Ștefăneștii de sus

Dumnealui, tatăl, lucrează sub presiune, în sensul că mașinăriile de la serviciu, utilaje foarte dedicate scopului propus, prese spus generic, care mai de care mai puternică, presează nu doar felurite table și fiare, pentru a le da forme necesare diverselor întrebuințări, ci acționează specific chiar asupra timpanelor oamenilor, pe care aceștia încearcă să și le țină la adăpost, pe cât posibil, prin folosirea căștilor de protecție. La terminarea programului, bărbatul la care ne referim se îndreaptă spre o altfel de presiune, una cu adevărat de invidiat, luminoasă și profund reconfortantă. Este vorba despre atmosfera unicat de acasă, ambient ai cărui autori sunt Andreas, ,,student” la primară, și surioara lui Maia, încă la grădiniță, ceea ce n-o împiedică să fie, de fapt, dirijoarea hărmălaiei cotidiene pline de căldură, în care am nimerit și eu recent.
Dumneaei, mama, dascăl de limba și literatura română la școala din sat, s-a obișnuit cu presiunea picilor mai mult năbădăioși decât curioși, adică pe șleau spus și limpezit cumva, s-a adaptat la entuziasmul pestriț al caracterelor în formare, copii neștiutori în aparență, dar iscoditori și misterioși în fond, adică niște gâgâlici veșnic neastâmpărate, cu bune și rele de-a valma, nicidecum oameni mari, educați și în banca lor, cum am fi noi, bunăoară. La terminarea cursurilor, doamna profesoară Gianina Ștefănescu îi strânge, de pe unde se vor fi aflând Andreas și Maia la acea oră, și se grăbesc tustrei apoi spre casă, unde mama continuă să facă față grijilor cu care s-a obișnuit de ani, iar prichindeii abia așteaptă să încingă o nouă repriză de joacă, fiindcă, nu-i așa, nu există copil să se sature vreodată, cu adevărat, de joacă.
Știu toate astea fiindcă, într-o asemenea zi, împins de presiunea unui interes urgent, s-a nimerit să-i caut și să-i găsesc soluția exact în atmosfera pe care am încercat să v-o prezint. Paradoxal, rezolvarea a stat parcă tocmai în această presiune vie, dinamică, din acest loc de pe Valea Moșului, cum îi spun localnicii firului de apă capricios, care-și țese trecerea printre câteva case din Slănic-ARGEȘ, unindu-le în frumusețea unui destin comun.
Cele câteva ore petrecute, dinspre înserare până dincolo de dunga nopții, în familia domnului Adi Ștefănescu, m-au încărcat cu o energie rară, indefinibilă. Bunătățile puse pe masă ad-hoc, între care trona albul brânzei de vaci produsă după o rețetă vrăjitorească de bunica dinspre mamă a năzdrăvanilor Maia și Andreas, au pecetluit impresii ce mă leagă și mai mult de acești oameni. Chiar dacă i-am întâlnit pe o vale, ei vor fi pentru mine mereu, după cum aveam să observ ulterior că sunt și pentru numeroșii prieteni care-i prețuiesc, ȘTEFĂNEȘTII DE SUS.

Firiță Carp / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.