default-logo

Bunătatea ca destin

Trăind într-o eră în care bunătatea este abandonată, există oameni care au îmbrăţişat această calitate ca pe un destin. Oameni care fac binele ca pe-o datorie, dăruindu-l necondiţionat şi celor buni, şi celor care nu-l merită.  Iar unul dintre aceşti oameni este Aurelian Silvestru.

Primind acest dar de la Dumnezeu, a ştiut să-l păstreze şi să-l înmulţească. Punându-se mereu în slujba binelui şi pornind de la deviza că: „Nu răul, ci binele îndreaptă omul”, Aurelian Silvestru urcă pe treptele vieţii, încercând să facă lumea mai bună. Fiind convins că lumea nu-i decât un fir de iarbă care se usucă la prima rază a dimineţii, îl foloseşte în aşa fel încât să-i bucure pe cei care-l înconjoară. De aceea s-a grăbit să construiască o şcoală, să zidească o biserică şi să scrie cărţi, care să rămână-n sufletul mai multor generaţii. Implicându-se în toate cu dragoste şi dăruire, ca un părinte. Pentru că aşa i-a simţit dintotdeauna şi pe elevii săi – ca pe copiii lui. Sădind în conştiinţa lor: bunătate, demnitate, iubire de neam, istorie şi ţară. Însă toate realizările lui se datorează în primul rând credinţei. Aceasta ajutându-l să săvârşească binele fără niciun efort. Aurelian Silvestru este un om bogat, stăpânind comori sufleteşti cu care puţini se pot lăuda: modestia, cumsecădenia, toleranţa şi blândeţea. Şi toate acestea le poţi descoperi şi-n cărţile pe care ni le dăruiește, pentru că acestea sunt scrise mai mult cu inima decât cu pana. Din care se revarsă prea multa dragoste de semeni. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem noi, contemporanii lui, e dacă suntem demni de ea…

 

Doina DABIJA

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.