Istoricii Ion Constantin și Ion Negrei, primul de la București, al doilea de la Chișinău, ne surprind plăcut cu o ediție revăzută și adăugită, dedicată unei cunoscute personalități basarabene – Pantelimon (Pan) Halippa.
După cum mărturisesc autorii lucrării „Pantelimon Hallipa, apostol al Basarabiei. Studii. Documente. Materiale”, Editura Notograf Prim, Chișinău, apărută în excelente condiții grafice, aduce noi și semnificative mărturii documentare privind demersurile patriotice ale unui autentic erou care i-a înfruntat cu un curaj demn de admirație atât pe ocupanții Basarabiei cât și pe comuniști aduși prin forța armelor rusești în România.
Se poate spune despre fostul președinte al Sfatului Țării din Basarabia, fără să greșim, că și-a pus zălog viața pentru unirea Basarabiei cu România, păstrarea cu orice preț a marii realizări din 1918 și reunirea acesteia cu Patria mamă, după ce rușii o ocupă din nou (1944).
Masivul volum (736 pagini), ilustrat cu numeroase fotografii, după un substanțial studiu introductiv, conține o masivă secțiune de documente, ordonate cronologic: (1) amintiri, memorii și spovedanii; și (2) documente și material, la rândul ei fiind împărțită în trei perioade istorice (1919-1939, 1940-1947, 1950-1978).
Studiul introductiv completează datele biografice, precum și unele aspecte ale demersurilor politice întreprinse de Pan Halippa, întregind portretul unui intelectual român basarabean, demn de Panteonul eroilor neamului.
S-a născut la 1 august 1883, în satul Cubolta, județ Soroca. Pe când era încă student, începe să militeze pentru drepturile românilor basarabeni. Se implică publicistic în susținerea cauzei Basarabiei, semnând în primul ziar românesc tipărit în 1906 la Chișinău, “Basarabia”.
Apoi, numele său este prezent în coloanele publicației “Viața românească”, pentru ca să editeze mai târziu, la Chișinău, împreună cu Vasile Stroiescu și N.Alexandri ziarul “Cuvânt Moldovenesc” (1913) și apoi revista cu același titlu (1914).
În împrejurările schimbărilor socio-politice din Rusia, din anul 1917, înființează cu câțiva fruntași basarabeni Partidul Național Moldovenesc, al cărui obiectiv esențial era obținerea autonomiei Basarabiei și dreptului de autodeterminare națională.
Participă activ, ca un unionist convins și dedicat cauzei, la evenimentele politice din Basarabia, care premerg unirii cu Țara. A fost membru în Sfatul Țării (noiembrie 1917-februarie 1919), vicepreședinte și președinte al forului legislativ basarabean.
După unirea Basarabiei cu România, este președinte al Partidului Țărănesc Basarabean. Face parte din conducerea Partidului Național Țărănesc, creat în 1926, este deputat și senator și ocupă funcții guvernamentale în mai multe rânduri.
În 1940, după ocuparea Basarabiei de către U.R.S.S., se refugiază în România. Se retrage din viața politică după 1944, dar în 1950 este arestat și predat autorităților sovietice, care îl condamnă la 25 de ani de muncă forțată în Siberia (era în vârstă de 67 de ani!), învinovățit de „trădare de patrie și spionaj”. Este amnistiat în 1955, refuză să rămână în U.R.S.S. La revenirea în țară, autoritățile comuniste în închid la Gherla încă doi ani, fără nici o judecată.
Reabilitat cu greu și în „trepte”, marele bărbat al Basarabiei nu pregetă o clipă, până la ultima sa suflare, să militeze pentru recunoașterea dreptului românilor la reunirea cu Basarabia.
Se stinge din viață la 30 aprilie 1979, la 96 de ani, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica.
Trecerea prin viață a acestui autentic „apostol al Basarabiei” n-a fost în zadar. Mărturie stau sutele de documente despre existența și mereu înnoita sa zbatere pentru o cauză ce părea și pare încă departe de împlinire.
Sunt și alte numeroare mărturii documentare, referitoare la profesorul Halippa, care trebuie valorificate, mai ales că „atacă” o problemă de mare interes, cum este cea privitoare la conexarea activității politice cu demersurile științifice, pentru a conferi o forță suplimentară idealului de unitate națională care i-a animat dintotdeauna pe români.
Credem că ar fi util ca în viitor să fie fructificată și moștenirea științifică a „apostolului Basarabiei”, care se înscrie în aceeași notă de înalt patriotism. Avem în vedere încă puțin cunoscuta activitate a profesorului Halippa în calitate de sociolog și președinte al Institutului Social din Basarabia – I.S.B, anii 1934-1938, calitate în care publică rapoarte, intervenții, articole și studii în reviste de specialitate.
Pe lângă aceste contribuții de ordin științific, demne de interes sunt și cercetările de teren, efectuate de echipele de sociologi („monografiști”), organizate de I.S.B., parțial publicate, precum și ecourile lor în presă.
Desigur, despre o personalitate de o asemenea anvergură, oricând se pot identifica noi surse documentare, care trebuie aduse la cunoștința marelui public, așa precum au procedat cei doi cunoscuți istorici.
Tanța Tănăsescu / UZPR