Evenimentul „Ziaristul român – promotor al Marii Uniri” a celebrat 100 de ani de jurnalism profesionist (VII)

Prezentăm alte alocuțiuni susținute la  evenimentul de sărbătorire a 100 de ani de la înființarea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România reîntregită. Reamintim, el s-a desfășurat în Sala de concerte de la Radio România, reunind peste  600 de jurnaliști din țară, din zonele istorice limitrofe granițelor noastre și din diaspora, în prezența unor ambasadori, ministri, oficialități ale statului, parteneri și sponsori ai breslei.

ALEXANDRU MIRONOV

Grizonată asistență, onorată asistență! Sunt membru al unei submulțimi din mulțimea jurnaliștilor profesioniști, jurnaliștii de știință. Aș începe spunând că în istorie, probabil că Victor Aristin a fost cel mai reprezentativ. El era PR-ul lui Spiru Haret, cum se zice în zilele noastre, unul dintre cei mai buni miniștri pe care i-a avut România, cel care a trimis România la școală. În anii 1900, Spiru Haret a zis: ”Toată lumea și de la țară și de la oraș, merge la școală”. Și România de atunci merge la școală.

Sar în timp și vă spun că am apucat să fiu coleg de breaslă cu Victor Kernbach și cu Dorel Dorian, mari ziariști, și mai târziu, Andrei Bacalu, apoi Cristian Român, Corina Negrea – oameni care au încercat să-și facă datoria și-au și reușit.

Pentru că, și vă dau două exemple: Cea mai importantă construcție din istoria României se numește Extreme Lighting from Structure, superlaserul de la Măgurele, cel mai puternic laser de pe pământ, a atins zece petawați, are 10% o zecime din puterea Soarelui. Asta face din Măgurele, deci și din București, unul dintre cele mai inteligente orașe din lume, iar instalația asta grozavă a lui Nicu Zamfir, Ion Ursu și a echipelor lui, face ca fizica românească să fie înalt performantă.

De aceea, îl asigur pe Andrei Păunescu că nici vorbă de stingerea luminii. Aici, dimpotrivă, doar că razele reflectoarelor se mută pe alte segmente ale societății. Fizica românească este înalt performantă și ceea ce e frumos este că datorită muncii noastre, ale jurnaliștilor, în mentalitatea publică s-a indus această idee. Suntem deștepți! Iată ce putem să facem.

În al doilea exemplu, vă spun că există în România, împinsă probabil și de muncă noastră, a jurnaliștilor, numai în instituția asta extraordinară care este Radio România (unde am făcut mii de emisiuni de știință,) ideea că putem fi performanți și în astronomie.

Și vă spun așa: astă vară în iulie am fost în Chile, în deșertul Atacama 33 de români astronomi amatori cu instrumentele lor. Numai acest lucru spune multe despre saltul care s-a făcut în mentalitatea românească, dacă 33 de oameni tineri și-au permis să ajungă așa departe ca să studieze un fenomen celest, să-l transmită acasă, să-l spună publicului, să fotografieze cerul înstelat care este absolut superb în deșert.

Lucrurile acestea se leagă. Așa putem spune că ne facem datoria. Eu trebuie să vă spun că împlinire mai mare nu am decât când pe stradă mă oprește câte cineva, mă împunge cu degetul,  și-mi spune: ”Sunt inginer din cauza dumitale. Ți-am citit articolele.”. ”Sunt cercetător, fiindcă emisiunile cutare și cutare… ”. Mai mare împlinire cred că nu se poate!

Ieri am fost la Constanța și la Planetariul și Delfinariul local, avem încă o demonstrație cum se democratizează știința. Au fost câteva sute de oameni la întâlnire, dar frumos este că au venit astronomi din Maramureș și Suceava, oceanografi din Tulcea. E solidară lumea asta!

Pe lobul frontal al civilizației, omul pășește cumva altfel decât în rest, și asta încă odată, îmi asum meritul în numele acestei submulțimi de care vă vorbesc.

 Mulțumesc!

OVIDIU IOANIȚOAIA

Mă bucur că suntem aici și-mi permit să vă urez tuturor numai bine.

Mărturisesc că sunt aproape surprins că mai vorbesc, pentru că am auzit pe cineva de la New York, pe cineva de la Bruxelles, pe cineva de la Paris și iată că vine și cineva de la Chiajna, care e în marginea Bucureștiului. Cu mine dl. președinte Doru Dinu Glăvan a fost mai generos, a zis să vorbesc 2 minute jumătate, iar eu ca să-i fac în ciudă am să vorbesc numai 1 minut.

Dar n-am cum să vorbesc cum poate vă așteptați în numele presei sportive, deși aceasta ar merita cu prisosință, așa în trecere vă spun că ”Gazeta Sporturilor”, ziarul la care lucrez și azi, a scos numărul inaugural în 14 septembrie 1924, deci se pregătește și ziarul de centenar.

Am să vorbesc în nume propriu fiindcă am ajuns la o vârstă la care cred că îmi pot permite acest privilegiu și, în această calitate, am către dvs. două rugăminți.

Prima rugăminte se adresează cu precădere celor mai tineri, pe care îi rog să iubească această meserie, și dacă n-o iubesc, mai bine să n-o facă, pentru că în mintea mea și a multora din generația mea, jurnalismul e mai mult decât un loc de muncă, e mai mult decât un serviciu, e o misiune și o menire. Și, dacă vreți, e și-un destin!

A doua rugăminte – dacă se poate să fim mai uniți, să ne certăm mai puțin și să fim mai puțin dezbinați pentru că, la fel de bine ca mine, știți că presa scrisă este astăzi muribundă, împinsă spre prăpastie de televiziuni, internet ș.a.m.d., este aproape în moarte clinică.Trebuie să facem ceva s-o salvăm și asta n-o să reușim decât prin unitate.

Dl. Sergiu Andon era optimist mai devreme, eu sunt mai puțin optimist decât era dânsul, dar avem aici o înaltă față bisericească și spun: ”Să dea Dumnezeu să aibă dânsul dreptate, și nu eu!”

Mulțumesc! 


 LIVIU HOPÂRTEAN

Excelențele Voastre, dragi prieteni, dragi colegi!

Mi-a făcut mare plăcere să-l întâlnesc pe dl.profesor Mironov care acum 45 de ani când a venit prima dată în clasa în care eram elev, mi-a schimbat viața. Eu pot să fiu exemplul clasic pe care l-a dat mai devreme despre ce poate să însemne un model, un om în viața unui tânăr.

Acum 30 de ani drumurile mele au ajuns la Bruxelles unde am înființat o casă culturală pentru români – Casa româno-belgiană Arthis –  care a încercat în această perioadă să aducă cultura română în prim-plan în întreaga Europă, nu numai la Bruxelles. Sub acoperișul acesteia a fost creată prima școală românească pentru copii din Europa – Școala Arthis -, a fost creată o bibliotecă românească, un cenaclu literar, un ansamblu de dansuri și muzică populară românească – Ansamblul Zanfira – și, bineînțeles, am ajuns la nr.115 al revistei noastre care se numește ”Ce-i nou?”.

Iar acum 7 ani a fost creată radio-televiziunea Arthis. Ne-am luat ca părinți adoptivi radioul, în casa căreia ne aflăm astăzi și Televiziunea Română, încercând să dăm un sens tinerilor pe care am început să-i formăm ca jurnaliști acolo, la Bruxelles.

Am creat aproape cinci generații de jurnaliști tineri și mi-a făcut mare plăcere când dl.președinte al UZPR, Doru Dinu Glăvan, m-a invitat, și sunt onorat pentru acest lucru, la această aniversare a uniunii unde vreau să propun o colaborare și deschiderea unei filiale a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și la Bruxelles. De asemenea, mi-aș dori ca la următoarea aniversare să vedem în sală un pic mai mulți tineri, de care să fim mândri că noi îi creștem, îi formăm și îi învățăm meserie.

De la Bruxelles, să știți că noi tot români am rămas, și tot români suntem! Iar podurile și legăturile pe care le creăm, și această uniune are acest scop, este să aflăm unii de alții, să ne întâlnim, pentru a putea transmite mai departe această artă. Pentru că și jurnalismul este o artă!  

Sunteți minunați și vă iubesc prin ceea ce scrieți și faceți. Mulțumesc tuturor!

 

 

 

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.