default-logo

Iconografia iubirii și tristeții

Şi iubirea, şi tristeţea se pot cânta frumos în poezie, doar atunci când preaplinul sufletului este înzestrat de la natură şi cu talent. Iubirea şi tristeţea se închid în suflet cu durere şi speranţă, iar această dualitate explorează în adânc creând înţelepciunea vieţii şi conştiinţa trecerii în alte sfere. O continuă căutare în sentimente, un zbor între două lumi, ce-şi caută mereu rostul, caligrafiind tristeţea care i-a „furat până şi tinereţea” (Nu ştiu).

Poetul Gelu Dragoş este presat de timpul care a trecut şi de timpul care o să vină, căutând mereu „O poartă prin care să te apropii, O poartă prin care mai poţi trece, Ca vântul care tremură doar plopii, Dincolo e poetul… nemuritor şi rece, El singur a văzut-o” (Nu ştiu). Prin această poartă vor trece luntraşii vieţii, fără cârme, dar vor lăsa mereu în poezie, urme.

În poezia lui Gelu Dragoş, nimic nu va mai fi la locul lui, deoarece, fiind „dascăl de sentimente”, zborul lui se manifestă ideatic sub diverse forme, „corăbii de cuvinte încărunţind lîngă o vâslă mut ca o lebădă, poetul stă rezemat de umbra lunii, pe mine mă tot latră iarba…mă-nţeapă viespea raţiunii” sau „ne ardem viaţa între nimicuri, prostii şi minciuni” suportând cu stoicism dulcea durere (Fără perspective).

Poetul se împărtăşeşte în poezie sperând să câştige timp pentru proiectele pe care le are, dorind ca fiecare om să ţină timpul în loc, pentru că dincolo de lumea lui, lucrurile ar fi prea simple şi aşezate. O melancolie care-i influenţează puternic poezia, până la frica de sleire a timpului şi vieţii. un cult al sumbrului şi griului. Trăieşte în tovărăşia tristeţii pe care „o curtează” în multe din poemele sale.

„Mă-mpiedic de treptele trupului meu” (Mai dă-mi un timp) sau „I-am vândut de toate, şi mi-era frică să nu-mi ceară tinereţea, Pe tarabă şi-n suflet n-aveam” (Lacrimă). Speră totuşi la un veac care să nu fie încărcat de neajunsuri, mizerie politică şi morală.

Aceste freamăte interioare, cuprinse în „miresmele” cuvintelor, au dus la limpezirea întunericului prin poezie, au dus la îmbrăţişarea unor largi palete de exprimare.

Gelu Dragoş este un poet original prin sensibilitate, expresie şi modernism. Acestea fac parte din peisajul sufletesc al poetului, îmbinând armonios cele două stări şi punctând propria viaţă. Bucuriile şi tristeţile trec pe acelaşi drum pe care mai caută înţelegerea unor doruri neînţelese. Refugiul lui în lumea „gri” semnifică o anume izolare de lumea meschină, un exil voluntar pe care încearcă să-l înţeleagă şi să-l depăşească. 

Farmecul versurilor din acest volum, stă în gingăşia imaginilor, delicateţea sentimentelor şi o simbolistică armonios exprimată „Când sângele nostru va fi înflorit, Pe buze străine, Lasă-mă să cad lângă nopţile lungi, Ca să te pot trezi, Cu o bătaie de inimă”. Filtrarea sentimentelor prin tehnica artistică şi prin „ingineria” interioară face din Gelu Dragoş un poet autentic şi modern, cu tonalitate originală, confirmată şi de poeziile din volumele apărute anterior.

Carmen Felicia Băinţan

Maramureș

(Revista UZP nr. 28/2022)

Despre autor

Lasă un răspuns

*