Cărți noi, de ziariști mureșeni / Răzvan Ducan, „Ziua limbii române”

Cartea va fi lansată la Alba Iulia, la 1 decembrie 2019, ora 11,30, la Monumentul Unirii”.

„ÎN ACEEAȘI LIMBĂ….!”

Răzvan Ducan demonstrează încă o dată, prin această carte, că a înțeles care este valoarea memoriei culturale, care e semnificația clipei care trece, dar rămâne.
Încă o dată, Răzvan Ducan face proba disponibilităților sale, de a fi și actor și spectator, simultan, făcând ca nimeni altul rost „clipei cea repede”, cu scrupulozitate și rigoare, privind în ansamblu, dar și în detaliu, faptul de cultură care nu e de circumstanță, care scrie istorie, pilduitor, în respect față de trecut, de prezent, dar și scrutând cu încredere viitorul.
Reporter „de serviciu”, Răzvan Ducan a recuperat într-un rotund editorial ceea ce pentru unii a fost o știre de senzație, pentru alții o excentricitate, iar pentru unii, din presă ori din tribunele ei, nu a trebuit semnalat, ca nu cumva să crească prestigiul unei idei și caratele unor persoane sau instituții.
Răzvan Ducan reporterul nu e un contabil, nu consemnează statistic evenimentele, ci le însuflețește cu informații la obiect, ori în conexiune, pentru a da mai multă culoare consemnărilor sale. Dar și astfel, ele pot deveni ghid pentru turistul cultural. În plus, el vede mai mult decât ceilalți, nu doar din rațiuni deontologice, ci și din curiozități și entuziasme personale.
Lucrurile sporesc în încărcătura de semnificații și emoții, atunci când tema „jurnalului de călătorie” este una cu o simbolistică aparte în alfabetul de sentimente: Ziua Limbii Române, înroșind calendarul sfârșitului de august cu o strălucire aparte.
Firește, „greul” cade pe umerii evenimentelor din 2019, când autorul s-a documentat cu țintă precisă, realizarea acestei cărți.
Din pelerinajul la Roma din 2018, autorul s-a limitat strict la evenimentul de la Columna lui Traian, în timp ce restul traseului (dus-întors) a fost lăsat deoparte, deși el a avut culoarea și dimensiunea lui temporală și emoțională.
Accentele patetice ale reporterului nu știrbesc cu nimic valoarea documentară a informației. Cum nici referințele la propria contribuție nu ies din firescul relatării.
Arcul geografic al evenimentelor din cartea lui Răzvan Ducan leagă Roma de Chișinău, Pererâta – reperele care înscriu în orizontul lor nevoia de a cinsti, de a aduce un elogiu limbii în care ne-am născut, limbii în care trăim și visăm.
Răzvan Ducan s-a purtat ca o instituție media care a avut exclusivitate, parcă anticipând boicotul informativ mureșean.
Facebook-ul a fost însă în măsură să ofere date despre aventurile mureșene născute din cele mai pure și mai sincere trăiri de înălțare patriotică, fără să ne facem din aceasta o culpă, ori o inadecvare la mode de circumstanță.
Cartea lui Răzvan Ducan vine să așeze sistematic informațiile, constituindu-se într-un veritabil document de istorie literară/culturală, oferind imaginea unei mișcări care excede instituțiilor publice, completând incapacități, inabilități și nepăsări ale celor care ar trebui în primul rând să fie factori de inițiere și dinamizare a vieții culturale.
Albumul fotografic completează fericit sumarul unei cărți pentru minte, inimă și literatură.

NICOLAE BĂCIUȚ / UZPR

 
 
Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.