Experiența India poate fi trăită parcurgând pagini de cărți sau visând la ea, simțind-o pulsând în venele sufletului sau respirând-o cu proprii ochi. Am avut această din urmă șansă.
Mai mult chiar, rațiunea parcurgerii unor distanțe planetare a fost poezia, un alt spațiu magic, unde nu poți ajunge decât dacă inima îți este larg deschisă.
Al 39-lea Congres Internațional al Poeților (World Congress of Poets – WCP) s-a desfășurat în acest an, 2019, în Bhubaneswar, capitala unui stat bogat în artă, cultură și tradiții – Odisha, situat în sud-estul Indiei, țară care a găzduit pentru a treia oară (1986 și 2007) acest prestigios eveniment cultural. Înființat în anul 1969, Congresul Internațional al Poeților – afiliat la Academia Mondială a Artelor și Culturii (World Academy of Arts and Culture – WAAC), este o prestigioasă organizație, cu mii de membri din toată lumea.
Obiectivul primordial al Congresului este de a promova în lume pacea și confreria întru poezie. Un țel care poate părea derizoriu sau chiar aberant, dar care este atât de necesar lumii dezorientate în care trăim, într-un și mai descumpănit secol 21.
La ceas aniversar – 50 de ani de la înființare – această ultimă ediție a WCP a fost un bun prilej de a marca și un alt moment important în istoria țării gazdă: 150 de ani de la nașterea lui Mohandas Gandhi, creatorul Indiei moderne. Părintele Indiei, pe care Rabindranat Tagore – un alt nume de marcă al subcontinentului indian – l-a supranumit Mahatma (în sanscrită: maha – „Mare” și atma – „Suflet”, de altfel numele sub care e universal recunoscut) este admirat pentru doctrina sa de protest prin nonviolență în a realiza orice progres social, pentru bunătatea și viața simplă pe care a dus-o, mereu sărind în sprijinul celor nevoiași, mereu exemplu de urmat.
Și, cum din fericire uneori istoria se repetă în lucrurile ei bune (sau în sfârșit înțelegem de ce se repetă), iată, pe aceleași tărâmuri de legendă, există un om pentru care simplul fapt de a întinde o mână în ajutor este un comportament obișnuit. Numele lui este Ayuta Samanta, pentru care dictonul vieții este arta de a dărui. Al 39-lea Congres Internațional al Poeților s-a desfășurat în incinta Kalinga Institute of Industrial Technology (KIIT), cu statul de Universitate, una dintre cele mai promițătoare și apreciate instituții de învățământ din întreaga țară și KISS, Kalinga Institute of Social Sciences (prima universitate din lume deschisă populației tribale, unde absolut totul este oferit gratuit), ambele școli fiind create de către același Ayuta Samanta, membru ales în Parlamentul Indiei.
În incinta KIIT/KISS a fost dezvelită statuia din bronz a celui aniversat și venerat, Mahatma Gandhi, iar trei Biblioteci publice au fost inaugurate. Numele părintelui Indiei, „Karamchand”, va fi purtat de una dintre ele. Întregul spațiu este dedicat cărților și publicațiilor referitoare la filosofia și viziune lui Gandhi. Celelalte două Biblioteci („Kaavya” și „Kamyaa”) sunt dedicate poeziei și respectiv cărților de ficțiune. Am donat exemplare din volumul de poeme traduse în limba engleză, „Pandora once Again” în dreptul plăcuței pe care scria România și pe raftul ce anunța S.U.A., țările mele de suflet – unde m-am născut și unde trăiesc.
Alături de mine și ceilalți participanți la această specială ediție a WCP, academician poet Liviu Pendefunda (Iași România), poetul Mircea Ștefan (trăitor în Cleveland, Ohio, S.U.A.), ziaristul, poetul și directorul revistei „Destine Literare”, Alexandru Cetățeanu (Montreal, Canada), ziarista și poeta Lucreția Berzintu, secretar al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni – AJRP (Iași, România) au lăsat câte un semn (firește sub forma unei cărți) pe rafturile noilor biblioteci. Iar eu m-am bucurat să-i am alături pe acești oameni de mare talent și caracter.
În 2019, tema care a unit poeți din toată lumea: Compassion through Poetry și-a propus să demonstreze că impactul puterii poeziei și dorința de a crea o lume a înțelegerii între oameni prin această artă sunt motive care ar trebui nu doar să provoace la meditație, dar să împingă spiritele să găsească soluții de aplicare a lor în viața cotidiană.
Numărul participanților a depășit 1.000 – poeți din India și alte 82 de țări, incluzând laureați ai premiului Nobel, dar și, pentru a-i încuraja, tineri scriitori – 500 de mânuitori ai condeiului doar din Odisha, unul dintre cele 28 de state ale țării, cel cunoscut ca fiind India’s best kept secrets.
Pe lângă decernările de premii și distincții (România a fost onorată prin diploma de Doctor of Literature decernată distinsului Liviu Pendefunda de către World Academy of Arts and Culture), cele mai importante activități ale WCP au fost, însă, sesiunile de Poetry Reading. Acestea s-au desfășurat în limbile engleză, spaniolă, chineză, hindi și limbile regionale din India.
Apoi spectacolele ce ne-au bucurat ochii și auzul susținute de membrii Mayur Art Center și de minunații copii găzduiți de KIIS – muzică și dans tradiționale: Bihu, Nataraj Gosthi sau Chhau.
Pe întreaga durată a Congresului, fiecare dintre noi ne-am bucurat de o atenție deosebită, simțindu-ne fericiți că statutul nostru de poeți nu e considerat derizoriu. De altfel, aici poezia era la ea acasă. „O societate nu poate avansa fără creatori” și „Poezia e cel mai puternic instrument într-o societate sănătoasă” și „Avem nevoie de poeți, cum avem nevoie de doctori și de oameni de știință” – toate aceste afirmații au fost făcute la închiderea Congresului, e către însuși vicepreședintele Indiei, Shri M. Venkaiah Naidu.
Congresul a beneficiat nu doar de atenția, dar și de susținerea întregii conduceri a Indiei, pornind de la președintele Republicii, Shri Ram Nath Kovind și primul ministru, Shri Narendra Modi care au trimis mesaje scrise, alături de miniștri federali, printre care s-a numărat Ministrul de Stat pentru Cultură și Turism, Shri Prahlad Singh Patel, dar și, firește, din partea statului Odisha, guvernatorul, prof. Ganeshi Lal și, așa cum am menționat deja, Shri Naveen Patnaik, primul ministru, care au participat atât la ceremonia de deschidere, cât și la cea de închidere a WCP. Mass media națională a avut grijă să fie prezentă în fiecare zi, astfel încât evenimentul a fost mediatizat pe măsura importanței lui. Organizarea a fost desăvârșită până în cele mai mici detalii, lucru pe care l-am spus, de altfel, eu însămi într-un interviu ce mi-a fost solicitat după ce am citit poeme din volumul meu de traduceri.
Singurul lucru pe care îl regret este că, din pricina programului prea strâns, nu a fost posibil să ajungem să fim în preajma decât a unui singur templu din cele multe ale Odiseei. E drept, am atins pietrele celui mai renumit, cel dedicat zeului Soare, Surya, localizat în Golful Bengal, ce datează din secolul al XIII-lea. A mai fost un muzeu traversat în mare viteză, din păcate (Odisha Crafts Museum), unde măiestria artizanilor din cele mai vechi tipuri uimește și încântă ochiul și sufletul. Lipsa de timp nu a putut decât să amăgească dorința mea de a vedea cât mai multe din acele incredibile creații în realitatea lor tridimensională, iar nu din paginile vreunui album.
Am părăsit India având în suflet dorința de a ne întoarce, pentru a vizita, așa cum ni s-a și dorit de cei care ne-au înconjurat cu atâta căldură și grijă.
Cum neștiute, dar minunate sunt căile Domnului, sper să am șansa să trăiesc și această viitoare experiență. Cea de acum a întredeschis doar o ușă ce mă aștepta de prea multă vreme.
Dana Opriță