De câte ori îmi este dor de tata, îi deschid cărţile şi mă întâlnesc cu el acolo, prin orice cuvânt, prin toate poeziile şi articolele pe care le-a scris.
Citindu-l, parcă îi aud vocea, şi atunci rememorez toate discuţiile noastre, fiindcă vorbeam pe orice temă: poezie, credinţă, biserică, oameni, artă, bunătate etc., învăţându-mă, totodată, să fiu atentă la ceea ce vrea să-mi spună pădurea, iarba sau păsările.
„Ca să înţelegi ce-ţi şoptesc lucrurile, îmi zicea, nu trebuie decât să faci linişte. Nu trebuie decât să taci şi să asculţi! Şi atunci o să descoperi că orice lucru din jurul tău vrea să-ţi spună ceva, până şi tristeţea.”
Dar, rememorez şi toate amintirile noas¬tre frumoase: momentele când mergeam pe stradă de mână, felul cum dansam împreună prin casă, cum ne plimbam prin pădurea din preajma satului bunicilor mei, unde aveam impresia că toţi copacii ne ştiu, ne recunosc, ne ascultă sau până şi păsările au intrat în pădure anume pentru noi şi concertează tot pentru noi. Iar în timpul plimbărilor noastre, îmi povestea despre tot felul de întâmplări din copilăria lui ori a mea, sau inventa tot felul de poveşti, pe care le ascultam întotdeauna fără să-l întrerup, fiindcă tata ştia cum să povestească. Era un bun povestitor.
Până şi copiii mei aşteptau poveştile lui cu nerăbdare. Iar dacă se întâmpla să uite ceea ce le-a povestit, ei nu uitau niciun cuvânt. Aşa că şi acum îşi amintesc de „Capra cu 100 de nurori”, „Punguţa cu 100 de dolari” sau „Ursul păcălit de Dodon”.
Poveşti pe care, la rândul lor, le povesteau colegilor de la şcoală. Iar dacă vreunul încerca să-i corecteze, fiind convinşi că e vorba de „Capra cu 3 iezi” sau „Punguţa cu 2 bani”, copiii mei se supărau, zicându-le: „Ei, lasă că ştim noi aceste poveşti. Dar astea, povestite de bunicul, sunt altele, moderne. N-aţi auzit voi de ele!”.
Cu siguranţă, nu aveau de unde să audă, pentru că erau inventate de bunicul lor, prin care încerca să le demonstreze că răul este pedepsit întotdeauna, iar omul trebuie să rămână bun, corect şi harnic.
Sfaturi pe care le păstrează şi astăzi în inima lor. Iar eu continui să-i deschid cărţile şi mă întâlnesc cu el acolo, prin orice cuvânt şi prin toate poeziile pe care le-a scris…
Doina DABIJA