default-logo

Imagini AGERPRES la expoziția „Sibiu Superangular”

Pentru prima dată în ultimii ani, Agenţia Naţională de Presă este prezentă la Sibiu cu imagini din arhivă despre primul oraş românesc Capitală Culturală Europeană în cadrul unei expoziţii inedite, „Sibiu Superangular”, care reuneşte imagini de pe parcursul a 160 de ani, realizate atât de fotografi ai AGERPRES, cât şi de nume celebre, care au făcut istorie, precum Alexander Maierhofer, Theodor Glatz, Kamilla Ásbóth, Gustav Albert Schivert, August Meinhardt, Rudolf Czeck, Wilhelm Auerlich, Emil Fischer.

Expoziţia „Sibiu Superangular” a fost vernisată miercuri, în sediul nou al Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu, într-o „clădire emblematică pentru Sibiu”, fiind caracterizată de managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal, Alexandru Chituţă, drept „un eveniment unic, un preambul al Zilei Naţionale a României”.

Directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a subliniat cu ocazia vernisajului că Agenţia Naţională de Presă deţine cea mai bogată şi valoroasă arhivă de fotografie din ţară şi că mai ales după pandemie, acolo unde sunt prezentate imagini ale agenţiei, publicul devine nostalgic şi simte dorul să revadă momente sau locuri pe care le credea uitate. „AGERPRES nu este numai agenţia naţională de ştiri. Ştirile, de-a lungul timpului, în toţi cei 133 de ani au fost însoţite de fotografii, iar fotografiile, o parte din ele, astăzi stau mărturie aici. Este un fond arhivistic pe care îl are AGERPRES, extrem de bogat. (…) Am încercat să aducem astăzi, aici, imagini din vechiul Sibiu. Ne-am dus cam pe la 1988. (…) În alte oraşe, când urmăream privitorii unei expoziţii de fotografie de presă, am observat atenţi pe chipul lor emoţia atunci când vedeau locuri, clădiri care nu mai există. Asta încercăm să facem odată cu expoziţia de acest gen, să aducem în atenţia celor care sunt nostalgici şi după pandemie am observat foarte multă nostalgie în ochii tuturor. Ne e dor de anumite momente, ne e dor de anumite locuri, iar asta până la urmă face parte din noi şi din sufletul nostru. Asta încercăm să păstrăm şi noi la AGERPRES, să păstrăm tradiţia, să păstrăm până la urmă cultura şi prin asta, în viitor să educăm la rândul nostru noii cititori şi noile generaţii”, a declarat la vernisaj Claudia Nicolae.

„Sibiu Superangular” este o expoziţie care prezintă atât imagini din arhiva AGERPRES, cât şi fotografii vechi, realizate de artişti fotografi, pionieri ai acestei arte.

Majoritatea celor veniţi la vernisaj, jurnalişti şi nu numai, au fost atraşi de o fotografie AGERPRES cu Piaţa Mare, care arăta cu totul altfel în timpul comunismului faţă de cum arată în prezent.

Expoziţia „Sibiu Superangular” este deschisă publicului în foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu, până în 4 decembrie, între orele 8:00 şi 20:00.

Despre autor

Lasă un răspuns

*