secol pe teritoriul ţinutului carpatin, până la destrămarea imperiului bolşevic. În scopul pregătirii învăţătorilor pentru clasele superioare, în oraşul Cernăuţi a apărut Institutul pedagogic, în cadrul căruia aveau posibilitate să capete cunoştinţe în materie de filologie (limba şi literatura ucraineană), de fizică şi matematică şi de istorie 330 de studenţi. Totodată, va fi reorganizată şi universitatea cernăuţeană, transformându-se în Universitatea de Stat din Cernăuţi, cu următoarele facultăţi: Facultatea de filologie (limba şi literatura ucraineană, limba şi literatura rusă), Facultatea de fizică şi matematică, Facultatea de biologie, Facultatea de geografie. Facultatea de teologie a fost lichidată. Facultatea de drept, existentă în perioada interbelică, îşi va găsi adăpost în clădirea Universităţii din Lvov. Lecţiile pentru cei 420 de studenţi ai noii universităţi se citeau în limba ucraineană.
După vizita ateului Nichita Hruşciov, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, în fosta capitală a Bucovinei istorice şi după înflăcărata sa cuvântare în faţa cernăuţenilor, care a avut loc în centrul oraşului Cernăuţi pe data de 4 iulie 1940, s-au intensificat persecuţiile împotriva slujitorilor altarului. În urma acţiunilor criminale, întreprinse de către organele staliniste de represalii, va fi arestat, la 20 iulie, Panteleimon Şerban, născut în 1892, în localitatea Salsoşcana, fostul judeţ Orhei al Basarabiei, stareţul fostei Mănăstiri din Cuciurul Mare, actualul raion Storojineţ. Inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”, este condamnat la 8 ani într-un lagăr comunist de muncă corecţională, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 31 mai 1941. Pe data de 13 august va fi încătuşat preotul din satul Stârcea, azi raionul Hliboca (Adâncata), Victor Paşcaniuc, născut la 1903, în localitatea Suceveni, acelaşi raion.
A hotărât să treacă în Patria istorică şi să scape de teroarea instaurată în ţinutul mioritic. Este pedepsit cu 5 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. Peste trei zile, în mâinile grănicerilor sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. nimereşte Valerian Opaiţ, parohul bisericii din Banila Moldovenească, raionul Storojineţ, născut la 1910, în satul Cireş, acelaşi raion, poseda studii superioare. Fiind condamnat şi el la 5 ani de închisoare, apucă drumul gulagului sovietic, unde era pusă în funcţiune infernala maşinărie stalinistă de ucis oameni. La 20 septembrie 1940, spre hotarul instalat la finele istoricului cireşar, creând „drame umane incredibile, fatale, rămase multă vreme necunoscute”, a pornit Eusebiu Rezuş, născut în 1885, în municipiul Rădăuţi, locuitor al oraşului Cernăuţi, poseda studii superioare, fost profesor al Facultăţii de teologie a universităţii cernăuţene. Este reţinut de grănicerii sovietici, fiind privat de libertate pe un termen de 5 ani. În ţinut s-a instaurat perioada dezmăţului bolşevic al primului stat socialist din lume.
Pe data de 23 august 1940, scriitoarea ucraineană Olga Kobyleanska, Casa-muzeu a căreia se află în satul românesc Dimca (Trestiana), actualul raion Hliboca (Adâncata), a fost primită în Uniunea scriitorilor din Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Peste patru zile, ei i s-au acordat 10 mii de ruble, în calitate de ajutor financiar, conform deciziei din 27 august a Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. La 29 august, Comitetul Central al Partidului Comunist (bolşevic) din toată Uniunea şi Consiliul Comisarilor Poporului al U.R.S.S. adoptă hotărârea despre încetarea circulaţiei banilor româneşti şi introducerea pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord a valutei sovietice, începând cu data de 1 septembrie 1940. În ţinut a pornit radioficarea oraşelor şi centrelor de plasă, telefonizarea consiliilor săteşti. Naţionalizând ramura transportului feroviar, „eliberatorii” au pus mâna pe cele 41 de staţii de cale ferată. În posesia sovieticilor au intrat 43 de locomotive, 1359 de vagoane şi 14 vagoane-cisterne. Reţeaua feroviară dispunea de 8 trenuri de pasageri. În acest domeniu al economiei ţinutului lucrau 3403 oameni.
La finele verii au loc schimbări esenţiale în construcţia culturală a meleagului mioritic. La Cernăuţi este transferat Teatrul Dramatic Ucrainean din Harkov, condus de regizorul V. Vasylko. În centrul regional iau fiinţă Filarmonica Regională de Stat şi Casa de creaţie populară. În satele şi oraşele ţinutului au fost deschise biblioteci şi cluburi, pe lângă care funcţionau cercuri dramatice şi culturale, în cadrul cărora erau citite lecţii pe teme ateiste, se demonstrau filme. Toate aşezămintele de cultură îşi desfăşurau activitatea sub controlul nemijlocit al organelor de partid. Bibliotecile erau completate cu literatură marxist – leninistă, majoritatea filmelor conţineau tematica transformărilor socialiste în Uniunea Sovietică, oglindind „grandioasele realizări” ale muncitorilor şi ţăranilor din imperiul bolşevic, prietenia seculară de nezdruncinat a popoarelor frăţeşti din patria lui Lenin şi Stalin. În actuala regiune Cernăuţi şi-au găsit adăpost şi teren favorabil „poeţii populari”, compunerile cărora răspundeau cerinţelor vremii: „Fost-am noi orfani odată,/ Fără mamă, fără tată,/ Şi lucram – amar de noi! – / La boieri şi la ciocoi./ Plata noastră ne era/ Gârbaciul şi temniţa./ Nu lucrai zilele toate – / Vai de pielea ta, măi frate,/ Căci boierul da poruncă/ Vechilul să mi te-aducă/ Sus la curtea boierească,/ Pentru muncă să-ţi plătească – / În bătăi să te snopească./ Iată-aşa am dus noi jugul,/ Lacrimi îngropând cu plugul/ An de an şi veac de veac – / Neam din neam tot mai sărac./ … Dar ajunse şi pe-aici/ Mândrul soare-al lui Ilici./ De nevoie am scăpat,/ Biciul noi l-am îngropat./ Iar Partidul nostru scump/ Lege dreaptă a făcut/ Şi egală pentru toţi:/ Pentru noi şi strănepoţi./ Mulţumim, Partide scump,/ Că dreptate ne-ai făcut./ Ne-ai scăpat de jugul lor,/ De biciul boierilor./ Azi cu toţii laolaltă/ Noi sîntem stăpâni pe soartă”. Mai târziu se va susţine că aceste „capodopere” erau nevoite să îndeplinească rolul greu de „locomotive”, care duceau în pantă vagoanele cu creaţii de valoare. Deviza intelectualităţii româneşti din actuala regiune Cernăuţi a Ucrainei, în acel îndepărtat şi istoric an 1940, a devenit: „Când ne-a fost mai greu destinul şi acum, la bine,/ Noi am fost cu tine, Lenin, şi vom fi cu tine!”. Puţini vor apărea acei care nu împărtăşeau numita orientare de patriotism sovietic. Numele lor rămân înscrise pentru generaţiile viitoare în Cartea de istorie a neamului: scriitorul Dumitru Covalciuc, poetul-martir Ilie Motrescu şi grupul foştilor „studenţi naţionalişti” ai Universităţii de Stat din Cernăuţi.
Despre noua putere stalinistă prin ţinut au început să circule multe zvonuri, unul mai înfricoşător ca altul. Românii continuau să se îndrepte către frontiera instalată în mod abuziv, dorind să scape de dictatura statului totalitar, îmbrăcată în toate straiele urii. Pe data de 6 august va fi reţinut la graniţă Constantin Carcea din Vicovu de Jos, locuitor al oraşului Cernăuţi, poseda studii primare, născut în 1892. A doua zi, grănicerii din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl arestează pe Nicolae Botezatu, originar din satul Oroftiana, fostul judeţ Dorohoi al României, instalat cu traiul în nordul Bucovinei. La 11 august nimereşte în mâinile staliniştilor ţăranca Maria Budeanu din Herţa, neştiutoare de carte, doi feciori ai căreia erau înrolaţi în rândurile armatei române. Peste zece zile va fi reţinut ţăranul Nichita Coroma, care a văzut lumina soarelui în 1878, în Vicovu de Sus, fostul judeţ Rădăuţi. Interogatoriile au durat 17 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 5 ani de detenţie. Moare la 27 mai 1942, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Karaganda a Kazahstanului. Pe data de 21 august este arestat Mihai Boicu, născut în 1903, în localitatea Sinăuţi, azi raionul Hliboca (Adâncata). A doua zi, în mâinile grănicerilor sovietici intră Minodora Coroleac din Cernăuţi, născută la 1914, cu studii medii incomplete, condamnată la 3 ani de detenţie „pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat”. La finele lunii august, reprezentanţii organelor staliniste de represalii îl arestează pe ţăranul Nicolae Cozaciuc, care a venit pe lume în localitatea Negostina, azi judeţul Suceava al României, la 1904, poseda studii primare. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în fosta capitală a Bucovinei istorice.
După o vară plină de zbucium şi suferinţe, pe plaiurile mioritice de la poalele Carpaţilor, scăldate de apele învolburate ale Nistrului, Prutului, Siretului şi Ceremuşului, a coborât prima toamnă sovietică. Autorităţile staliniste continuă acţiunile lor de consolidare a dictaturii bolşevice. Pe data de 3 septembrie 1940, biroul comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei a adoptat hotărârea „Despre totalurile alegerilor organelor sindicale în instituţiile şi întreprinderile din regiune”, în care se menţiona că alegerile organelor sindicale în ţinut s-au „desfăşurat într-o atmosferă de înalt avânt politic, în condiţii de luptă cu diferite elemente duşmănoase şi cu participarea activă a maselor largi ale muncitorilor, funcţionarilor, intelectualităţii truditoare”. În locul fostelor „organizaţii de breaslă reacţionare”, în cadrul fabricilor şi uzinelor sunt create „comitetele sindicale sovietice, care întrunesc în rândurile lor majoritatea lucrătorilor”. În componenţa comitetelor au intrat „cei mai buni reprezentanţi ai clasei muncitoare şi intelectualităţii truditoare, devotaţi cauzei partidului lui Lenin”. În cele 247 de organizaţii sindicale create au fost aleşi 1502 membri. În numărul lor se aflau „329 de femei, 787 de ucraineni, 137 ruşi, 123 de comunişti şi 60 de comsomolişti”. Membrii comitetelor sindicale „au organizat în cadrul întreprinderilor şi instituţiilor din Bucovina de Nord 85 de colţişoare roşii, au completat cu operele marxist – leniniste 75 de biblioteci, au înfiinţat cercuri de studiere a Constituţiei Uniunii Sovietice, înrolând în această activitate 1572 de oameni”.
În toamnă a început inventarierea pământului naţionalizat. În cele peste 836 mii de hectare naţionalizate intrau 698 mii de hectare, care se aflau încă în posesia ţăranilor, peste 90 mii de hectare erau moşiile proprietarilor refugiaţi, iar 18 mii hectare de pământ au aparţinut mănăstirilor. În actuala regiune Cernăuţi va fi introdus sistemul sovietic de impozite. Gospodăriile băştinaşilor sunt supuse impozitului agricol, impozitului pe animale, impozitului pe atelaje, impozitului pe clădiri.
În acea toamnă îndepărtată au continuat şi persecuţiile staliniste. În ziua de 11 septembrie 1940, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. adoptă hotărârea privind deportarea lui Gheorghe Arnăutu, care a văzut lumina zilei la 1900, în localitatea Udeşti-Mare, fostul judeţ Dorohoi, poseda studii primare. În perioada interbelică se stabileşte cu traiul în oraşul Cernăuţi. Românul va fi acuzat de organele sovietice de reprimare de „agitaţie antisovietică”. În aceeaşi zi, ţăranca Elena Axenuţ din Dersca, azi judeţul Botoşani al României, născută în 1890, neştiutoare de carte, porneşte spre satul Tureatca, aflat atunci în componenţa Uniunii Sovietice, unde locuia soacră-sa, Maria Gromei, cu scopul să aducă nişte haine pentru nepoţei, fiindcă magazinele din Tureatca erau fără marfa necesară locuitorilor. Nimereşte în mâinile grănicerilor comunişti şi primeşte 3 ani de temniţă „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Nicolae Brişcă, născut la 1906, în satul Horbova, azi raionul Herţa, în timpul instalării puterii staliniste în actuala regiune Cernăuţi se afla în rândurile armatei române. Lăsat la vatră, în ziua de 11 noiembrie 1940, porneşte spre satul natal, unde-l aşteptau părinţii, soţia Emilia şi patru copii: Dumitru, Maria, Saveta şi Valeria. A trecut frontiera, a ajuns acasă. S-a întâlnit cu cei scumpi şi dragi. După două săptămâni, va fi arestat de reprezentanţii organelor staliniste de reprimare şi pedepsit cu 5 ani de detenţie, fiind întemniţat în lagărul bolşevic de muncă corecţională din oraşul Norilsk, Federaţia Rusă. S-a oprit la marginea de nord a imperiului stalinist, unde pământul durerii zace de secole şi nopţile iernii sunt fără sfârşit. Pe data de 12 septembrie, în mâinile călăilor bolşevici intră ţăranul Porfirie Bajurean, care a venit pe lume la 1902, în localitatea Coteleu, fostul judeţ Hotin al Basarabiei. Este acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost „membru al unui partid contrarevoluţionar” din România.
În ziua de 28 iunie 1940, când urletul înfiorător al maşinilor blindate sovietice domnea în ţinutul mioritic, îngrozind sufletele românilor, tânărul absolvent al liceului, Gheorghe Zaharia, născut în 1919, în orăşelul Herţa, şi-a luat rămas bun de la părinţi, de la fraţi şi surori, refugiindu-se în interiorul României. Aflându-se departe de casa părintească, el nu ştia despre jalea Prutului, despre lacrimile mamelor, soţiilor şi surorilor, despre durerea copiilor rămaşi fără mânghâierea părinţilor. La 10 septembrie, acelaşi an, porneşte spre Herţa lui natală, trece hotarul, instalat de mâna bolşevicului, ajungând cu bine la locul unde a văzut pentru prima dată lumina soarelui. După trei zile va fi arestat şi aruncat în beciurile închisorii cernăuţene. Interogatoriile au durat 8 luni. Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S., prin decizia nr. 39 din 7 aprilie 1941, îl condamnă la 5 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională, fiind inclus în categoria „elementelor care prezintă un pericol social”. Cei rămaşi acasă, conform deciziei „troicei operative” a Direcţiei regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S. din 11 iunie 1941, vor fi deportaţi în Siberia, fiind acuzaţi de faptul că erau „rude cu un trădător al patriei”. Tot în aceeaşi zi de 13 septembrie, alt tânăr, Ilie Păscărel din satul Horbova, actualul raion Herţa, născut la 1921, cu studii medii, este încătuşat de reprezentanţii organelor comuniste de represalii. După 7 luni de interogatorii bestiale, Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl lipseşte de libertate pe un termen de 10 ani „pentru activitate subversivă”. Au rămas bunii săi părinţi, Gheorghe şi Saveta Păscărel, fără scumpul lor fiu.
Fiind incluse de către puterea sovietică în categoria „organizaţiilor naţionaliste”, chiar din primele zile de instaurare a dictaturii staliniste în actuala regiune Cernăuţi, a fost interzisă activitatea tuturor societăţilor culturale româneşti. La finele verii şi începutul toamnei, în baza Decretului Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S. din 15 august 1940, a pornit naţionalizarea, jefuirea şi nimicirea bunurilor acestor adevărate centre de cultură şi de studiere a istoriei ţinutului şi a neamului.
Conform documentelor păstrate în fondurile Arhivei de Stat a regiunii Cernăuţi, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, constituită la 1862, a dispus în oraşul Cernăuţi de o parcelă de pământ, cuprinsă între Piaţa Unirii (azi Piaţa Centrală) şi strada Generalul Zadic (azi strada Vatutin) cu o suprafaţă de 8.139 metri pătraţi. Pe acest teren se află o clădire cu faţada în strada Vatutin, în care a fost deschis în trecut restaurantul „Drăguleanu”, aducând Societăţii un venit anual de 84 mii de lei.
Pe amintita parcelă de pământ se înalţă fostul Palat Naţional al Românilor, o clădire cu două etaje, cumpărată de Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina la 1897 cu o sumă, care era egală cu 20 milioane de lei. În Palatul Naţional şi-au găsit adăpost numeroase societăţi româneşti, printre care „Armonia”, „Junimea”, „Dacia”, „Arboroasa”, „Societatea scriitorilor bucovineni”. Tot în acest Palat a funcţionat Tipografia „Mitropolitul Silvestru”, înzestrată cu aparataj modern pentru acele timpuri, capabil să culeagă texte în mai multe limbi.
În fosta Piaţă Vasile Alecsandri (azi Piaţa Teatrului) Societăţii i-a aparţinut o parcelă de pământ cu o suprafaţă de 5.750 metri pătraţi, unde s-a ridicat monumentala clădire a Palatului Cultural al Românilor, proiectată pe un spaţiu de 4.640 metri pătraţi. Edificiul cuprindea paisprezece camere pentru birouri, o sală de conferinţe, o sală de lectură, o sală pentru depozitul de cărţi al bibliotecii, o sală festivă. Mobila încăperilor s-a ridicat la costul de un milion de lei. Concomitent, Palatul Cultural al Românilor conţinea un hotel cu 120 de camere, o terasă extinsă în lungul întregii clădiri cu încăperi destinate pentru bucătărie. În acest Palat se afla sediul „Băncii de Nord”, care aducea Societăţii un venit anual de 360 mii de lei.
În oraşul Cernăuţi proprietate a Societăţii a devenit un teren de 4.730 metri pătraţi, situat în strada Mărăşeşti, nr. 24 (azi strada Şevcenko), pe care se află clădirea fostului Internat pentru elevi şi în care se adăposteau anual 200 de băieţi. La începutul lunii iunie 1940, s-a adăugat la acest teren o grădină, cumpărată de Societate cu preţul de 500 mii de lei, destinată pentru odihna elevilor. Tot în Cernăuţi Societăţii i-a aparţinut o parcelă de pământ, situată în strada Banatului, nr. 1 (azi strada Tobilevyci), unde se găsea clădirea Internatului pentru meseriaşi.
În comuna Mahala, fostul judeţ Cernăuţi, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina a avut un teren cu o suprafaţă de 600 metri pătraţi, pe teritoriul căruia s-a ridicat o Casă Naţională, valoarea ei ajungând la suma de 500 mii de lei, şi împrejmuită de un muzeu, o uzină electrică, un atelier de tâmplărie, un atelier de fierărie, un atelier de ţesut covoare persane, o fabrică de cărămidă. O Casă Naţională şi-a desfăşurat activitatea în satul Cuciurul Mare, acelaşi judeţ.
În orăşelul Vijniţa Societatea dispunea de o bucată de pământ cu o suprafaţă de 400 metri pătraţi, unde a fost construită o Casă Naţională, având o valoare de circa două milioane de lei. În comuna Broscăuţii Noi, fostul judeţ Storojineţ, Societăţii i-au aparţinut trei hectare de pădure.
Patrimoniul filialelor Societăţii din suburbia Caliceanca a oraşului Cernăuţi, precum şi din localităţile Ceahor, Cernauca, Cozmeni, Cuciurul Mare, Cuciurul Mic, Ivancăuţi, Jucica Veche, Mahala, Sadagura, Toporăuţi, fostul judeţ Cernăuţi; Colencăuţi, Grimeşti, fostul judeţ Hotin; Oprişeni, Sinăuţii de Sus, fostul judeţ Rădăuţi; Budineţ, Carapciu, Căbeşti (Iaseni), Ropcea, fostul judeţ Storojineţ, a atins suma totală de un milion 600 mii de lei. Totodată, trebuie de menţionat că Societatea a dispus de o colecţie de manuscrise, rămase de la personalităţile de seamă ale neamului românesc, precum Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Iancu Flondor, Hurmuzăcheştii, Alexandru Odobescu, Ion Heliade-Rădulescu.
Averea Societăţii constituia şi o colecţie de cărţi şi publicaţii vechi, unele exemplare foarte rare sau unice, o parte din ele având o importanţă excepţională pentru trecutul zbuciumat al Bucovinei. Societatea a fost proprietara unei colecţii de pânze originale ale pictorilor Bucevschi, Troteanu, Iser, Tarasov, Maximovici, Roşca, Zagorodnikov. Tezaurul Societăţii a fost Biblioteca gimnaziştilor români din Cernăuţi, creată de marele cărturar Aron Pumnul şi îngrijită de Luceafărul poeziei româneşti.
În luna septembrie a anului 1940, în ţinut a început activitatea stalinistă de schimbare a denumirilor istorice ale localităţilor, pieţelor şi străzilor, s-a pus în funcţiune procesul de distrugere a monumentelor româneşti în oraşul Cernăuţi.