default-logo

Povestea bradului de Crăciun

Istoria bradului de Crăciun la noi în Muntenia și în Moldova este de 155 de ani.

Primul brad care a fost împodobit în România a fost la curtea Regelui Carol I, în anul 1866, odată cu sosirea dinastiei Hohenzollern în Ţările Române. Obiceiul a fost preluat imediat de boierimea bucureşteană a vremii, astfel că, începând din acel an, bradul împodobit a devenit unul dintre cele mai importante simboluri ale Crăciunului, inclusiv în casele româneşti.

Primul brad împodobit în lume a fost în urmă cu 511 ani, mai precis a fost în anul 1510, în Letonia. Zece ani mai târziu, în 1521, prinţesa Helene de Mecklenburg aducea tradiţia în Franţa, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orléans. Ulterior acestei date, bradul de Crăciun se răspândea în toată Europa.

Abia în anul 1605 bradul împodobit a fost expus într-o piaţă publică. Acest lucru s-a întâmplat în Strasbourg, iar în pom au fost agăţate mere roşii şi dulciuri. În 1611, la Breslau, Polonia, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobea primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

În Statele Unite ale Americii, tradiţia ajungea la începutul anilor 1800, odată cu imigranţii germani stabiliţi în Pennsylvania, însă împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în 1836, în statul Alabama.

Brazii de Crăciun au devenit foarte populari mai ales după inventarea instalaţiei electrice. În 1895, preşedintele Statelor Unite ale Americii, Grover Cleveland, a decorat bradul de la Casa Albă cu becuri colorate, iar această idee s-a răspândit rapid în toată țara…

Balada bradului de Crăciun

                                                Pomul de iarnă uscat

                                                Alcătuirea bradului la loc,

                                                Muntele iar l-ar fi înălţat

                                                Dacă amintirea n-ar fi ars în foc.

                                                Imaginea lui adună bucurii

                                                Lumânările ard, sunt prea sus,

                                                Ele urcând în răsăritu-i azuriu

                                                Aprinzând visuri spre apus.

                                                Din brazi coboară dulciuri la copii,

                                                Seva lor aduce pădurile în case.

                                                Săniile trase de reni stârnesc nostalgii

                                                În cioturile pe coline rămase.

                                                Şi brazii lepădându-se de topor

                                                Brusc şi-aduc aminte de un gând

                                                Revin mieii la rădăcina lor,

                                                Însă pădurea e departe, luminând…

                                                Bucuria noastră e plânsul brazilor tăiaţi,

                                                În lumea lor n-au cum să mai fie,

                                                Au mai rămas pe munte câţiva fraţi,

                                                Tremurând pentru Crăciunul ce-o să vie.

                                                                        Al. Florin ŢENE / UZPR  

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.