default-logo

Ziarul “Neamul românesc”

În timpul regimului comunist, opera sa istorică a fost în mod conștient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în concordanță cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui număr uriaș de publicații și cel mai mare poligraf al românilor: circa 1 250 de volume și 25 000 de articole. Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de orașe, de domnii, de familii, istoria bisericii, a armatei, comerțului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc.

Viziunea lui Iorga asupra societății și politice se afla la punctul de întâlnire al conservatorismului tradiționalist, nationalism etnic și conservatorismul național. Această fuziune a fost găsită de analistul politic Ioan Stanomir ca o mutație a ideologiei Junimii, contrară conservatorismului liberal al lui Titu Maiorescu, dar asemănătoare cu ideologia lui Mihai Eminescu.

Dotat cu o memorie extraordinară, cunoștea istoria universală și în special pe cea română în cele mai mici detalii. Nu este cu putință să-ți alegi un domeniu din istoria românilor fără să constați că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo și a tratat tema în mod fundamental.

Întâiul pas a fost tipărirea ziarului “Neamul românesc”. Scopul acestei gazete este expus într-o formă atât de simplă – forma ce i-a stat totdeauna la îndemână – în întâiul articol din ziar. Problemele la care se referă sunt de ordin general privind starea de spirit din anumite sectoare de activitate, armată, învățământ, cultură, politică etc.

“Cu câtă învățătură pot să am, cu câtă muncă pot să cheltuiesc, și cu ce suflet am ajuns să-mi fac, mă simt în stare să vorbesc despre lucrurile cele mari ale neamului meu, despre nevoile lui adânci, despre suferințele lui vechi și sfinte, despre țintele lui înalte și grele de ajuns, despre tot ce mă privește, până în adâncul inimii mele și pe mine care am scris aici, dar și pe d-ta, care cetești, și pe vecinul d-tale, și pe cine nu-ți este vecin, și pe prietenul d-tale, și pe Acela care, suferind totuși de aceleași nevoi și țintind către același ideal, îți este dușman, pentru cine știe ce pricină, care rămâne între d-voastră amândoi, și care n –are a face câtuși de puțin cu v iața cea mare, cea largă, cea curată și trainică, – ce zic trainică? veșnică, – din care pornesc toate viețile noastre, și depărtându-se de care, viața oricăruia dintre noi se stinge și se ofilește, viața neamului, a tuturor celor de astăzi, a tuturor celor de ieri, de alaltăieri, și din adâncul vremurilor, a tuturor celor ce cu ajutorul lui Dumnezeu vor veni pe urma noastră pentru a trăi și a munci ca Români, Despre lucrurile astea mă simt în stare a vorbi, nu ca mine însumi, ci ca unul din mulțime, care s’a întâmplat că știe mai bine, pe când alții știu mai puțin, și căruia din nevoia sufletului său într’o clipă îi vine glas pentru a vorbi, cu graiul său, dar cu inima voastră, a tuturora. Mă înțeleg nu ca un om, ce-și urmărește rosturile lui, fie cît de vrednice și de curate, ca un om ce caută să scoată la iveală ființa lui, chiar spre înaintarea și binele altora, ci ca “mâna de țărână”, prin care ar scrie, zi de zi și ceas de ceas, despre tot ce ne mișcă mai mult și ne îndeamnă mai tare, cineva mai mare decât mine.”

Și în încheiere câtă mândrie la gândul că și-n poporul românesc sunt atâtea forte, și câtă dârjenie în lupta pe care o încep:

“Am ajuns la vârsta când trebuie să plecăm în toate de la cunoștința de noi înșine, de la cea mai deplină și serioasă cunoștință a tuturor puterilor și slăbiciunilor noastre. A venit vremea să lucrăm numai cu puterile noastre, oriunde le avem; a venit vremea să țintim numai către scopurile noastre, bine cercetate și alese și pe deplin luminate. Am ieșit de la stăpân, nu mai putem fi calfa nimănuia; voim să trăim din lucrul nostru pentru a întemeia bine căminul nostru cel mic, vatra noastră cea îngustă. Alții, gospodari vechi, cu casă de ani, n-au nevoie să se gândească la orice încep. Dar noi trebuie să ne întrebăm, să ne sfătuim, să ne înțelegem, clipă de clipă, pentru a ni afla rostul cel adevărat și a nu ne îndepărta de dânsul.”

,,De aceea iese această tipăritură, menită tuturora celor buni și de ispravă, și chiar celor ce șovăiesc încă, și chiar celor cari sunt în stare a se întoarce. Ea vine, fiindcă trebuie să vină. Vom vedea dacă mulți cugetă tot astfel. Dacă nu, –  vom cădea, dar nu ne vom socoti învinși. La cel dintâiu prilej ne vom ridica din nou, și vom încerca astfel până la sfârșitul zilelor noastre, – fie și între hohotele de râs și loviturile de pietre ale celor ce nu înțeleg că am venit pentru binele lor,- ceea ce știm că este datoria noastră.” 

Iar mai târziu, prin 1908, dădea tot în “Neamul românesc” definiția naționalismului său și a naționaliștilor: “Naționaliștii adevărați sunt un număr de oameni cu înțelegere, conștiință, hărnicie și caracter, cari-și dau seamă că un neam e o ființă organică, un fapt viu al lumii, care poate să fie și să nu fie, să se ivească sau să moară, dar nu se poate preface în altă făptură organică. Și, așa fiind, el nu e chemat la altceva decât la desăvârșirea finite sale, este în folosul civilizației universal, care răspândește asupra oamenilor lumină și fericire. 

Dintre toate aceste publicații periodice, în acțiunea cu caracter național având că țel final unirea politico-statală a românilor, cea mai importantă – pentru ecoul său în rândul populației – a fost ’’Neamul Românesc’’.

Ziarul era din ce în ce mai mult citit, atât în Romania, cât și în teritoriile ocupate; i se trimiteau spre publicare tot mai multe materiale. Corespondența primită de Nicolae Iorga, păstrată azi, în cea mai mare parte, la Academia Română, oglindea ecoul cu totul deosebit al articolelor publicate. Aceasta și pentru că promova o idee foarte populară, aceea a solidarității naționale; pentru că spunea adevăruri de care alte publicații se fereau; aveau un caracter polemic pronunțat, deși într-un limbaj civilizat. Nicolae Iorga impusese în mod explicit, această linie.

Articolele de fond scrise de Nicolae Iorga accentuează calități de excepție ale savantului: demnitate, patriotism, înțelepciune și erudiție literar-istorică, dragostea necondiționată pentru semenii săi. O dată solicitările pentru abonamente erau însoțite de justificări, precum: de citirea acestei reviste nu mă pot dispensa, după cum nu mă pot dispensa de hrană pentru susținerea vieții sau la sate revista nu a fost citită, a fost devorată.

Nicolae Iorga, a știut să imprime ziarului său un suflu nou, o conduită aparte, să ajungă direct prin subiectele alese, la sufletul fiecărui român. A știut să-și aleagă colaboratori dintre personalitățile marcante ale culturii românești (A.D. Xenopol, Vasile Pârvan, Cezar Petrescu, Ion Agârbiceanu, Constantin Rădulescu-Motru, Victor Ion Popa, Pamfil Șeicaru, Onisifor Ghibu, Emil Gârleanu ș.a.), dar mai cu seamă a știut să-și construiască ziarul așa încât să nu se abată de la obiectivul său inițial: destăinuirea tuturor nedreptăților, pedepsirea tuturor păcatelor, proclamarea tuturor lipsurilor și sârguinței cinstite, găsirea unei îndreptări care să ne asigure o viață vrednică.

Istoric și dascăl deopotrivă, dar mai presus de toate un mare român și patriot, Nicolae Iorga a urmărit să transmită cititorilor ziarului său – de la cei aflați în pragul adolescenței până la cei aflați peste anii au nins florile albe ale grijilor și necazurilor – cele mai înălțătoare simțăminte de dragoste pentru trecutul de jertfe și biruințe ale poporului român, mândria de a aparține unei nații demne, credința într-o lume mai dreaptă și mai bună făurită prin lupta și munca tuturor fiilor acestui pământ, dorința de a trăi demni, uniți și în bună înțelegere cu toate națiile. În acest caz, formația de istoric a lui Nicolae Iorga ni se dezvăluie în întregimea ei. Fără ostentație, el reînvie în pagina de ziar evenimente de mult apuse, personalități trecute de decenii sau secole în lumea umbrelor, lăsându-și cititorii să tragă singuri concluziile și învățămintele marii lecții oferite de istorie. Oamenii care sunt la un moment dat națiunea au un îndreptar, unul care, totdeauna sigur, tradiția. ”E drumul care s-a dovedit sigur, care, trăit în mijlocul primejdiilor, prin adâncul pădurilor, în asprimea stâncilor, pe priporul prăpăstiilor s-a adâncit zi de zi prin tot ce a trecut de-a lungul lui”; avea să noteze Nicolae Iorga în articolul atât de sugestiv intitulat ”Glorioasa noastră sarcină istorică”.

Pentru marele istoric, faptele strămoșilor sunt un permanent izvor de învățăminte pentru generațiile prezente și viitoare. ”Mergem pe cărări grele, fără perspectivă uneori, și atâtea nopți ne-au prins pe cale. Este însă ceva care ne ține, care ne mângâie și ne îndeamnă. Și acel ceva pe care căutăm cu chinuri sufletești în clipele de îndoială pentru a reveni la hotărârea noastră noastră îndată ce îl găsim din nou sunt urmele, pași de luptători, arme rupte, oase care s-au înfipt în pământul frământat – pe care le-au lăsat strămoșii noștri, care și-au îndeplinit misiunea”. Având în permanență exemplul înaintașilor, ”noi însă rezistăm, și mai mult decât atâta, luăm o parte din vlaga ce a rămas în noi pentru a restabili unde putem, la mai mari decât noi, cumințenia zguduită de frigurile nebuniei. Și când facem asta – conchide Nicolae Iorga – știm că ai noștri cei vechi nu o dată au stat în calea apostolilor de credințe deșarte și bezmeticilor bâiguitori de gânduri. Îndeplinirea astfel – oricât ne-ar costa azi pentru a fi din belșug răsplătiți mâine – glorioasa noastră sarcină”.

Ziarul Neamul Românesc rămâne pentru totdeauna exemplul unei dăruiri unice. Timp de 35 de ani, fondatorul său, savantul N. Iorga a trudit zi de zi pentru apariția lui atât în condiții de pace, cât și de război, în redacțiile de la Vălenii de Munte și București, și la Iași, în timpul războiului. Indiferent de condiții, a urmărit în permanență obiectivele fixate încă de la înființare; de a fi un mijloc de informare și educare a tinerilor, a celor maturi, o oglindă fidelă a evoluției socitetății românești, o armă de luptă și de îmbărbătare, un ziar al conștiinței naționale.

De la început ziarul Neamul Românesc – transformat apoi în cotidian – își propunea să vorbească deschis despre lucrurile cele mari ale neamului, despre nevoile sale adânci, despre suferințele lui vechi și sfinte, despre țintele lui înalte și grele de ajuns. Inițiatorul lui ținea să precizeze: ”Am ajuns la vârsta când trebuie să plecăm în toate de la cunoștințe de noi înșine, de la cea mai deplină și serioasă cunoștință a tuturor puterilor și slăbiciunilor noastre. A venit vremea să țintim numai către scopurile noaste bine cercetate și alese”. Nicolae Iorga și-a gândit ziarul, după cum însuși avea să consemneze în amintiri pe înțelesul necărturarului, adică al celor mulți, dorind să trezească iubire pentru strivita temelie a neamului și să-i cheme pe toți la datoria națională. Se dorea o publicitate pentru și despre poporul român.

În cei 135 de ani de apariție, ziarul a înregistrat principalele evenimente care se derulau, și-a îmbărbătat în momentele grele, cititorii, a povățuit pe tineri și i-a mustrat pe maturi, a tras cu fermitate un puternic semnal de alarma în momentele de primejdie pentru țară, a oferit pagini de înălțător patriotism și de istorie, într-un cuvânt a fost o oglindă vie a conștiinței românești. Și așa a fost perceput încă de la înființare. Mărturie stau mesajele primite, dar și numeroasele știri, articole sau diverse alte materiale sosite la redacție pentru a fi incluse în paginile noii publicații. Reușind să învingă numeroasele obstacole ivite de-a lungul anilor legate de finanțare, de condițiile de lucru, mai ales în perioada refugiului, de cenzura devenită, într-o anumită perioadă, deosebit de aspră, suplinind deseori lipsa personalului (de la redactori la corectori), Nicolae Iorga și-a dovedit din plin vocația de gazetar. ”N-am omis niciodată să recunoaștem ca d. Iorga este un mare și strălucit ziarist și că ziarul d-sale, cu tot cu formatul mic și tirajul nu prea considerabil, este unul dintre cele mai importante organe de publicitate închinat luminării publicului în atâtea domenii culturale” – se afirma pe bună dreptate, în mesajul pe care ziarul Adevărul l-a adresat gazetei Neamul Românesc la împlinirea a trei decenii de la apariție. Cu același prilej ziarul Viitorul scria: ”În gazetărie, domnul Iorga a strălucit prin arta sa specială de a concentra un moment special, o problemă politică, o chestiune de cultură…Esența acestei gazete stă în personalitatea conducătorului”.

“Poate noi suntem generația care va hotărî viitorul acestui neam – noi sau copiii noștri, pe care-i putem foma. Să luăm aminte deci la aceste învățături“, avea să scrie Nicolae Iorga în paginile Neamului Românesc.

Ziarul a devenit, în scurt timp, o adevărată tribună pentru realizarea idealului suprem: desăvârșirea unității naționale, căci “nu poate fi nimic mai scump pentru un neam decât realizarea unității naționale. Pentru că această dorință să nu rămâie însă numai pe hârtie – afirma el – trebuie cea mai deplină pregătire materială și morală, trebuie închiderea noastră harnică între marginile acestui vis – și nu numai ale lui…și atunci, în ceasul cel mare – care poate să nu vie și pentru noi – un popor întreg se va ridica și-și va face datoria fără strigăte și glasuri mari, ca lucrul cel mai firesc de pe lume“.

Nicolae Iorga a fost mereu în mod constant preocupat de-a lungul anilor de a reflecta în paginile ziarului său cele mai importante evenimente, de a explica sensurile și mai ales consecințele.

 

 

Viorica Nicolescu / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.