Editura UZP lansează o nouă carte

G-ral maior(r) MIHAI FLOCAFORŢELE DE ELITĂ / ARMATA SECOLULUI XXI /  Ediţia a II-a revizuită şi adăugită

INTRODUCERE

De ce anumite societăţi reuşesc mai bine decât altele să instituie o democraţie stabilă? De ce pentru unele naţiuni este mai dificil decât pentru altele să combine democraţia cu dezvoltarea unei economii prospere? Cum se explică faptul că, în multe din conflictele militare ale secolului pe care l-am încheiat, învingătorii au dispus de forţe armate mai puţin numeroase decât ale învinşilor? Într-un cuvânt, care este motorul care animă o societate ― în general ― şi fenomenele politice, economice, sociale şi militare care o compun ― în special ?

La aceste întrebări simple, nu există decât răspunsuri complicate şi parţiale. Teorii mai mult sau mai puţin fondate, mai mult sau mai puţin argumentate caută răspunsuri de ordin cultural: religia, mentalităţile, tradiţiile, structurile economice. In ultimele decenii ale secolului trecut, sociologii, politologii şi analiştii militari au fost animaţi de ambiţii teoretice mai elevate, prin care încercau să explice rolul elitelor, de creier şi motor al societăţii omeneşti.

Pe de altă parte, apar şi voci care susţin că, dacă societăţile sunt guvernate de forţe universale ― ca de exemplu progresul tehnic şi globalizarea planetei ―, diferenţele culturale şi moravurile nu reprezintă decât frâne ale evoluţiei sau, pentru mai multă rigoare, explicaţii ale diversităţilor: reducătoare, dar minore. Cvasidispariţia marxismului, ca ideologie oficială de stat, nu a şters această viziune asupra societăţilor, viziune care renaşte fără încetare, ici şi colo, mai ales acolo unde marxismul a fost, timp de o jumătate de secol, ideologia conducătoare. Or, dacă forţele sunt determinante ― sugerează viziunea ― se înţelege că rolul elitelor apare ca secundar: ele servesc la adaptarea cursului ineluctabil al lucrurilor la particularităţile fiecărei societăţi. In această viziune “rea” există şi un bine: se recunoaşte existenţa elitei ― concept absolut interzis în est până în 1990, deoarece se opunea teoriei materialist-istorice a claselor sociale.

Această viziune este însă prea firavă pentru a stăvili uriaşa avalanşă de lucrări consacrate, în ultimii ani, elitelor. Pe de altă parte, acestea argumentează, printr-o mare bogăţie de fapte istorice, prezenţa şi cultul pentru elite în societăţile democratice care au atins cele mai înalte niveluri ale dezvoltării economice şi ale nivelului de trai. Alte lucrări exprimă nevoia unei politici şi practici elitiste şi în societăţile care au păşit recent pe calea dezvoltării democratice.

Dincolo de toate diferenţele determinate de formaţia lor ştiinţifică, autorii zecilor şi zecilor de lucrări şi studii împărtăşesc o convingere comună: elitele au jucat, joacă şi vor juca un rol decisiv în istorie. Fiecare societate are înainte mai multe căi, care o poartă spre viitor. Iar aceste alegeri ― de care depinde soarta naţiunilor ―, sunt făcute, într­-o manieră explicită sau nu, de elite, ţinând cont de constrângerile de care ele, elitele, sunt conştiente. Pentru politologii contemporani din Finlanda, Franţa, Italia, Germania, Regatul Unit, Spania, Statele Unite nu mai există nici o îndoială: structura elitelor comandă, în mare măsură, mecanismele de conducere politică, de dezvoltare economică şi de reformă militară. Nici teoriile culturale, nici paradigma alegerii naţionale, nici cea a tendinţelor istorice ineluctabile nu pot da socoteală, nu pot explica în mod coerent fenomenele din lumea contemporană. O lume care, după încheierea Războiului Rece se află la una din marile răscruci ale istoriei sale.

Cine va guverna Europa? Iată o întrebare care îi frământă pe tot mai mulţi filozofi şi sociologi, politologi şi analişti politici după ratificarea Tratatului de la Maastricht. Consacrarea, de la 1 ianuarie 1999, a lui euro ca monedă unică, în 12 ţări din vechiul continent, vine să confere o notă mai gravă întrebării. Moneda euro va intra efectiv în circulaţie începând cu 1 ianuarie 2002. Datele limită de la care valutele naţionale îşi pierd puterea de circulaţie în cadrul UE sunt: 9 februarie 2002 – pentru lira irlandeză, 17 februarie 2002 – francul francez şi 28 februarie 2002 – pentru: marca germană şilingul austriac, francul belgian, lira italiană, guldenul olandez, drahma grecească, pesetasul spaniol, escudo-ul portughez, marca finlandeză şi francul luxemburghez. De-acuma are o importanţă capitală modul în care, într-o societate, sunt structurate şi funcţionează mecanismele de identificare, selecţionare şi promovare a elitelor politice, ştiinţifice, economice, administrative, militare etc.

România, ţară care şi-a exprimat răspicat hotărârea de integrare în organizaţiile politice şi economice europene, este mult întârziată în această privinţă. A rămâne, în continuare, în afara acestui curent înseamnă a ne condamna la înapoiere pe termen lung. An de an, mii şi mii de oameni de valoare ― neglijaţi sau trataţi cu indiferenţă în ţară ― îşi caută norocul peste mări şi ţări. Din unele surse, rezultă, de exemplu, că din circa 50.000 de cercetători, câţi avea România în 1989, mai sunt în ţară 7.000. Tinerii foarte dotaţi din România, după ce obţin rezultate excepţionale la olimpiadele internaţionale de matematică, fizică, chimie, biologie, informatică, optează fără excepţie pentru universităţile din Occident. Un sondaj CURS din iulie 2001 arată că 56% din tinerii ţării noastre doresc să emigreze, motivând că în România nu se pot realiza. Şi, ce e mai grav, această hemoragie de valori creşte în amploare.

Prin urmare, scopul studiului ştiinţific de faţă este să atragă atenţia asupra a ceea ce înseamnă şi trebuie să însemne acest inestimabil capital uman ― elitele ― şi a sugera cum poate el fi valorificat în cadrul instituţiei militare.Pe plan geopolitic şi geostrategic, suntem martorii unor schimbări radicale, care vor influenţa decisiv modul în care forţele armate vor opera în viitor. Status quo-ul a fost substituit de noi entităţi şi forţe internaţionale. Elemente în continuă schimbare, atât interne, cât şi externe, au cauzat căderea vechilor guverne şi ridicarea altora noi, generând noi provocări. Ilegalităţile la nivel internaţional ameninţă stabilitatea guvernelor democratice actuale şi viitoare din întreaga lume. Progresele tehnologice sporesc şansele de dezvoltare a unor elemente sau state care nu ţin seama de voinţa comunităţii internaţionale şi care pot să ameninţe cu acţiuni teroriste şi cu folosirea armelor de distrugere în masă. Numitorul comun al peisajului politic, economic şi social viitor în care trăieşte şi evoluează naţiunea noastră este incertitudinea.

Pe plan mondial, au loc progrese economice, demografice, ecologice, informaţionale şi tehnologice într-un ritm accelerat, care conduc la noi provocări. Pentru a le face faţă în mod direct, printre alte măsuri, toate marile puteri şi-au constituit forţe şi comandamente pentru operaţii speciale şi au elaborat strategii pe termen lung, care se raportează la viitor. Viziunea forţelor speciale americane, de exemplu, este legată strâns cu Strategia Militară Naţională şi oferă o strategie pe termen lung pentru misiunile ce le au de îndeplinit forţele pentru operaţii speciale, structura forţei, tehnica şi potenţialul pentru şi după anul 2020.

Pe măsură ce păşeşte în secolul XXI, şi România trebuie să se pregătească pentru viitorul nesigur al lumii, acţionând într-un prezent caracterizat printr-un dinamism foarte pronunţat.

Poziţia noastră geostrategică reclamă, ca o necesitate stringentă, constituirea unor forţe speciale, precum şi căutarea unor modalităţi noi şi inovatoare de sporire a eficienţei acestora, pe timp de pace, criză şi de război. Asigurând o instruire la standardele internaţionale şi tehnică de vârf bunului nostru cel mai de preţ, luptătorul, aceste forţe trebuie pregătite pentru instabila şi multipolara lume a viitorului.

În teza de doctorat, pe deplin conştienţi de rolul crucial pe care operaţiile speciale îl vor juca în implementarea strategiei de securitate naţionale şi plecând de la experienţa unor armate cu vechi tradiţii în domeniu, propunem structuri corespunzătoare de “profesionişti tăcuţi”, adaptate specificului nostru naţional. Când vor atinge un înalt nivel de pregătire, aceste structuri vor constitui o adevărată forţă de descurajare, care să asigure naţiunii noastre un potenţial unic.

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.