INTERVIU CU SCRIITORUL ROMÂN STERIAN VICOL

Absolvent al Universităţii Bucureşti – Facultatea de Filologie, STERIAN VICOL, profesor, gazetar, mentor cultural, este formatorul şi redactorul şef al revistei de cultură „Porto-Franco” din Galaţi; organizator al festivalurilor naţionale „Grigore Hagiu”, „Costache Conachi” şi „Hortensia Papadat-Bengescu”; preşedinte al Societăţii Scriitorilor „C. Negri”, membru de 36 de ani al Uniunii Scriitorilor din România.

Debut literar în Revista „Amfiteatru”, primul său volum de versuri, „Harfele grâului”, a apărut prin concurs la Ed. Eminescu din Bucureşti.

A colaborat şi colaborează şi în prezent la revistele „România Literară”, „Convorbiri Literare”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Poesis”, „Cronica”, „Scriptor”, „Porto-Franco”, „Poezia”, „Literatură şi Artă”, Viaţa Basarabiei” ş.a.

A tipărit până în prezent 20 volume de poezie şi un roman pentru care a fost premiat de USR, Filiala Iaşi, de alte instituţii şi reviste culturale din România şi din Basarabia. De asemenea, este prezent în peste 10 antologii de poezie, primind titlul, printre altele, de POET al IAŞULUI. Despre opera sa au scris în reviste sau în volume de critică şi istorie literară, precum şi în dicţionare de profil, Al. Piru, Mihai Cimpoi, Laurenţiu Ulici, Vasile Spiridon, Liviu Grăsoiu, Ana Dobre,Constantin Trandafir, Cristian Livescu, Ioan Holban, Marian Popa, Aurel Sasu, Constantin Cubleşan, Radu G. Ţeposu şi mulţi alţii.

DANIELA GUMANN: Prima întrebare, firească, după părerea mea, ar fi: cum a fost copilăria DVS., ce reprezintă ea pentru viaţa şi creaţia DVS.?

STERIAN VICOL: Copilăria mea, locul copilăriei mele, satul Ţuţcani din Moldova de mijloc, au însemnat izvor şi leagăn pentru viaţa mea, pentru opera mea. De altfel, cititorii au observat, sunt sigur, acest fapt, lecturând „Harfele grâului”, „Corabia seminţei”, „Sigiliul grădinii”, primele mele cărţi, dar şi pe celelalte, încheind cu seria de volume având titlul „Memoria lui Femios”, patru la număr.

D.G.: Domnule Sterian Vicol, după o aşa impresionantă activitate literară, am vrea să ştim şi ceva despre Omul Vicol…

ST.V.: Până la 14 ani n-am văzut trenul. Puiul de om care eram, eram, subliniez, mai mult decât fericit în satul şi ţinutul moldav, împărţind cu ceilalţi copii jocurile, cântecele, poeziile şi poveştile spuse de părinţii şi bunicii noştri. Mai târziu, ca o rupere de mirajul copilăriei, liceul-internat din Galaţi, apoi armata, apoi căsătoria şi mai pe urmă şi facultatea de filologie din Bucureşti. Coordonatorul lucrării de licenţă fiind nimeni altcineva decât Domnul Acad. Eugen Simion. În familie au apărut şi o cosânzeană, Ioana, şi un făt-frumos, Camil, Elena, soţia mea, profesoară şi ea de literatură, împreună cu cărţile mele, eram şi sunt mulţumit că toate acestea există cu adevărat, ca o frumoasă împlinire.

D.G.: Aruncând o privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea mai importantă reuşită?

ST.V.: Însăşi apariţia cărţilor mele, publicarea în reviste, premiile literare primite de-a lungul timpului, toate acestea, la un loc, ca un buchet de flori nemuritoare, reprezintă reuşita vieţii mele…

D.G.: După care principiu v-aţi ghidat în viaţă, aţi dorit dintotdeauna să fiţi scriitor?

ST.V.: Abia prin clasele a şaptea, a opta, după ce l-am citit pe Labiş cu „Primele iubiri” (citeam foarte mult, până la miezul nopţii, când mama venea încetişor şi sufla în lampă), am început şi eu să scriu într-un caiet, de fapt un maculator de culoarea secarei, primele mele încercări. Primele poezii le-am trimis la revista „Iaşiul literar”, unde primeam răspuns la Poşta redacţiei. Din câteva strofe publicate de poştaş, reţin două versuri juvenile: „În laşul meu pe unde pasu-mi sună / Se împleteşte gloria străbună…” Mai apoi, un vers care îmi place şi astăzi: „Frunza toamnei îmi cade pe timpan”. La Liceu (citind mai tot timpul orelor, nu chiar la toate), am reţinut câte ceva din marii poeţi ai lumii, printre care Rilke, care spunea: „Nimeni n-o să fie în stare să vă dea un sfat, nimeni. Nu există decât un mijloc, unul singur, Reintraţi în voi înşivă, fiindcă Poetul este truditor la imposibil, de aceea trebuie să renunţi la tot ce nu e fiinţa ta…”

D.G.: Este ştiut faptul că un scriitor citeşte mult. Care sunt scriitorii dvs. preferaţi?

ST.V.: Pasiunea cititului, v-am spus, a fost din copilărie. Citeam basmele lui Creangă, lui Eminescu, dar şi pe Ispirescu ş.a. Mai târziu am descoperit (profesorul de literatură, I. Carlan, a fost cel care îmi dădea cărţi din biblioteca sa), pe Blaga, Bacovia, Arghezi, iar dintre prozatori pe Sadoveanu, Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu. Astăzi îi recitesc cu plăcere pe Nicolae Breban, Eugen Uricaru, George Bălăiţă, Varujan Vosganian, Marin Preda, Apostol Gurău (colegul şi prietenul meu plecat de curând la Domnul), Ştefan Mitroi ş.a. Dintre scriitorii lumii citesc şi, cum spuneam, îmi place să recitesc pagini de neuitat, pe Dostoievski, Cehov, Gogol, Thomas Mann, Céline, Llosa, Marquez, Saint-Exupery, până la Nabokov, Soljenițîn, Ismail Kadare şi lista e mai lungă.

D.G.: Cum arată o zi din viaţa scriitorului Sterian Vicol? Aveţi obiceiul să scrieţi zilnic?

ST.V.: De când m-am mutat într-o casă într-un sat de pe lângă Siret, mă trezesc pe la 5 dimineaţa, ies în grădina, îmi fac exerciţiile de încălzire cum se spune, respiraţie (fără tutun de vreo 15 ani), apoi înconjor grădina cu pomi fructiferi (de tot felul, puşi de mine), revin şi lecturez circa două ore (carte, revistă etc.). Seara, la TV mă uit dacă e vreo emisiune culturală, cu scriitori sau oameni de ştiinţă, ori mă uit la vreun film artistic (uneori). Nu scriu în fiecare zi.

D.G.: Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lumii – spunea Aristotel. Aveţi prieteni printre scriitori?

ST.V.: Cum să n-am prieteni şi mai ales dintre confraţii de scris? Din nefericire unii dintre ei, şi-i amintesc pe Ioanid Romanescu, Ion Panait, Dumitru Pricop, Simon Ajarescu, Nicolae Oancea, Apostol Gurău şi încă mulţi alţii au plecat prea timpuriu în albăstreala cerului. Că am avut şi am prieteni cu adevărat este şi faptul că într-o carte a mea de poezie, intitulată „Memoria lui Femios II – Manuscrisele lui Terian” – aproape 40 de poezii poartă dedicaţii unor scriitori care nu mai sunt dar şi unor prieteni care trăiesc şi scriu pe câmpia literaturii române. Redau alăturat Sonetul COROANA LOR, sonet dedicat poeţilor moldoveni plecaţi prea devreme în nemurire: Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Dan Laurenţiu, Ana Cusin.

 

COROANA LOR

Păi, cine-aude stejarul de-acasă,

Şi-a cui e crucea verbului ce-nscrie

Vrerea poeţilor, rod în pustie,

Ori fruct oprit, ori rană nou culeasă?

 

Dar frunza e stejar, lance în glie,

Le-nalţă spre cer, clipa-ntâi rămasă

Tinerilor miri, în grai şi mireasă,

La nunta lor e sfânta poezie!…

 

Ei, care-au scris cu ascuţiş de coasă,

(Azi, Doamne, ce scribi o mai bat şi-o lasă?),

Îi poartă zborul, cu-azur, sub câmpie!

 

O, cu lux de amănunte, cine ştie,

Unde-i floarea Cărţii Lor ce adie

Stejarul viu din Coroana-aleasă?

 

D.G.: În finalul dialogului nostru, V-aş ruga, Dle Sterian Vicol: care ar fi o întrebare care nu v-a fost pusă niciodată?

ST.V.: Iat-o:  Cum a fost periplul DVS, şi poetic, şi prietenesc, pe când aţi fost în vizită în oraşul lui Mozart – Salzburg – la invitaţia a doi oameni cu totul şi cu totul minunaţi: Daniela şi Constantin Gumann, români, scriitori români trăitori şi creatori de asociaţii caritabile şi spirituale, făuritori de cărţi şi reviste, organizatori de evenimente culturale în Austria şi în România?!        

(Consideraţi că eu însumi mi-am pus întrebarea (în felul ei, unică), la care m-am străduit să răspund ca orice scriitor adevărat).

D.G.: D-le Vicol, mă declar mândră că mi-aţi răspuns nespus de frumos în acest interviu pe care îl voi publica în Revista „Condeierul Diasporei”, publicaţie a Asociaţiei Scriitorilor Români din Austria. Vă mulţumesc!

ST.V.: Eu nu mai am cuvinte decât să recit versul unui mare poet, prieten al meu, „Trăiască Poezia şi marii visători! Să fim solidari! Şi vă mulţumesc, doamnă Daniela Gumann, pentru această provocare spirituală şi de amiciţia ce ne-o purtăm de ceva timp. Mulţumesc!

Galaţi – Independenţa, Sf. Mihail şi Gavriil, 2019

 

Interviu realizat de Daniela Gumann – UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.