◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Bustul Generalului Magheru la Troianu / Dinu Săraru

Un ministru al Culturii tinerel, cu studii de teologie şi filosofie şi cu o practică de student într-un cabinet prezidenţial, ros care va să-zică de soarta domeniului, care s-a dovedit în fapt mai neputincios decât o fată mare la coarnele plugului, m-a ţinut trei luni de zile pentru aprobarea punerii unui bust al lui Antim Ivireanul la locul cuvenit de părinte al urbei păstorite de el.

Ca să aflăm după sfertul de an că anume Comisia ce trebuia să semneze ea mai întâi decizia fusese desfiinţată de un an de zile şi am mai aşteptat şase luni înfiinţarea celei noi şi verdictul ei, un alt ministru al Culturii care spunea în gura mare că „deşi nu sunt om de cultură, sunt hotărât să o slujesc“ (şi poate că o şi slujea, dar l-au măturat repede) şi căruia i-a căzut din mână, fără să-şi dea seama, decretul prin care mi se decerna Diploma de „Excelenţă“ la 85 de ani, sărindu-mă, astfel, din rând, până i-a atras atenţia publicul prezent, un adjunct al său care, tot tinerel, conducându-mă la ieşirea din magnificul edificiu al Ateneului Român, mi-a spus, prezentându-se, că, deşi el şi-a visat un loc de fotbalist la o echipă de pe malul Dunării, văzând că n-are chemare pentru balonul rotund, s-a hotărât să se îndrepte spre politică şi „colegii m-au trimis la Cultură“, el având şi un doctorat cu un subiect ce privea istoria şi rolul fotbalului sau cam aşa ceva, un alt adjunct venind dintr-un post călduţ de la administraţia unui judeţ de munte şi cu meritul şi antecedentele culturale întemeiate pe faptul că era nepotul unui unchi bătrân, căruia îi plăcea nespus istoria, lăsându-l să se formeze pe lângă el, în sfârşit, deşi acesta nu este sfărşitul, în jilţul Culturii, un actoraş pitic, convingător în roluri cât înălţimea lui fizică, abia învăţând cu multe ajutoare să deschidă sertarele biroului său spre a afla acolo programul instituţiei şi care şi-a încheiat cariera ministerială, spre deosebire de aplauzele de la teatru, într-o tăcere asurzitoare, dar nu mai insist că ar trebui să-mi cer scuze pentru că pomelnicul se află abia la început. Pomelnicul pomenit ne arată ignoranţa detonată a colegilor din toate partidele perindate la putere şi cum aceştia au tratat soarta culturală a României. Nu e de mirare deci că mai niciun om cu oarecare carte nu s-a îndreptat înfricoşat spre bătălia politică, ajungându-se astăzi, cum se şi vede, la domnia „ignoranţei enciclopedice“, cum zicea filosoful Petre Candrea.
Ei bine, ca o scăpare de sub presiunea acestei ignoranţe, la Troianu (de la Traian, împăratul roman), la răscrucea drumurilor care vin de la Craiova şi de la Târgu Jiu şi de la Drăgăşani şi de la Sibiu şi de la Piteşti şi, fireşte, de la Bucureşti, întâlnindu-se la cea mai de seamă intrare a Râmnicului Vâlcii, membrii asociaţiei „General Magheru“ (preşedinte Dan Constantin Diaconu) au ridicat, sub semnătura sculptorului Sergiu Sălişte, un admirabil bust al Generalului Magheru, care – aşa cum se ştie – şi-a instalat aici, la 1848, celebra Tabără, intrând în istorie cu numele „Tabara lui Magheru“.

Această asociaţie, purtând numele generalului gorjean, alcătuită din oameni de ispravă, cu o acută conştiinţă a rolului istoriei în dăltuirea conştiinţei naţionale, a izbutit să aşeze statuia prin efort şi donaţii proprii.

Aflând de această ispravă sărbătorească, i-am transmis sufletului asociaţiei, inginerul Dan Dragomir, că există încă la Bucureşti, aproape octogenar, un „strănepot direct al statuii“: fostul ambasador al României la UNESCO, admirabilul gazetar, strălucit vorbitor de limbă franceză, Andrei Magheru şi, astfel, evenimentul dezvelirii bustului s-a petrecut şi în prezenţa acestui demn urmaş care i-a adus cadou primarului oraşului Râmnic, inginerul Mircia Gutău, sigur cel mai inspirat primar al urbei din 1990 şi până azi, un portret înrămat al Generalului Magheru, o cromolitografie, originalul aflându-se în colecţia strănepotului, în care se mai întâlneşte şi portretul pictat în ulei de G. Tattarescu.

Sărbătoarea merită salutată şi pentru că îmbogăţeşte, datorită spiritului cetăţenesc al membrilor asociaţiei, valorile artistice păstrate în cuprinsul oraşului Râmnic de pe Olt şi pentru că îndeamnă tânăra generaţie să-şi amintească cu tot respectul cuvenit de istoria noastră, văzută ca argument hotărâtor al identităţii noastre naţionale.

Eu rămân să mă mir cum au reuşit să învingă birocraţia şi ignoranţa celor însărcinaţi cu aprobările membrii asociaţiei pe care îi felicit călduros!?

P.S. 1

Un fior de speranţă, poate încă timid, dar pentru noi nădăjduitor, s-a strecurat în reuşitul discurs rostit de doamna prim-ministru, la tribuna Parlamentului, marţi, 18 iunie, discurs întemeiat pe liniştea pe care ţi-o dă conştiinţa solidarităţii confraţilor, pe o privire lucidă asupra realităţii şi pe respectul alegătorilor, toţi, prin accentuarea răspunderii faţă de ei.

P.S.2

Bine ar fi ca judecăţii înţelepte „nimeni nu-i mai presus decât legea“ să i se alăture şi „nimic nu-i mai presus decât ştiinţa de carte“.

Cât despre „locul potrivit“, să fie pus „omul potrivit“ şi nu lipitorul de afişe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *