(amănunte am primit de la dr. Alexandru SOMEȘAN, medic primar – șef de secție)
Există două direcții bine precizate pe care se merge în abordarea terapeutică a pacientului hipertensiv: modificarea stilului de viață și tratamentul medicamentos. Modificarea stilului de viață conduce, fără îndoială, la scăderea valorilor tensiunii arteriale, dar majoritatea pacienților hipertensivi necesită și tratament medicamentos. Scăderea cu doar 10 mmHg a TA sistolice sau cu 5 mmHg a TA diastolice reduce evenimentele cardiovasculare majore cu 20%, frecvența accidentului vascular cerebral cu până la 35%, a evenimentelor coronariene cu 20% și a insuficienței cardiace cu 40%. Un alt obiectiv important al tratamentului anti hipertensiv este acela de a reduce apariția bolii cronice de rinichi, încetinind degradarea funcției renale.
Schimbarea stilului de viață modifică valorile tensiunii arteriale și, în același timp, determină scăderea riscului cardiovascular. Se impune reducerea sau sistarea medicației care poate crește valorile tensiunii arteriale (cum ar fi antiinflamatoarele nesteroidiene, corticosteroizii, contraceptivele orale). Pacienților li se recomandă să renunțe la fumat, oferindu-li-se alternative eficiente (ex. substituție nicotinică). Fumatul este un factor major de risc pentru bolile cardiovasculare și cancer. Atât fumătorii normotensivi cât și cei hipertensivi netratați au valori zilnice ale TA mai mari ca nefumătorii. Renunțarea la fumat este cea mai eficientă măsură de schimbare a stilului de viață în prevenirea bolilor cardiovasculare, incluzând accidentul vascular cerebral, infarctul miocardic acut și boala arterială periferică. O dietă bogată în fructe și legume (cel puțin 5 pe zi), bogată în fibre și cu conținut redus de grăsimi este eficientă în reducerea riscului cardiovascular, reducând tensiunea arterială cu 8-14 mmHg. O dietă sănătoasă va conține, de asemenea, lactate sărace în grăsimi, pește, cereale integrale, acizi grași nesaturați (în special ulei de măsline). Va fi evitat consumul exagerat de carne roșie și grăsimi saturate. Dieta mediteraneană include multe dintre aceste alimente, cu un consum moderat de alcool, în principal vin, în timpul mesei. Ea este asociată cu o scădere a numărului de evenimente cardiovasculare, precum și cu scăderea mortalității globale. Reducerea aportului de sare sub 6 g/zi, pe lângă scăderea valorilor tensionale cu 2-8 mmHg favorizează efectul medicamentelor anti hipertensive. În cazul în care se consumă alcool se recomandă moderație, reducerea consumului de alcool putând conduce la diminuarea valorilor tensionale cu 2-4 mmHg. Bărbații hipertensivi care consumă alcool sunt sfătuiți să își limiteze consumul la 14 unități pe săptămână, iar femeile la 8 unități pe săptămână (o unitate este echivalentul a 125 ml de vin sau 250 ml de bere). Sunt recomandate zile în care să nu se consume alcool în timpul săptămânii, precum și evitarea consumului mare de alcool într-o singură zi. Cofeina poate crește temporar valorile tensiunii arteriale, astfel că se recomandă evitarea consumului excesiv al acesteia. Este importantă și menținerea în limite normale a greutății corporale (un indice de masă corporală de 20-25 kg/m²). În cazul pacienților cu exces ponderal se estimează că la fiecare 10 kg pierdute tensiunea arterială se reduce cu 5-10 mmHg. Este recomandată mișcarea în aer liber (mers pe jos, jogging, ciclism) timp de 30-60 de minute de 3-5 ori pe săptămână. Activitatea fizică regulată produce o scădere estimată a tensiunii arteriale de circa 4-9 mmHg. Tehnicile de relaxare, precum managementul stresului, meditația, terapia cognitivă, relaxarea musculară și bio feedback-ul pot contribui la scăderea valorilor tensionale crescute. Modificarea stilului de viață este recomandată atât la persoanele cu tensiune arterială normal-înaltă (TA=130-139/85-89 mmHg) cât și în hipertensiunea arterială de gradul I (TA= 140-159/90-99 mmHg), de gradul II (TA= 160-179/100-109 mmHg) și de gradul III (TA ≥180/110 mmHg).
Tratamentul medicamentos nu este necesar la persoanele cu tensiune arterială normal-înaltă, dar poate fi luat în considerare la pacienții cu risc cardiovascular foarte înalt și boală cardiovasculară constituită (mai ales la cei cu boală coronariană ischemică). În hipertensiunea de gradul I, tratamentul medicamentos va fi instituit imediat la pacienții cu risc cardiovascular înalt sau foarte înalt, boală cardiovasculară, afectare renală sau afectarea altor organe țintă. La pacienții cu risc cardiovascular moderat/scăzut, fără boală cardiovasculară, afectare renală sau a altor organe țintă, tratamentul medicamentos se inițiază în situația în care valorile tensiunii arteriale nu sunt controlate după 3-6 luni de schimbare reală a stilului de viață. La pacienții cu hipertensiune de gradul II și III, tratamentul medicamentos va fi inițiat imediat în toate cazurile, obiectivul tratamentului fiind controlul adecvat al tensiunii arteriale în maxim 3 luni de la inițierea acestuia. La pacienții vârstnici hipertensivi cu o condiție fizică bună (chiar la cei cu vârste peste 80 de ani) tratamentul medicamentos antihipertensiv și modificările stilului de viață sunt recomandate când TA sistolică ≥160 mmHg. Dacă este bine tolerat, tratamentul medicamentos este recomandat și la pacienții cu vârsta cuprinsă între 65 și 80 de ani, cu valori ale TA sistolice de 140-159 mmHg.
Se recomandă ca principal obiectiv al tratamentului antihipertensiv o scădere a TA sub 140/90 mmHg la toți pacienții, iar dacă tratamentul este bine tolerat, valorile țintă ale TA ar trebui să fie în jur de 130/80 mmHg sau mai mici la majoritatea pacienților. La pacienții cu vârste sub 65 de ani, care primesc tratament anti hipertensiv, se recomandă ca TA sistolică să fie scăzută până la un interval de 120-129 mmHg la majoritatea pacienților. La persoanele hipertensive cu vârsta peste 65 de ani, tratate medicamentos, TA sistolică țintă este în intervalul 130-139 mmHg. Tensiunea arterială diastolică țintă sub 80 mmHg ar trebui luată în considerare pentru toți pacienții hipertensivi.
În prezent există cinci clase majore de medicamente recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale: inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, blocanții receptorilor de angiotensină, beta-blocantele, blocantele canalelor de calciu și diureticele. Există contraindicații posibile pentru fiecare clasă medicamentoasă și utilizări preferențiale ale unor medicamente în anumite condiții. Alte clase de medicamente au fost mai puțin studiate sau sunt cunoscute a avea un risc mai mare de efecte adverse (alfa-blocante, agoniști centrali, antagoniști de receptori mineralo-corticoizi). Acestea din urmă reprezintă opțiuni utile la pacienții a căror tensiune arterială nu este controlată de combinațiile medicamentelor din cele 5 clase principale.
Au consemnat Ioan Vlad și Georgeta-Ileana Cizmaș