V-ați întrebat vreodată de ce și pentru ce…(a doua parte)

  1. La tot felul de festivaluri artistice, de petreceri câmpeneşti, de nunţi, botezuri şi tăieri de panglici tricolore inaugurale de te miri ce fleacuri, se mănâncă, se bea, se benchetuieşte şi se joacă periniţa de crapă de ciudă toţi duşmanii României. Numai că în nici unele dintre acele ocazii neocazionale nu se vorbeşte serios despre vrednicie, despre cinste şi omenie. Şi mă întreb dece şi pentru ce atât de multă iresponsabilitate şi de fals patriotism!?. Iar voi, petrecăreţii ţării, habar n-aveţi şi ne trataţi cu dispreţ!. Prin comportamentul vostru daţi dovadă că v-aţi pierdut până şi partea de suflet a vieţii voastre. Sau cum zicea un amic de-al meu, frecvent comis-voiajor prin lumea largă: „Unii din diaspora românească, întristaţi de emoţia tristă a străinătăţii, îmbătrânesc mult mai mult decât arată trecerea diurnă a timpului peste vieţile şi nevieţile lor, începute în limba şi credinţa străbună română, ca apoi copiii copiilor lor să trăiască şi să sfârșească în limbile şi religile altor popoare ale Pământului”.
  2. Ţin minte că atunci când eram copii de grădiniţă, iar apoi elevi de şcoală elementară sătească eram de zeci de ori mai săraci şi mai fericiţi decât sunt acum copiii copiilor noştri de la oraş. Şi îmi reamintesc cu drag că aveam un coleg de grupă mare, iar apoi de bancă şcolară atât de şugubăţ şi de năzdrăvan încât reuşise să mă convingă să ne oferim în dar, de zilele prenumelor noastre de sfinţii Ioan şi Ştefan, mereu același exemplar de carte. Adică: „Amintiri din copilărie”, de Ion Creangă, tipărit în anul 1907 de Editura „Junimea” din Iaşi. Îl moştenise de la mama mamei sale, basarabeancă de prin părţile Cernăuţilor. Şi am ţinut-o tot aşa cu acea carte de poveşti până am absolvit şcoala elementară şi viaţa ne-a despărţit. El a plecat în Sibiu, la liceu; eu la profesionala din Crişciori-Gura Barza-Brad. Iar când ne-am revăzut şi sărbătorit la împlinirea a 85 de ani de viaţă şi 57 de căsnicie, buna lui soţie a aşezat lângă buchetul meu de flori acelaşi vechi şi mult plimbat exemplar de carte. Am lăcrimat, iar domniei sale i-am promis că o voi răsplăti cu o scurtă şi însemnată însemnare gazetărească. N-am mai apucat să i-o dau personal de ziua prenumelui său, acela de Ioana, iar aceste gânduri rânduite în tiparul ziarului le-am aşezat în coşciug, sub perna catifelată şi albă a capului său înălbit de multe gânduri şi suferinţe omeneşti. Şi mi-a readus aminte atunci de spusele înţelepte ale fostului fotbalist Mihai Neşu, imobilizat în căruciorul lui cu rotile şi care glăsuiesc cam aşa: „Nu există deal fără vale, tot aşa cum nu există bucurie fără tristeţe”;
  3. -Referindu-se la zvonul adevărat cum că cât mai urgent posibil să fie revizuite conţinuturile unora dintre articole esenţiale ale actualei Constituţii a României, un amic vrea să propună ca să fie consemnată şi obligativitatea cetăţeanului de a merge şi pe jos, că în maşini costisitoare se preumblă mai mult de jumătatea întregului electorat politic român, atât cel din din ţară cât şi din afara ei. Şi cum în recreaţiile orelor şcolare elevii fumează, mănâncă hamburger, bârfec, se ceartă şi se „socializează” pe năstruşnicele lor tablete electronice, acelaşi inspirat amic al meu vrea să propună şi obligativitatea ca elevii şi elevele să joace, în recreaţia mare, fotbal cu învăţătorii, profesorii şi diriginţii lor, după care să se bată între ei. Aşa cum au văzut că se înjură şi se bat fotbaliştii profesionişti pe stadioanele lumii!;
  4. Cam de prea multă vreme râdem, plângem, ne bucurăm sau ne întristăm fără pretenţia de a exista vreun consens naţional în acest sens. Iar românii care nu se regăsesc în această realitate duplicitară sunt din ce în ce mai puţini ca număr.
  5. Regretatul lingvist şi academician Alexandru Graur ne spunea, într-un anumit loc al operei sale, că cuvântul scris cu „s”, adică filosofie, se interpretează ca „iubire de înţelepciune”. Scris cu „z”, ca o intervenţie contra vorbirii şi înseamnă cu coborârea spre întuneric”, chiar în infernul cotidian. În ambele ipostaze ale înţelesului de neînţeles al celor două litere rezultă că poţi zâmbi sau rânji tot atâta de frumos sau de urât şi cu un dinte lipsă, fie că filosofezi sau filozofez;
  6. -Banii sunt precum ochiul dracului, spune un vechi proverb românesc, dar tot mai rari sunt acei oameni care se feresc de ei. Întotdeauna vrem tot mai mulţi bani, pentru că doar cu ei putem cumpăra lucruri trebuincioase traiului zilnic. Însă nu banul trebuie să fie scopul vieţii. Un tânăr şi-a întrebat duhovnicul: „Ce părere aveţi despre bani”?. Părintele şi-a invitat ucenicul să se uite pe geam: -„Ce vezi?”. –„Văd curtea mănăstirii şi câţiva vizitatori. Ei se îndreaptă către biserică”.-„Acum uită-te în oglinda asta. Ce vezi”?”. –Firesc. Mă văd pe mine”. Şi duhovnicul i-a zic: -„Şi fereastra şi oglinda sunt făcute din sticlă. E deajuns să fie aplicat un strat subţire de argint pe geam pentru ca omul să nu se mai vadă decât pe sine. Asta-i părerea mea despre banii din argint sau din oricare alt metal. Când ţi prea mult la ei ajungi să te vezi doar pe tine. Adică: devi egoist. Şi ţine minte: banul e un servitor bun, dar e un stăpân rău!.

 

                                                       Ioan Vulcan-Agniteanul / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.