Calendar Certitudinea / Decembrie 2019

DENIS BUICAN

Autorul Biognoseologiei și al Teoriei sinergice a selecției multipolare

Savant român/francez de talie mondială, DENIS BUICAN s-a născut în București, la 21 decembrie 1934. Este autorul unei noi teorii evoluționiste „Teoria sinergică a evoluției” și al unei noi teorii a cunoașterii – „Biognoseologia”.  A predat, ca profesor, timp de 20 de ani (1983-2003), Istoria Științelor la Universitatea Paris X-Nanterre din Franța.

  • Doctor în genetică (pionier al radiogeneticii din România), istoric și filosof al științelor, a fost naturalizat francez în 1972, consacrându-se unor ample studii în calitate de istoric și de filosof al științelor. Acestea s-au materializat în primul rând într-o teză de doctorat de Stat (1983), intitulată „Istoria geneticii și evoluționismului în Franța”, teză ce reprezintă o premieră absolută în materie de istorie veritabilă a acestei științe, realizată în Franța.
  •  „Am arătat că există o selecție multipolară la nivel genotipic – a declarat el, recent, într-un interviu apărut în revista CERTITUDINEA. Aici l-am contrazis pe celebrul genetician Jacques Monod, laureat al premiului Nobel, care a spus, în cartea sa, „Hazardul și necesitatea” , că nu se poate interveni la nivelul genomului uman, fiindcă e microscopic. Atunci, eu am scris un articol în „Nouvelle Revue Française”, în care arătam că, în selecția multipolară, se poate interveni și la nivel molecular. În `73, practica mi-a dat dreptate, fiindcă începuseră deja manipulările la nivel molecular în laboratoare, iar asta stă la baza teoriei sinergice”
  •  În 1989, cartea lui Denis Buican intitulată „Revoluția evoluției” a obținut Marele Premiu al Academiei Franceze. În 1997, el a prezidat secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres international de Istorie a Științelor (Liège).
  • Denis Buican are acum 84 de ani și locuiește în Franța, la Paris.

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.