Unul dintre oamenii de cultură care s-au ocupat cu metodă și finețe de coloratura creștină a poeziei lui Eminescu este poetul, teologul și filosoful Theodor Damian în cartea sa Ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu (Eikon, 2016). Personalitate polivalentă, autorul a realizat o analiză comprehensivă și echilibrată, fără să cadă în tentațiile niciuneia din cele două interpretări extreme: cea ortodoxistă și cea ateistă.
Theodor Damian cercetează ideea de Dumnezeu în poezia lui Eminescu plecând de la ambele capete ale teoriei care explică raporturile între variatele forme ale valorilor și culturii, în speță între poezie și religie, adică atât de la teza ireductibilității valorilor, cât și de la cea a unității acestora sub forma unor înrâuriri reciproce. De aceea, el reușește, pe de o parte, să infirme ideea ateismului poeziei eminesciene, iar pe de altă parte, să acrediteze influența religiei ortodoxe asupra acesteia, ceea ce nu înseamnă, însă, dizolvarea ei în ortodoxism.
Metodologic, autorul susține îndreptățit că analiza obiectivă a operei lui Eminescu nu ne permite ,,să luăm o anumită dimensiune a operei afară din contextual ei integral’’ (p. 23). În consecință, el reclamă ca, pentru deplina ei înțelegere, o idee sau o imagine referitoare la religie dintr-o anumită poezie să fie integrate în ansamblul poeziei respective și coroborate cu celelalte gândiri și imagini din întreaga creație poetică eminesciană.
În acest spirit, Theodor Damian contestă argumentat două susțineri majore: 1) faptul că unele poezii comportă o interpretare ateistă, deoarece ar conține aserțiuni și imagini de respingere a religiei 2) faptul că nu puține poezii, mai ales cele privitoare la moarte, ar exprima un pesimism radical sau absolut, de neantizare a ființei umane, deci pot fi înțelese în cheie atee, deoarece ar contraveni optimismului ortodox privind viața de dincolo.
În ce privește textele interpretabile ateist, autorul arată că fragmentul cel mai frecvent invocat pentru negarea unui substrat religios în poezia lui Eminescu a fost și a rămas cunoscuta strofă din poemul Împărat și proletar, care cuprinde afirmația ,,religia – o frază de dânșii inventată’’. Or, argumentează Theodor Damian, afirmația amintită se referă nu la esența religiei, ci la folosirea conținutului ei de către reprezentanții cultului religios și exprimă nu poziția poetului însuși, ci atitudinea proletarului purtat de valul ireligios și socialist tot mai prezent în acel timp. În plus, în raport cu ansamblul operei poetice eminesciene, strofa amintită sau și alte imagini fragmentare cu potențial ateist sunt contracarate de poeziile în care este invocat Dumnezeu (Rugăciunea unui dac, Luceafărul etc.), de cele care care sunt compuse sub forma unei rugăciuni (Rugăciune etc.), precum și de cele care conțin cuvinte din sfera religiei (,,înger, angelic, cer, divin, icoană, sfințenie, candela, Prea Curată, rai, profet, lumină, rugăciune’’ etc., p. 18).
Cât privește pesimismul din unele poezii eminesciene ca argument împotriva optimismului creștin ortodox, Theodor Damian precizează că Eminescu se arată deprimat nu de viziunea creștină despre viață și moarte, ci de lumea în care oamenii care se complac într-o viață plină de suferințe. Totodată, exegetul ideii de Dumnezeu la Eminescu argumentează că, în contextul întregii creații poetice eminesciene, poeziile pesimiste sunt contrabalansate de cele optimiste, cum sunt îndeosebi cele din etapa de început, cu avântatele versuri ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie/ Țara mea de glorii, țara mea de dor’’, dar și de cele de critică socială, cum sunt Scrisorile sau Satirele, în care critica este făcută cu credința unei posibile redresări.
Mai mult, în acord cu Zoe Dumitrescu-Bușulenga, eminenta analistă a operei eminesciene, Theodor Damian susține, la rândul său, că teza unui pesimism radical al poetului este contrazisă de publicistica ziaristului Eminescu, în care acesta a criticat vehement clasa politică, în speță liberalismul, pentru implementarea instituțiilor politice și culturale din Occident, fără să se preocupe și de dezvoltarea corespunzătoare a fondul lor cultural dinlăuntru, autohton. În acest context, el a apărat cultura specifică poporului român cu valorile ei creștine constituiente și a prețuit rolul bisericii ortodoxe în formarea și păstrarea spiritului românesc sănătos și echilibrat.
Theodor Damian aprofundează teza potrivit căreia pesimismul poetic eminescian este relativ și nu contravine optimismului creștin-ortodox prin analiza unor poezii referitoare la fenomenul morți și la sensul vieții, ca Mortua est și Rugăciunea unui dac. El descoperă cu finețea poetului dublat de teolog și de filosof faptul că la Eminescu moartea nu înseamnă o neantizare a omului, o trecere a acestuia în sfera neființei sau a nimicului, așa cum se spune, pentru a da un exemplu, într-o poezie a Veronicăi Micle, ce figurează ca epitaf la mormântul ei de la Văratic: ,,nimicul te aduce/ nimicul te reia/ nimic din tine-n urmă/ nu va rămânea’’. Și anume, el evidențiază faptul că, în consonanță cu ortodoxia morții, Eminescu înțelege moartea și ca adormire a sufletului uman, în perspectiva unei viețuiri pe mai departe, așa cum și religios se vorbește de Adormirea Maicii Domnului. Pentru a da și alte exemple decât cele aduse de autor, să ne reamintim că în poezia O, mamă se spune ,,tu vei dormi mereu’’ sau ,,noi vom dormi mereu’’, iar în poezia Mai am un singur dor – ,,să-mi fie somnul lin’’.
Prin analiza textelor poetice care se referă direct la divinitate, sau a celor care conțin termeni religioși ori exprimă estetica ortodoxă a morții, precum și prin coroborarea acestora cu publicistica lui Eminescu de susținere a valorilor fundamentale ale culturii române și a rolului Bisericii în constituirea acestei culturi, Theodor Damian a reușit să reliefeze iradierea unui pregnant filon creștin în universul poetic eminescian.
Ioan N. ROȘCA / UZPR