◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro24.04.2024

Pe agenda de nivel academic a Universităţii Internaţionale de la Cheia – puncte de maximă actualitate ale prezentului şi viitorului

Inteligenţă artificială, pandemia de coronavirus, schimbările climatice, dezvoltarea durabilă până la orizontul anului 2030- acestea sunt doar câteva dintre temele majore, de maximă actualitate şi deschidere ce au figurat pe agenda ediţiei din acest an a Univeristăţii Internaţionale de la Cheia, desfăşurată în perioada 20-22 august a.c. şi ajunsă la cea de-a 27 ediţie.
Iar dacă anul trecut, pe fondul restricţiilor impuse de coronavirus, lucrările universităţii s-au desfăşurat în mediul online, de data aceasta s-a reluat tradiţia întâlnirii faţă în faţă la masa unui dialog de înaltă ţinută, în organizarea şi cu participarea reprezentanţilor unor importante foruri ştiinţifice, academice şi profesionale, naţionale şi internaţionale : Asociaţia Clubul de la Cheia „Victor Dan Zlătescu”, în colaborare cu Secţia de Drept Internațional şi Drept Comparat a Academiei de Ştiinţe Juridice din România-(ASJR), Asociația pentru Națiunile Unite din România-(ANUROM), reprezentată de preşedintele ANUROM, prof. univ. dr. Irina Moroianu Zlătescu- membru titular al Academiei de Ştiinţe Juridice din România şi al Academiei Internaţionale de Drept Comparat de la Haga, membru al Comitetului director al IDEF şi al Consiliului ELI- şi vicepreşedintele Florin Emeric Saghi, asociație ce este membră a Federației Mondiale a Asociațiilor pentru Națiunile Unite, Centrul Transdisciplinar de Drepturile Omului(CTDO) din SNSPA , Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România(UZPR), Institutul de Drept european (ELI) și Institutul Internațional de Drept de Expresie și Inspiraţie Franceze-(IDEF). Abordând o problematică extrem de complexă- de la impactul inteligenței artificiale asupra dreptului și justiției la migrația în epoca globalizării, de la solidaritatea în Uniunea Europeană pe fondul provocărilor impuse de pandemia de coronavirus Covid-19 la reglementarea juridică a protecției mediului în condiții de criză socială și schimbări climatice, dar şi la rolul culturii și educației în asigurarea unui viitor durabil – dezbaterile au constituit cadrul unui real schimb de idei, de consideraţii şi de argumentaţii ştiinţifice, dar şi de anticipare a unor tendinţe şi evoluţii ale unora dintre cele mai sensibile fenomene globale ce vizează umanitatea. În acelaşi timp, lansarea şi prezentarea, în cadrul lucrărilor univeristăţii, a unor apariţii editoriale de referinţă pentru literatura de specialitate au conferit întregului demers şi valoarea promovării la nivel editorial a unor concepte, precum şi a unor experienţe şi bune practici ce extind accesul de cunoaştere , informare şi înţelegere al specialiştilor, dar şi al tuturor acelora care sunt interesaţi de fundamentul teoretic şi conceptual al unor realităţi pe care le trăiesc sau pe care le vor trăi în anii viitori. Este vorba, pe de o parte, despre cartea „De la norme la bune practici, de la bune practici la norme”, ce reuneşte articole deosebit de interesante semnate de editorii coordonatori ai volumui- Irina Moroianu Zlătescu, Alexandra Bucur -Ioan, Claudia Elena Marinică şi Petru Emanuel Zlătescu- precum şi de Corina Florenţa Popescu, Ioan Voicu, Elena Roxana Vişan, Alexandru Jianu, Elena Mihaela Fodor, Maria-Magdalena Jianu, Valentin-Sorin Popescu, Monna-Lisa Belu Magdo, cadre universitare, doctoranzi, profesionişti ai Dreptului, cu o bogată activitate şi experienţă în domeniu.
De asemenea, au fost prezentate două valoroase lucrări, din perspectiva stăpânirii doctrinei şi a practicii îndelungate, la cel mai înalt nivel, în domeniul justiţiei :,,Teoria contractului”, sub semnătura magistratului Monna-Lisa Belu Magdo, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, fost președinte al Curții de Apel Ploiești, preşedinte al Asociaţiei Clubul de la Cheia „Victor Dan Zlătescu”, şi ,,Despre sacralitatea Justiției”, autor fiind prof. univ.dr. Ioan Alexandru, membru al Academiei de Științe Juridice din România.
Ediţia din acest a Universităţii de la Cheia tocmai şi-a închis porţile, dar noua filă pe care a adăugat-o unei reuniuni ştiinţifice devenită de tradiţie rămâne, în mod cert, o filă într-o istorie a unui prezent care se scrie sub ochii noştri, ai tuturor, şi a unui viitor pe care o astfel de manifestare îl apropie, descifrându-i ceva mai devreme orizonturile şi anticipând cumva calea pe care mergem.

ziarulprahova.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *