Pe timpul Uniunii Sovietice, atunci când voiai să vizitezi o altă țară, erai obligat să dai declarații sau să completezi formulare, anchete pentru a explica motivul, destinația și pentru ce perioadă urma să părăsești țara. Dar iată că anii de atunci nu diferă prea mult de prezent, deși mulți dintre noi am crezut că acele vremuri au apus.
Acum câteva săptămâni, la vama Leușeni, vameșul moldovean m-a întrebat de unde vin și unde plec. I-am spus că vin de acasă și plec tot acasă, însă acest răspuns al meu l-a nemulțumit într-atât, încât mi-a poruncit pe-un ton obraznic să parchez mașina mai pe dreapta, pentru că urma să „analizeze o situație de risc”. Nu prea am înțeles despre ce risc era vorba, așa că l-am rugat să-mi explice. Mi-a spus că i se pare suspect că traversez frontiera prea des. Am rămas oarecum uimită, pentru că nu știam că există vreo restricție în acest sens, așa că l-am întrebat dacă este și vreo lege în vigoare în care să se menționeze de câte ori are voie o persoană că treacă vama într-o zi, o lună sau un an. Dar la întrebarea mea am primit următorul răspuns: „Veți traversa vama de câte ori o să vreau eu!”. Amintindu-mi, totodată, că în vamă am mai multe obligații pe care sunt datoare să le respect, însă când am încercat să aflu care sunt și obligațiile lui de serviciu, a refuzat să-mi răspundă. Semn că n-are niciuna. Și după mai multe verificări, neavând niciun alt motiv pentru a mă reține, mi-a întins buletinul punându-mi și ultima întrebare:
- Pe ce stradă locuiți în București?
- Bănuiesc că vreți să-mi trimiteți vreo scrisoare ori vreo floare în semn de iertare?!, îl întreb eu.
- Răspundeți la întrebare!
- Dar ați citit adresa mea în buletin…
- Lasʻ că o să mă mai rugați voi să vă dau voie să treceți vama cu cărți românești!, îmi spune vameșul aproape strigând.
- N-am prea înțeles la care „voi” s-a referit și nici de ce n-am voie să trec vama cu cărți românești sau de ce ar trebui să-mi cer voie de la cineva ce cărți trebuie să citesc. Dar într-un fel i-am înțeles supărarea, probabil că era invidios pe teancul de cărți pe care-l aveam lângă mine sau pur și simplu nu era obișnuit cu întrebări și răspunsuri incomode. Și aici l-am supărat într-atât, încât mâine s-ar putea să-mi interzică pentru totdeauna să mai traversez frontiera, pentru că aceasta se pare că-i vreo moștenire de familie sau, mai bine zis: Vama luʼ mama!
Doina DABIJA / UZPR