A binerânduit Măritul ca pe aceste meleaguri dăruite cu de toate, în scurgerea nesfârşitului timp, la cumpăna unor neguroase şi înşelătoare vremi, să se nască din sămânţa veşniciei, oameni mari şi puternici, care prin faptele ce le fac pentru ei şi semeni să se nemurească veac după veac în inimile şi conştiinţa noastră. Ei vor fi pentru noi modele de urmat, troiţe cu candele mereu aprinse, borne ce mărginesc lunecoasa noastră cărare, pentru a nu o rătăci prin mincinoasele vremi. De la ei învăţăm că doar prin muncă şi voinţă nesfârşită, prin cinstea şi adevărul pe care îl punem în toate câte le facem, prin pricepere şi răbdare, dar şi prin fermitate când trebuie a lămuri pe deplin lucrurile, se înnobilează şi se înalţă mereu caracterul omului, dându-i puterea şi respectul care i se cuvine din partea celor mulţi.
Şi tot ei sunt cei care ţin în ţandăra gândului lor istoria unor vremi bătrâne, cu toate cele rele şi bune care s-au săvârşit până la dânși, pentru ca noi, cei de azi să o înţelegem şi să nu o uităm niciodată , ştiut fiind că cine îşi uită istoria face marea greşeală de a o repeta. Pentru toate astea şi încă multe altele, ei, bacii noştri cei mari şi buni, s-au învrednicit a fi puşi spre nemurire ca icoane însfinţite pe altarul sufletului şi conştiinţei neamului nostru românesc, în veac de veac.
Aici, în răbdătorul nostru Ardeal, unde încă de la începuturi ne mestecăm durerile noastre cele mari şi vechi în lacrima fierbinte şi rugătoare înălţată în spre Domnul, pământul acesta bun şi curat dăruit cu de toate, a născut şi naşte mereu şi mereu asemenea oameni Ei sunt veghetorii noştri cei mari puşi la hotarele timpurilor, care să adune rătăcita noastră turmă, să o apere, să o ocrotească, să o îmbărbăteze cu vorba şi cu fapta lor pentru ca ea să răzbească mai uşor pe cărarea trecătoarei vieţi. Aici, poate mai mult ca în altă parte este nevoie de ei, pentru a pune pumnul în pieptul furtunii, pentru a spune ceea ce noi simţim şi a cere răspicat ceea ce noi dorim pentru că ni se cuvine din drepurile noastre cele vechi, pentru a ne ocroti şi apăra în faţa celor mari şi puternici atunci când suntem înşelaţi şi trădaţi de aceste Iude mereu în căutare de arginţi blestemaţi.
Eu, nimicul acestei lumi, îndrăznesc a spune că mi-a fost hărăzit a întâlni un asemenea om deosebit, bun şi răbdător, aplecat la necazul fiecăruia, drept şi cinstit, neîntinat în faţa propriei conştiinţe, simţitor la durerile neamului său cel prea mult umilit, batjocorit şi trădat de cei pe care i-a considerat prieteni, iertător cu cei care au greşit din nepricepere, aprig şi ascuţit la vorbă cu toţi cei care vin împotriva neamul românesc.
El este LAZĂR LĂDARIU cel născut pe o preafrumoasă gură de Rai la poală de munte, acolo unde veşnicia şi-a făcut cuibar de nemurire. Din curăţenia şi sfinţenia locului i-au venit mai apoi toate cele bune, drepte , adevărate şi de trebuinţă pentru viaţa unui om, pe care le-a purtat cu sine în cinste peste tot pe unde a umblat, ţinându-le ca moaşte sfinte în lada de zestre a sufletului său. De-acolo i-au venit lui toată puterea, toată dragostea, toată nădejdea că nimic din zbaterea sa nu va fi fost în zadar, că tot ce a făcut şi va mai face încă va fi înspre folosul nostru, al tuturor.
Nimic pentru sine, totul pentru noi cei mulţi şi nevolnici, iată crezul unui om neobişnuit, valoros, puternic, tot mai rar întâlinit astăzi ca trăitor printre noi în trecătorul timp al vieții, după care să ne înșiruim cu toții atâta timp cât mai fac încă atâtea fapte mari și bune sub umbra divinului ceresc și pe care să nu-i uităm când se vor face veșnicie.
***
LAZĂR LĂDARIU, un nume cât un munte, cu talpa bine înfiptă în glia strmoșescă, tot scoborând în neamul său bun și răbdător până la Adamii de-nceput, pentru aș lua de-acolo putere, crez, speranță spre a putea trece prin mincinoasa lume, iar cu fruntea stând înălțată în spre tăriile cerești, spre a sorbit mereu lumină, vis și visarea, harul dumnezeiesc ce i-a fost dat spre desăvârșire.
LAZĂR LĂDARIU, veghetorul ce s-a aflat în lumea noastră pentru a ne ține mereu trează conștiința de neam și țară, crezul în dreptul nostru de a fi aici ca urmași din veac în veac a acelora ce s-au înierbat în huma acestui pământ încă de la începutul lumii, cel care ne-a întărit mereu credința că tot aici vom fi de-apururi până la sfârșitul lumii.
LAZĂR LĂDARIU, o puternică și ardentă conștiință națională izvorâtă din crezul său interior, din toate trăirile și simțirile sale pusă în fapte, în cuvânt, în vers, în rândul unei cărți, într-un articol de ziar, pentru a ne arăta nouă și lumii cum ar trebui să fim cu toții, deopotrivă, dacă vrem să ridicăm în cinste, în fală și în onoare, buna și răbdătoarea noastră, Maica România.
LAZĂR LĂDARIU, om între oameni, trist cînd șimțea cu toată ființa lui tristețea și durerea neamului său, bucuros când se-mplinea vre-o voie trebuincioasă undeva, omul cu vorba bună, cu un sfat înțelept, cu o încurajare, cu un îndemn, toate aflătoare din plin în țandăra gândului și în fântâna sufletului său, ținute acolo spre a le dărui celui cere avea nevoie de ele.
LAZĂR LĂDARIU, ajuns la capăt de drum. A plecat dintre noi să se veșnicească în nesfârșirea timpului ca o stea străluminând necuprinsul, pentru a ne aduce mereu aminte că a existat. Abia acum când nu mai este îi vom simți lipsa, ne vom simți singuri și neajutorați în fața neprietenilor neamului acestuia, abia acum îl vom aprecia la justa lui valoare tocmai pentru că nu este și nu va fi încă o bună bucată de timp un altul care să-l înlocuiască.
Născut într-o sfântă zi de Buna Vestire (25.03.1939), a trăit demn și frumos în robia cuvântului, a cinstei și a adevărului, până când timpul lui n-a mai avut răbdare să ni-l mai lase încă aici alături de noi o vreme, spre a ne călăuzi pe încurcata cărare a vieții pe care o trăim acum. Dar așa cum a fost îl vom ține mereu minte în smerenia gândului nostru, ca și în fierbințeala unei spășite lacrimi, rugându-l pe Domnul nostru să îi facă cinstită parte în raiurile Sale.
Rămas bun stimate dascăl, prietenul nostru al tuturor celor care v-au știut, v-au apreciat și v-au prețuit deopotrivă pentru tot și toate câte a făcut Domnia Voastră pentru noi, pentru neam și pentru țară!
Mircea Dorin Istrate
Președintele Ligii Scriitorilor Români
Filiala Mureș