default-logo

Un mare istoric – martir în temnițele comuniste: Gheorghe I. Brătianu

Volumul antologic GHEORGHE I. BRĂTIANU 1980-1989, alcătuit și îngrijit de Valeriu Râpeanu și Sanda Râpeanu „își propune să reconstituie un deceniu din istoria culturii românești legat de o personalitate emblematică a științei, învățământului, vieții politice dintre anii 1920 și 1947”. Căci timp de 35 de ani, din 1944 până în 1980, mentalului colectiv românesc i s-a inoculat o percepție negativă din partea regimului totalitar. Abia în 1980, sub auspiciile Editurii Eminescu, se retipărește ediția din 1945 a lucrării de referință Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, ultima apariție din timpul vieții marelui istoric editată în România (reluat în ediție anastatică în 1991 la Editura „Cartea Moldovenească” din Chișinău). Anul următor, în 1981, a apărut la Editura „Cartea Românească” lucrarea lui Valeriu Râpeanu, Cultură și istorie II. N. Iorga – Gheorghe I. Brătianu. Pentru ca în 1988 să fie reeditate de istoricul Victor Spinei studiile monografice Marea Neagră dela origini până la cucerirea romană și Une énigme et un miracol historique: le peuple roumain / O enigmă și un miracol istoric: poporul român, precum și volumul de studii, documente și evocări, coordonat de același perseverent istoric V. Spinei, Confluențe istoriografice românești și europene, 90 de ani de la nașterea istoricului Gheorghe I. Brătianu.

Considerat un „pericol” atât profesional cât și politic cum era învederat de noul regim, conferențiarul istoric Gheorghe I. Brătianu, autor de volume dedicate istoriei românești și universale, de articole, conferințe publice și radiofonice și, din 1941, director al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga”, va fi anihilat, stabilindu-i-se mai întâi un domiciliu forțat (1947) pentru ca trei ani mai târziu să fie încarcerat la închisoarea din Sighetul Marmației, unde după alți trei ani a decedat (27 aprilie 1953). Printre detractorii și hulitorii vrednicului de laudă monografist al marilor noastre tradiții istorice înțelese în context european, s-a numărat și rânjitorul demascator stalinist de la emisiunile postdecembriste PRO TV, sinistrul Silviu Brucan, care atât de mult se bucura la exproprierea de la Rătești a „nenorocosului vlăstar al Brătienilor”,  calomniat cu rea credință de kominternistul vremii drept „faimos teoretician al imperialismului românesc, ofițer de legătură cu Comandamentul german”, „agent nazist” cum titra oficiosul „Scînteia” la 12 august 1946, răstălmăcindu-i învinuitului conținutul unor articole și discursuri ținute în spiritul unui militantism național. În campania de denigrare și învinuire a istoricului au fost atrase cozile de topor ale stângii comuniste, precum bietul Lucrețiu Pătrășcanu (el însuși căzând pradă mistificărilor politice și executat ca „agent” al imperialismului britanic!), buldogul ideolog Leonte Răutu, nemaivorbind aici de ipochimenul stalinist Mihai Roller, coordonator al manualului unic de „Istoria Românilor”, care-l numise, de la nivelul Agitației și Propagandei CC al PCR, pe Gh. I. Brătianu „reacționar învederat”.

Toate încercările de „recuperare” a istoricului din anii 1960-1970 ale profesorului Mihai Berza, colaboratorul apropiat al lui Gh. Brătianu la Institutul de Istorie Universală „N. Iorga” au dat greș, editarea in integrum a operei acestuia rămânând un deziderat sine die. Până în 1980, când profesorul și încercatul editor a reușit să scoată la Editura „Eminescu” ediția Gh. I. Brătianu și s-o lanseze cu prilejul celui de-al XV-lea Congres Mondial de Istorie de la București din august 1980. Dar bucuria a fost foarte scurtă, editorul Râpeanu fiind chemat de autorități în vederea stopării tirajului. Pusă în fața faptului împlinit și temându-se de iminentul scandal pe care l-ar fi făcut posturile de radio străine și agențiile de presă, oficialitatea nu a mai avut cum să stăvilească interesul cititorilor, prin stoparea tirajului cărții „unuia din cei mai mari istorici români!” În studiul introductiv al volumului, dl Valeriu Râpeanu scria curajos și așa cum nu se dădea voie tuturor celor care au consemnat apoi această apariție editorială. În ciuda „dezghețului” ideologic se preciza că „În noaptea de 7 spre 8 mai 1950 a fost arestat. Reținut timp de aproape trei ani fără a fi judecat sau condamnat încetează din viață în închisoarea de la Sighetul Marmației în noaptea de 24 aprilie 1953. La 30 ianuarie împlinise cincizeci și cinci de ani.” E un lucru de mirare cum a scăpat cenzurii acest paragraf despre moartea în închisoarea comunistă de la Sighet a marelui istoric, știindu-se că împrejurările morții într-un regim concentraționar era un subiect tabu în regimul comunist. Între condeiele inerției ideologice acuzatoare la adresa istoricului care ar fi colaborat cu regimul antonescian („adepții mascații de azi ai dreptei de ieri” „ce-și ridică din nou capul, sub diferite pretexte”, încercând „să introducă în cultura noastră socialistă «valorile » unei lumi antiumane, în contradicție cu spiritul socialismului”: ministrul antonescian al Învățământului Ion Petrovici, „legionarul” Mircea Eliade, George Brătianu, C.C. Giurescu…) s-au numărat și academicienii Iorgu Iordan și Tudor Bugnariu. Producând atâta „tulburare” în rândurile cerberilor ideologi ai partidului unic, editorul Valeriu Râpeanu i-a avut alături pe C. Mitrea (șeful sectorului „presă și edituri”), pe poetul și gazetarul Nicolae Dragoș, dar mai ales pe curajosul istoric Victor Spinei, precum și conducerile unor edituri („Meridiane”, „Științifică și Enciclopedică”), făcând posibilă, după lungi confruntări, apariția celor două volume cu opera lui Gh. I. Brătianu, precum și a culegerii Confluențe istorice…, de care aminteam mai sus.

Următorul deceniu 1980-1990 reprezintă, așa cum precizează dl Valeriu Râpeanu, „placa turnantă a procesului cunoașterii operei lui Gheorghe I. Brătianu, a situării demersului său istoriografic și politic în cadrul curentelor de gândire specifice secolului XX. După trei decenii de ponegrire, falsificare, interzicere, publicul larg (…) avea acces la trei din operele sale capitale, tipărite într-un tiraj ce însuma peste cincizeci și cinci de mii de exemplare”. Comentariile, studiile la obiect, recenziile, analizele istoriografice, paginile memorialistice „au ratificat optica studiilor introductive, subliniind integritatea personalității și înalta moralitate a omului.” E acesta, desigur, un „curaj al intelectualilor”, care l-au recuperat pe istoricul Gh. I. Brătianu dintr-un regim de interzicere, după condamnarea la moartea fizică în regim de încarcerare…

Din această rațiune, mărturisește editorul de azi, „am alcătuit antologia de față”, cu atât mai mult cu cât, alături de textele integrale ale istoricului Gh. I. Brătianu, dl Valeriu Râpeanu reproduce, în secțiuni aparte, „tot ce au scris în acest deceniu istorici, oameni de cultură” ca o dovadă de „respingere categorică a imaginii false, denaturate a lui Gheorghe I. Brătianu, conturată cu obstinație după 23 august 1944.”

Atât din textele fanion ale istoricului (Marea Neagră și O enigmă…), dar și Confluențe istoriografice… ori comentariile și cronicile reproduse la fiecare volum în parte, se conturează portretul în efigie al unui mare istoric român, care, prin demersul său susținut ca profesor universitar, conducător de instituții și publicații „a deschis noi orizonturi acestei științe, devenind un model.” Un model de militantism profesional istoriografic care, dincolo de timp istoric și conjuncturi, a demonstrat cu justețea argumentelor inebranlabile ideea unității naționale, a independenței țării, a drepturilor pe care le avem asupra teritoriilor ce au alcătuit România Mare. Idei pentru care atât el, magistrul, cât și mentorul lui, savantul Nicolae Iorga au plătit cu sângele, ca martiri ai unor regimuri criminale, după ce fuseseră acoperiți „de mâlul insultei și al denigrării”. Victime ale unor devieri scelerate, Iorga și Gh. Brătianu „au fost uciși, dar nu învinși”…

Iată de ce recentul volum Gheorghe I. Brătianu (2019), alcătuit și îngrijit de Valeriu Râpeanu și Sanda Râpeanu, care reproduce atât studiile introductive cât și, în apariția lor cronologică, cronicile, articolele și studiile dedicate istoriografiei brătieniste (Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești, ediția 1980; Cultură și istorie II. Nicolae Iorga – Gheorghe I. Brătianu, 1981; Marea Neagră – De la origini până la cucerirea romană, I-II, ed. 1988; O enigmă și un miracol istoric: poporul român, ed. 1988; Confluențe istoriografice românești și europene: Gheorghe I. Brătianu, coord. V. Spinei, 1988), reprezintă un omagiu deplin adus marelui nostru istoric de la nașterea căruia s-au împlinit în ianuarie 122 de ani, iar în aprilie 67 de ani de la moarte.

Nu mai e nevoie să apreciem că tandemul Valeriu și Sanda Râpeanu sunt recunoscuți profesioniști în materie de editare și valorificare a moștenirii noastre culturale, cu puțini ani în urmă dându-ne ediția exhaustivă a Oamenilor cari au fost (3 vol.) de Nicolae Iorga, exemplu de bune practici în editologia românească, precum și volumul de față.

Zenovie Cârlugea

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*