„Literatura și arta” este și rămâne mai mult decât un săptămânal. Este revista care a scris și scrie istorie. Un ziar care pentru mulți români din Basarabia este un simbol, un deschizător de drumuri și un spărgător de gheață.
Într-o perioadă în care adevărul era umbrit de minciună, ea a știut să redea acestui popor – speranța, fiind unica publicație de după 1989 care a dat tonul renașterii noastre naționale și a întors limba română – acasă. Nefiindu-i frică decât de Dumnezeu și cu sloganul „Numai adevărul poate învinge!”, s-a înarmat cu un curaj nefiresc și a îndrăznit să fie prima revistă apărută în grafia latină cu regularitate în Basarabia de după război (la 15 iunie 1989, cu mult înainte de a intra în vigoare legea privind trecerea la grafia latină). Astfel, într-un timp foarte scurt, „Literatura și arta” a devenit publicația literară cu tirajul cel mai mare din Europa, ajungând de la tirajul ei firesc de 6.500 de exemplare, în 1986, la 186.000 în 1989 și 260.000 în 1990. „România literară” având tot în aceeași perioadă – 3000, iar „Literaturnaia Rossia” – un tiraj de 60.000 de exemplare. Acest fenomen a fost consemnat de ziarul „Figaro”, care la 30 martie 1990 menționa: „Literatura și arta a jucat același rol în revoluția renașterii basarabene pe care l-a jucat și Televiziunea Română în evenimentele din decembrie 1989”. Și pentru că celor de la C.C. al P.C.M. a început să le fie într-un fel teamă de curajul acestei reviste, care dădea o luptă asiduă pentru recuperarea istoriei și a identității naționale, aceștia au căutat să interzică abonarea la acest ziar, cu tentativa de a-l lichida, dar tocmai grație acestor încercări, tirajul lui a crescut și mai mult. Fiecare om de bună-credință a considerat absolut necesar, întru susținerea revistei, să-și aboneze rudele, prietenii și cunoștințele. Aceasta era calificată și drept publicația care deschide biserici, încercând să dezbată pe paginile ei toate problemele societății, care până atunci erau interzise: deportările, foametea din 1946-1947 (despre care se spunea că n-a existat), problema grădinițelor și a școlilor românești, a migrației etc. Tot ea a contribuit și la faptul că multe dintre străzile și localitățile cu nume rusești au revenit la denumirile lor firești, românești. Oamenii învățau în acea perioadă să scrie și să citească în grafie latină de pe paginile săptămânalului nostru.
Anul acesta „Literatura și arta” a împlinit 75 de ani. Conducerea republicii o consideră o publicație incomodă, pentru că ea n-a încetat niciodată să rostească adevărul. Putem spune că „Literatura și arta” va rămâne o revistă care a scris și continuă să scrie istoria. Pentru ca noi, cei de astăzi, să fim liberi și să ne visăm Țara fără de frontiere trase pe la mijlocul ei.
Doina DABIJA / UZPR