Doar dacă învățăm din trecut ne putem construi viitorul!

București, 17 Decembrie, 2019. Fundația Freedom House anunță lansarea proiectului Să învățăm din trecut, ca să construim viitorul (Learning from the past to build the future). Partenerii proiectului sunt asociații civice preocupate să conștientizeze generațiile din ce în ce mai tinere că Revoluția din 1989 n-a garantat libertatea, deși atunci, aceasta era speranța tuturor românilor. Chiar dacă oamenii care au luptat în stradă, în urmă cu 30 de ani doreau ca România să scape de totalitarism și comunism, aceste pericole continuă sub alte forme: privilegii nemeritate ale clasei conducătoare, corupție, îngenuncherea justiției, dezinformare, dar mai ales lipsa de educație și cultura civică. Deși lansat oficial astăzi, în proiect au fost derulate în această toamnă activități de promovare a filmelor despre comunism și căderea lui, în cadrul caravanei Les Films de Cannes à Bucarest.

Pe 22 Decembrie, Geeks for Democracy, unul dintre partenerii în proiect va organiza un marș de comemorare a eroilor Revoluției din 1989.

„Anul trecut am organizat marșul cu plecare din Piața Victoriei, pentru că pentru noi, generațiile mai tinere, acesta este locul unde am apărat statul de drept și „războiul” cu unii, care crezând că au câștigat alegerile, ne-ar putea întoarce în trecut. Pe 22 Decembrie numele revoluționarilor și urmașilor le vom rosti în dreptul Ministerului de Interne, fosta clădire a CC, de unde Ceaușescu a zburat cu elicopterul în decembrie 1989. Nu trebuie să uităm. Noi, generația tânără, trebuie să apărăm democrația câștigată cu prețul vieții acestor eroi. Este mai greu să o aperi decât să o câștigi.”, a declarat Marian Rădună, organizatorul marșului comemorativ.

Provocarea cea mare a proiectului Freedom House este concentrarea pe setul de activități în care vor fi atrași tineri. Majoritatea activităților vor fi concentrate în cadrul unor școli de vară, organizate în 2020, la Sighet.

”Împreună cu experții Forum Apulum, Funky Citizens și ITeach vrem să construim un curriculum ”cool”, care să fie inițial testat în cadrul Școli de vară de la Sighet, găzduită cu sprijinul asociației Academia Civică. Vom organiza ateliere artistice, proiecții de filme, tur ghidat al muzeului Sighet, seminarii despre istoria comunismului și cursuri atractive de educație civică, sesiuni de gaming. Acesta este anul pilot. Planul pe termen lung este să oferim o structură curriculară profesorilor din școli pentru ca generațiile din ce în ce mai tinere să dobândească microbul cetățeniei participative”, a declarat Cristina Guseth, directoarea Freedom House România.

În calitate de partener în proiect, la evenimentul de lansare a fost prezentă și poeta Ana Blandiana, dizidenta comunistă, cea care l-a parodiat pe Nicolae Ceaușescu în Motanul Arpagic și care în 2016 a primit titlul Poetul European al Libertății.

„Trăim o perioadă istorică și social-politică cu trăsături contradictorii, din care pot fi definite perfect opțiunile postcomuniste. Cât poate să mai dureze postcomunismul? Este istoria în stare să meargă în marșarier? Întotdeauna am spus că nu cred. În ultimii ani, m-am îndoit serios de asta. Acum, răspunsul meu este că există acest pericol. Nu s-a terminat lupta, trebuie să ne apărăm libertatea zi de zi și să avem grijă să nu ne lăsăm manipulați.” , a declarat Ana Blandiana, în cadrul evenimentului.

Proiectul este finanțat printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Partenerii media ai proiectului sunt Radio Europa Liberă și rețeaua de presa independentă pressHUB. Pe pagina Facebook a proiectului sunt publicate periodic activitățile specifice: https://www.facebook.com/burseleunsettled/.
 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.