default-logo

Liberul-cugetător

„Cuget, deci exist.”. (Rene Descartes).

„Gândirea constituie măreţia omului”. (Blaise Pascal).

Rezumat. Un „liber-cugetător faţă de religie” este „un om care nu este ataşat nici-uneia dintre cele circa 2.400 de religii existente în lume, dar care poate fi, sau este, convins de existenţa unei Forţe Divine, unică şi indivizibilă, eternă şi infinită”. Un asemenea om este „un credincios fără de religie”. n mod greşit se consideră că „un om liber-cugetător” este un „adept al unui curent ideologic care promovează o atitudine critică faţă de religie şi faţă de biserică”, că este un „ateu”. Un om liber cugetător este „un om care gândeşte ceea ce vrea”, fără ca altcineva să-i cunoască gândurile şi fără să i le poată îngrădi, limita.

Cuvinte cheie: liber-cugetător; gândire; religie; credinţă; Forţa Divină;

A cugeta înseamnă a gândi, a medita, a chibzui, a cumpăni, a reflecta (la ceva).

Noţiunea de „cuget” înseamnă „ceea ce gândeşte cineva”, capacitatea de a gândi, gândire, conştiinţă, spirit, suflet, şi se asociază cu intelectul, cu mintea, cu raţiunea, cu judecata.

„Ceea ce gândeşte cineva” nu poate fi cunoscut de altcineva, şi cu atât mai mult nu poate fi îngrădit.

Ca urmare „cugetul” (procesul de gândire) nu poate fi decât liber, fapt pentru care ar fi suficient să spunem numai „cugetător”, fără liber-cugetător”.

„Liber cugetător. Ar fi de ajuns cugetător.” (Jules Renard)

Totuşi, pentru a da o mai puternică forţă de exprimare adevărului că „omul este liber să gândească ceea ce vrea” se foloseşte sintagma de „liber-cugetător”.

Un „liber-cugetător” este „un om care gândeşte ceea ce vrea”, fără ca altcineva să poată să-i cunoască gândurile, şi fără săi le poată îngrădi, limita.

Un „liber-cugetător faţă de religie” este un om care nu este ataşat nici-uneia dintre cele circa 2.400 de religii existente în lume, dar care poate fi, sau este, convins de existenţa unei Forţe Divine, unică şi indivizibilă, eternă şi infinită.

Un asemenea om, aşa cum sunt şi eu, este „un credincios fără de religie”.

În mod greşit se consideră că „un om liber-cugetător” este un „adept al unui curent ideologic care promovează o atitudine critică faţă de religie şi faţă de biserică”, că este un „ateu”.

Un om liber cugetător este un om care are posibilitatea de a acţiona după voinţa sa, de a face sau de a nu face ceva; care nu este supus nici-unei constrângeri şi / sau limitări.

Liberul-arbitru exprimă capacitatea unei persoane de a se detaşa de orice constrângere interioară şi de a alege un curs al acţiunii din mai multe variante posibile.

Acţiunile întreprinse prin liberul-arbitru sunt acelea care nu sunt supuse unei restricţii cu caracter arbitrar.

Liberul-cugetător este o persoană care promovează o atitudine independentă faţă de orice tradiţie şi autoritate, cu deosebire religioasă.

Religiile sunt cu miile, de circa 2.400 în întreaga lume, dar Forţa Divină este una singură, indivizibilă, eternă şi infinită.

Aşa cum Forţa Divină este una singură în tot Universul, aşa şi credinţa şi religia ar trebui să fie una singură pe întreaga planetă Pământ, ataşată numai acestei Forţe Divine Unice, cea pe care o caut şi eu ca liber-cugetător, şi la care aş adera necondiţionat.

Ca liber-cugetător mă preocupă adevărata credinţă, cea în Forţa Divină Unică în tot Universul, diferită de cele circa 2.400 de religii atât de deosebite prin divinităţile lor, dintre care cele mai multe, prin fanatismul şi prin dogmele lor, au generat numeroase şi mari nenorociri omenirii.

Raţiune nu trebuie privită ca fiind incompatibilă cu religia.

Albert Einstein, care a fost un „liber-cugetător credincios”, „un credincios fără de religie”, a afirmat că „Ştiinţa fără religie e incompletă, religia fără ştiinţă e oarbă.”.

Un „liber-cugetător credincios” are credinţă în Forţa Divină Unică în tot Universul, dar nu crede în niciuna dintre cele circa 2.400 de religii atât de diferite prin divinităţile lor teritoriale, temporale, cele mai multe fabricate pentru interesul personal al unora dintre cei mai mari conducători ai lumii (regi, împăraţi etc).

Edificator în acest sens este Biserica Anglicană creată prin ruptura (deliberată, bine calculată a) regelui Henric al VIII-lea (rege al Angliei între 1509 – 1547) de Papa de la Roma. Motivul despărţirii de papalitate îşi are originea în hotărârea regelui de a divorţa de Ecaterina de Aragon şi de a se recăsători cu Ana Boleyn, o doamnă de la curte, şi pe care o va decapita (şi pe aceasta) mai târziu. Papa Clement VII refuză să declare nulă căsătoria lui Henric cu Ecaterina, aceasta fiind cauza pentru care regele a rupt legătura cu Roma şi şi-a creat propria biserică, care îi permitea atât oricâte căsătorii dorea, cât şi decapitarea soţiilor.

Şi acesta este numai un singur exemplu, dintre numeroase alte, de „religii fabricate”, care ne arată din ce interese (cele mai multe meschine) s-au născut numeroase dintre cele mai mari religii ale lumii.

Democraţia şi libertatea religioasă trebuie să acorde dreptul fiecărei persoane de a crede că „Dumnezeu există dacă crezi în El, şi nu există dacă nu crezi în El”. (Maxi m Gorki).

Dar fanaticii şi fundamentaliştii religioşi nu acceptă acest lucru, ceea ce dăunează grav bisericii, religiei şi credinţei.

Problema a fost dintotdeauna, este, şi va fi cât va exista omenirea, foarte complicată în ceea ce priveşte dovezile cu privire la faptul dacă Dumnezeu există, sau că nu există.

În concluzie, liber-cugetătorul este omul care, în actele sale de gândire şi de cunoaştere de orice fel, nu se supune nici unor norme prestabilite de vreo autoritate, nici unor concepţii şi cutume, el fiind deschis către universalitate, către libertatea de gândire raţională, inclusiv către admiterea Forţei Divine Unice (dacă este convins că aceasta există), nu către dogmatism şi condiţionare.

Nicolae Grigore-Lăcriţa / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*