Conferință de Marketing Cultural organizată de MMB

Muzeul Municipiului București organizează cea de-a șasea ediție a Conferinței de Marketing Cultural, care va avea loc joi, 21 noiembrie 2019, începând cu ora 10.00 la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151). Tema din acest an este „To brand or not to brand. Brandingul cultural. Idee și identitate”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, cu sprijinul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Alături de creșterea interesului instituţiilor de cultură pentru branding, coexistă și o schimbare puternică către o recentrare a rolului pe care îl pot juca acestea în educația și în dezvoltarea continuă a societății. În urmărirea acestor obiective „sociale”, atât locale cât și globale, instituţiile de cultură depășesc din ce în ce mai mult spațiul fizic în care se regăsesc. Conferința va explora rolul „brandurilor” ca instrumente necesare în sectorul cultural.

Astfel, organizatorii și-au propus să privească acest subiect prin ochii și experiența unor specialiști din variate domenii culturale, nu doar din sectorul muzeal. Participanții din cadrul acestei ediții sunt: conf. univ. dr. Carmen Croitoru (manager Institutul Național Pentru Cercetare și Formare Culturală), dr. Elena Olariu (director adjunct Secția Artă, Muzeul Municipiului București), drd. Angelica Iacob (Muzeul Municipiului București), Sonia Constantin (digital communications manager, British Council România), dr. Valer Rus (manager Muzeul „Casa Mureșenilor, Brașov) și Cristina Seitz (muzeograf și project manager Muzeul „Casa Mureșenilor, Brașov), dr. Gabriela Popescu (Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA), Ada Chesaru (masterand, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii), Radul Olteanu (Historia Rediviva), Daniela Ungureanu (manager executiv ShortsUp), drd. Delia Bran (muzeograf, Muzeul Municipiului București), conf. univ. dr. Cătălin D. Constantin (Facultatea de Litere, Universitatea București), Ruxandra Mateescu (fondator Asociația Supereroi printre noi), conf. univ. dr. Alexandra Zbuchea (Specialist Marketing Cultural).

Fiecare prezentare va avea o durată de 25 de minute, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri. Persoanele care doresc să asiste sunt invitate să transmită un e-mail la adresa educatie@muzeulbucurestiului.ro. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Conferința face parte din seria întâlnirilor anuale începută în 2014 cu tema „Identitate vizuală în marketingul muzeal” și continuată cu temele „Educația muzeală – de la concept expozițional la activități educative” (2015), „Publicuri și organizații culturale: practici și tendințe” (2016), „Revalorizarea patrimoniului cultural – dezvoltarea de noi audiențe” (2017) și „Centenar în digital” (2018).

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.