• România a terminat pe locul 12 la turneul final din Japonia, după ce a pierdut toate cele 3 meciuri din Grupa Principală: 18-27 cu Rusia, 22-34 cu Suedia și 20-37 cu Japonia

Despre Japonia ca țară și despre ce a fost la Campionatul Mondial de handbal feminin v-am scris în corespondențele ultimelor 3 săptămâni. Faceți-vă timp și economisiți bani ca să ajungeți măcar o dată în Japonia! Nu veți regreta nici 0,1%, de fapt, o să vă placă 1000%!

Altceva vreau să vă împărtășesc acum, când luminile aeroportului din Tokyo și apoi cele ale orașului se pierd sub avionul în care eu și colegul meu, fotoreporterul Cristi Preda, vom zbura 13 ore până la Doha, apoi alte 5 până la București. Sunt câteva lucruri pe care le-am resimțit, în toată această deplasare, ca român în primul rând, nu ca ziarist sau pasionat de sport. Și țin să vi le dezvălui în rândurile care urmează:

1. DOMNUL CARE NU ȘTIA ENGLEZĂ, DAR ÎL ȘTIE PE HAGI

Era prima zi în Japonia, iar drumul către stadionul unde avea să se joace finala Champions League Asia, pe care a câștigat-o Răzvan Lucescu, pare imposibil de accesat pe peronul unei gări în care nu se înțelege nimic de pe panouri și nici de la tonomatele de bilete. Un domn la vreo 43-45 de ani ne-a văzut bulversați și s-a oferit să ne ajute. Nu știa engleză aproape deloc, dar a înțeles că vrem să ajungem la stadion, mergea și el acolo, așa că a fost simplu, l-am urmat în tot labirintul trenurilor, peroanelor și schimburilor de linii. „De unde sunteți?”, ne-a întrebat. „Romania”. Mirarea de pe chipul lui a fost amuzantă, după care a continuat: „Hagiii, Hagiii, big great”. Dăm din cap că da, așa este și ne încearcă un sentiment de mândrie!

După o săptămână aflăm că tocmai Hagi, cunoscut și alăturat României chiar și în Japonia, a fost ocolit de FRF de pe lista invitaților la tragerea la sorți pentru Euro 2020. Și ne încearcă un sentiment de lehamite!

2. TURTĂ DULCE DIN PARTEA NADIEI

Într-una din diminețile însorite din Kumamoto, când în România era probabil 3:00-4:00 dimineața, la o plimbare pe una dintre aleile pietonale, ne-a atras privirea un atelier ad-hoc de făcut un fel de turtă dulce. În care japonezii adaugă și fulgi de migdale! Gustăm, ne place, cumpărăm. Doamna care ne servește e trecută bine de 60 de ani. „De unde sunteți?”. „Romania”. Își desface brațele și își ridică un picior. Suntem blocați! „Comaneci, Comaneci”. Și primim bonus de turtă dulce, din partea casei, fiindcă doamna a fost și încă este un mare fan al Nadiei. Și iarăși revine sentimentul de mândrie!

3. CRISTINA E PESTE TOT ÎN LUME

Pe Neagu ați văzut-o jucând. Fabulos cu Muntenegru și Ungaria, mai puțin bine cu Rusia și Suedia. Nu despre jocul ei vreau să vă vorbesc, ci despre cum era privită și apreciată în Japonia.

Era printre puținele jucătoare care aproape meci de meci erau solicitate să vorbească pentru televiziunea care făcea producția CM. Era singura pe care armata de jurnaliști din Norvegia și Danemarca o solicita la interviuri după jocurile altor echipe decât cele în care erau implicate echipele nordice.

În ziua în care a primit trofeul de cea mai bună jucătoare din lume pe 2018, japonezii din tribune, jurnaliștii niponi de la zona mixtă și chiar și cei din IHF au solicitat-o pentru poze și selfie-uri. S-a ajuns până acolo încât simpli spectatori japonezi și-au construit pancarte cu numele ei, lângă care au desenat steagul și numele României! Nicio altă handbalistă de la acest Mondial nu s-a aflat într-o postură asemănătoare! Și în tot acest timp, pe spatele Cristinei a stat scris România! Și iarăși am trăit acel sentiment de mândrie!

4. NARCISA, ROMÂNCA OVER THE TOP

Despre români, în general, se spune că n-au și nici nu fac o imagine bună în străinătate. Am avut privilegiul la acest turneu final să fiu în multe momente în preajma Narcisei Lecușanu, fostă mare handbalistă, vicecampioană mondială în 2005.

Azi e membru în board-ul IHF, iar nivelul la care a ajuns e fantastic. O vezi că acum stă de vorbă cu președintele Comitetului de organizare, cu care dialoghează în engleză. Apoi, e salutată călduros de delegatul Serbiei, cu care vorbește în sârbește! Apare la dineul Mondialului și delegația Danemarcei, iar Narcisa e tratată ca un vechi prieten. Și se întreține cu ei în daneză, așa cum cu președintele federației germane discută în nemțește.

La multe dintre meciuri, a stat în dreapta președintelui IHF, egipteanul Hassan Moustafa, iar șeful Comisiei de arbitri îi solicita aproape zilnic sfaturi despre organizare și mod de abordare la ședințele cu arbitri! În recepția hotelului oficial al IHF, un dialog cu Narcisa e aproape imposibil! E cunoscută, salutată, întrebată sau abordată pentru o recomandare de aproape oricine, indiferent că e din federația internațională sau de la vreo echipă națională.

Și sentimentul e același ca în precedentele situații. De mare mândrie!

Gică, Nadia, Cristina și Narcisa sunt doar 4 din exemplele care ne spun că România înseamnă și altceva decât corupție, hoție sau lipsă de civilizație!
Să ne bucurăm de ei și să-i apreciem. Dar în primul rând, să le mulțumim!

gsp.ro