Măi, omule! Mă uit în ochii tăi şi mă-ntristează cum te complaci în propria-ţi beznă. De parcă scopul tău ar fi să stai de strajă numai în noaptea acestui timp. Cauţi fericirea-n faimă şi onoruri ca şi cum doar aşa te poţi simţi viu. Porţi răutatea ca pe-o osândă, dar nici n-o observi cum îţi zgârie sufletul. Nici cum se-ncolăcesc în jurul lui şerpi şi hiene.
Măi, omule! Invidia şi mândria te descalifică ca om şi se-ntăresc în tine ca un perete, ce nu mai poate fi dărâmat. Dar tu triumfi, de parcă eşti creatorul lumii şi doar de tine depinde mersul ei. Succesul te umflă, asemănându-te c-o pasăre grasă, care din cauza greutăţii nu poate zbura. Dar nici nu observi că nu te poţi înălţa, pentru că ai ajuns să faci binele din interes, doar-doar să te observe altul că poţi să fii şi tu bun.
Măi, omule! Te-ai îndrăgostit atât de mult de tine, încât i-ai pus minţii zăvor şi te complaci în propria-ţi iubire. Doar că această iubire nu-i decât una meschină cu care te-ai obişnuit să-ţi alimentezi mulţumirea de tine.
Măi, omule! Te lauzi cu atâtea nimicuri pe care le crezi înălţătoare, ca să te faci iubit mai mult. Dar munceşti oare numai pentru laudă? În timp ce nu-l suferi pe cel de lângă tine. Ca nu cumva acesta să ţi-o ia c-un pas înainte. De aceea îl şi osândeşti şi muşti din el ca dintr-o pită, obligându-l în acest mod să se retragă din faţa ta.
Măi, omule! Nu mai umbla cu sufletul desculţ. Ridică-te din prăpastia urii şi nu mai trăi în bucurii mincinoase. Căci ura nu-i literatură, ci o realitate care te dezechilibrează. Alungă din ochii tăi toată duşmănia şi răzbunarea şi înalţă-te prin iubire. Iubeşte, dar nu te iubi doar pe tine!
Măi, omule! Redevino om şi aminteşte-ţi că numai de tine atârnă viitorul şi veşnicia. Şi, doar iubindu-ne unul pe altul, vom putea salva omenirea!
Doina DABIJA / UZPR