Una dintre comorile județului Vâlcea pe care le-am vizitat recent este Biserica Ortodoxă „Sf.Varvara”, din Salina Ocnele Mari, considerată cea mai mare biserică subterană din țară. Un lăcaș de cult impresionant, pe care nu te aștepți să-l găsești la 29 de metri adâncime, cât înțeleg că ar fi față de intrarea în galeria de acces. Unul gândit astfel încât să se poată oficia slujbele atât duminica și în zilele de sărbătoare, cât și nunți și botezuri pentru cei care își doresc un eveniment inedit, biserica având capacitatea de a primi 200 de persoane. Pentru „construirea” bisericii, minerii au săpat în peretele din sare pentru a crea un naos şi un altar, despărţite de un iconostas din lemn. Pe lângă frumoasele icoane, jilțuri, scaune pentru vizitatori, în biserică se găsesc: o cruce de lemn îmbrăcată în sare, o icoană sculptată în sare și închinători din bulgări de sare.
Sfânta Mare Muceniță Varvara – ocrotitoarea minerilor, căreia îi este închinat sfântul lăcaș, a fost ucisă pentru că a îmbrățișat credința creștină, chiar de tatăl ei, un păgân grec. Are ca zi de prăznuire 4 decembrie când este sărbătorită cu sfințenie atât de minerii care nu coboară în mină în acea zi, cât și de întreagă lume creştină. O legendă populară povesteşte că Sfânta Varvara stă închisă într-un cărbune întreg anul şi numai în această zi reuşeşte să vadă lumina zilei. Am avut o mare strângere de inimă când părintele ne-a povestit. Mi s-a părut că aud un glas implorând din imenșii pereți de sare. Am promis că voi aprinde în fiecare an o lumânare în numele ei. M-a emoționat într-un mod inexplicabil povestea acestei tinere care și-a dat viața în chinuri cumplite pentru Hristos, în care a crezut mai mult decât în zeii tatălui ei.
Despre Salina Ocnele Mari sau Parcul Salin, cum i se mai spune, am aflat că este unul dintre cele mai mari oraşe subterane din România, care pe lângă această biserică mai puțin obișnuită, mai include muzee, cinematograf, pub-uri, crame, o moară, magazine de suveniruri, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport. Frumos și binecuvântat loc, acum, când în mădularele lui putem respira un aer salin numai bun pentru cei cu probleme pulmonare. Tușesc, îmi curge nasul. Confirm că după două ore de stat în salină, „tratamentul” începe să-și facă efectul. Pășesc cu sfială, mă uit la pereții aflați la opt metri deasupra mea și mă întreb cum o fi fost cândva?
Se spune că în galeriile acestei saline au fost obligați să muncească și foștii deținuți politici aduși din penitenciarul localității Ocnele Mari, aflat la câțiva km. Un loc al ororii în care s-a aplicat planul de „reeducare” în masă care s-a surpat odată cu salina ducând acea parte de iad în fundul pământului. Au rămas mărturii despre care cu greu se poate citi. Sunt adevăruri istorice mai puțin cunoscute, despre care ar trebui să aflăm mai multe, pentru a nu cădea în nostalgii, așa că îndrăznesc să las un link: https://adevarul.ro/stiri-locale/ramnicu-valcea/detinutii-politici-din-ocnele-mari-exterminati-1484388.html
Am mai aflat că cei care mureau în urma „tratamentului” aplicat erau aruncați în gropi comune. Printre deținuți s-a aflat și poetul Vasile Militaru. În memoria lui și a altor scriitori care au avut de suferit în acele vremuri, la Biserica Sfânta „Varvara” a avut loc un recital din versurile lor, sub genericul „Unde sunt cei care nu mai sunt”, cuprins în programul ultimei zile a Salonului Național de Literatură și Artă de la Vâlcea, când a avut loc și expoziția „Întâlnirea din adâncuri”, aparținând artiștilor plastici membri ai Filialei Vâlcea.
Un moment plin de emoție, care a stârnit lacrimi și un profund sentiment patriotic, cu care ne-am întors mai însuflețiți acasă, convinși că am înțeles pe deplin îndemnul: „Nu pentru-o lopată de rumenă pâine (…)/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”.
Mihaela Aionesei
Târgu Secuiesc