Seratele Eminescu, jurnalistul la Centrul Cultural ,,Mihai Eminescu”

,Încă din școala generală am avut o pasiune deosebită pentru lumea literaturii, îi admiram pe scriitori și pe poeți, sperând ca într-o bună zi să pot ajunge ca ei. De-a lungul timpului am participat la numeroase concursuri de creație literară și la foarte multe dintre ele am luat premiul 1. În clasa a opta am participat alături de colegii din clasa mea la concursul intitulat ,,Ce știm despre Eminescu?” și am obținut locul 2, la diferență de o întrebare. Eminescu este pentru mine un poet nemuritor, un exemplu și muza mea. De fiecare dată când scriam versuri mă gândeam la ceea ce încerca el să transmită prin poemele sale pentru a avea o oarecare coerență și legătura cu creația lui, voiam ca cei care îmi citesc poeziile să simtă ce simțeam eu în momentul în care le scriam… Seratele Eminescu, jurnalistul este o acțiune plină de cultură, creație și imaginație, oameni culți din diverse domenii se întâlnesc pentru a vorbi despre literatură, cultură, limba română sau despre poetul nostru național, Mihai Eminescu. Rodica Subțirelu este inițiatoarea acestui proiect iar pe lângă această oază de cultură pe care a reușit să o creeze, coordonează încă alte două proiecte. Este redactor-șef la ,,Cronica timpului” și a unit o mulțime de oameni talentați, înființând ,,Teatrul NOSTRUM”. La acest eveniment au luat parte profesioniști din domeniul artei și culturii, oameni de seamă și extrem de talentați care prin puterea cuvintelor reușesc să te ancoreze într-o altă lume. Pentru a vă putea bucura și dumneavoastră de atmosfera creată la eveiment, vă invit să accesați link-ul de mai jos.
Evenimentul a fost organizat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România în colaborare cu Centrul Cultural ,,Mihai Eminescu”.

Alexandra Chira

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.