Fie-vă milă de călăii voștri!

Fusesem vecin cu scriitorul Alexei Marinat, locuiam pe același palier.

Acesta, pe când era student, a fost condamnat la ani grei de închisoare pentru că afirmase în jurnalul său intim, scris doar pentru sine, că flămânzește, într-o perioadă de după război când au murit de foame câteva sute de mii de consângeni de-ai noștri.

Cel care îl anchetase fusese un locotenent tânăr: I. Popov.

La începutul anilor ʻ90, Marinat traversa la o oră de seară Parcul Catedralei, când a observat că un bătrânel ce-și plimba câinele l-a „radiografiat” cu privirea. Nu se înșelase: era el.

Se recunoscuseră. S-a apropiat mai mult îndemnat de curiozitatea lui de scriitor, l-a salutat cu blândețea care-l caracteriza și au început să discute ca doi bătrâni care nu se grăbesc nicăieri.

  • Te citesc, i-a spus în rusește fostul lui torționar. Îmi caut numele în cărțile celora care au trecut prin anchetele mele. Preocupare prostească. Nu l-am găsit decât la tine. Dar nu mă condamni prea tare…
  • De ce să te condamn? Tu îndeplineai niște ordine. Așa au fost vremurile, i-a comentat, împăciuitor, temerea scriitorul.

Din una în alta, au prins să discute despre copii, familie, boli.

  • Iată așa trece viața, Iuri Ivanovici.
  • Zi-mi Iura, l-a rugat torționarul.
  • Ai ieșit la pensie, Iura?
  • Și eu, și câinele.

Câinele pe care-l plimba și care-i stătea ascultător la picioare era un câine-lup, din cei care prindeau oamenii atunci când aceștia evadau din lagăre.

  • Și ce pensie ai?
  • Douăzeci de mii de lei, i-a spus cu mândrie călăul.

La auzul acestei sume, scriitorul mi-a spus: „Nu m-am simțit atât de umilit nici când mă bătuse cu bocancii”.

Marinat nu se îndoise că Popov spune adevărul. Statul independent Republica Moldova își plătea cu generozitate călăii.

  • Dar tu, Alioșa? Ce pensie ai? l-a întrebat, la rândul său, Popov.

Și aici Marinat mi-a spus:

  • Dintr-odată mi s-a făcut rușine, dacă-i spuneam adevărul, însemna că statul Republica Moldova mă mai considera vinovat de „crima” de a-l fi visat și mă plătea corespunzător. Și, spre deosebire de clipele când mă anchetase, l-am mințit pentru prima dată:
  • Cinci mii de lei.

Când îmi vorbise de cele cinci mii de lei, lui Marinat i s-au umplut ochii de lacrimi:

  • Dar, de fapt, primesc 482 de lei. Dacă i-aș fi spus adevărul, m-aș fi făcut încă o dată de râs în fața lui. Am hotărât să-l mint, fiindcă știam că nu mă mai poate pedepsi pentru asta, ca-n vremurile când el se credea dumnezeu.

Același Popov l-a anchetat și pe unchiul meu, părintele Nicodim Onu, preot din Satu-Nou.

În fotografia făcută în penitenciarul din Chișinău în timpul anchetei, și care se păstrează în dosar, el are nasul rupt.

Popov era și un bătăuș notoriu, îmi spusese Marinat.

 

Nicolae DABIJA / UZPR

 

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.