◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Sărbătoarea Învierii Domnului

 „Îngerul a zis femeilor (mironosițe):  Nu vă temeți, că știu că pe Iisus cel răstignit Îl căutați. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniți de vedeți locul unde a zăcut”. (Matei 28, 5-6).

Acum două mii de ani, pe Golgota cetății Ierusalimului a avut loc minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care a marcat pentru totdeauna viața religioasă a omenirii și a împărțit istoria lumii în două mari perioade: înainte și după Hristos.

Învierea Domnului, pe care o așteptăm cu mare bucurie și o sărbătorim și noi an de an, este o minune mai presus decât toate minunile, un adevăr istoric incontestabil și este, în același timp, fundamentul, centrul, esența credinței noastre creștine.

Recunoscători față de Dumnezeu, Care, prin învierea Fiului Său ne-a eliberat pentru totdeauna din robia păcatului și a morții și ne-a chemat să gustăm din „ospățul credinței”, ne-am pregătit și în anul acesta să ne bucurăm duhovnicește de „sărbătoarea sărbătorilor” și „praznicul praznicelor”, de sărbătoarea luminii, prin participarea la minunata slujbă din tainica și sfânta noapte a Învierii și la slujbele din zilele Paștilor.

Astfel, în zilele Săptămânii Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos și în săptămânile anterioare, am înălțat smerite rugăciuni în biserică și am mers pe calea crucii, a durerii, „via dolorosa”, cum o numeau vechii latini, până pe Golgota, împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos. 

Răstignit în grabă, pentru că se apropia Pesahul (Paștile), Iisus a fost coborât de pe cruce în seara aceleiași zile, înainte de a începe sărbătoarea și așezat în mormântul nou săpat în stâncă, peste care a fost prăvălită o lespede grea de piatră. Aducându-și aminte că Mântuitorul și-a profețit Învierea, mai marii poporului au obținut de la Ponțiu Pilat aprobare pentru sigilarea mormântului și străjuirea lui de către o gardă romană.

Nimeni și nimic nu a putut împiedica, însă, minunea Învierii. Ca și în momentul răstignirii, pământul a fost scuturat de un cutremur puternic, Îngerul Domnului, cu înfățișare de fulger, a prăvălit piatra de pe mormântul gol, străjerii „s-au cutremurat și s-au făcut ca morți” (Matei 28, 2-4). Fiind primii martori ai Învierii, au fost mituiți de către sinedriști ca să spună că minunea nu a avut loc, ci Apostolii au venit noaptea și au furat trupul Mântuitorului, pe când ei dormeau (Matei 28, 11-15). Aceasta a fost prima minciună lansată de către contestatarii Învierii Domnului, urmată, apoi, de ipoteza că Iisus a fost doar în moarte clinică, din care s-a trezit în mormântul rece, a ridicat lespedea grea de piatră și a plecat. La acestea două se adaugă și a treia, anume că, de fapt, Apostolii, femeile mironosițe, ucenicii, sfântul Pavel, cei peste cinci sute de frați cărora s-a arătat Mântuitorul după Înviere, au suferit de boli psihice care le-au cauzat viziuni individuale și colective și, pe baza acestora, s-a răspândit credința în Înviere, pentru care ei și milioane de oameni, de atunci și până în zilele noastre, și-au jertfit viața!!!

Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, pe care o cinstim cu toții în comuniune liturgică, ne zidește, duhovnicește și ne pune la suflet, așa cum o face de două milenii, cea mai importantă și mai liniștitoare învățătură, cea mai sublimă lecție care a fost predată pe pământ, LECȚIA NEMURIRII. Învierea Domnului este mărgăritarul nostru cel mai de preț, este sărbătoarea străluminată de speranță și de credința că nu suntem părăsiți pe lumea aceasta, că existența noastră nu se încheie la mormânt. Iov, unul din drepții din vechime sintetiza această credință în nemurire prin impresionantele sale cuvinte: „Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă și afară de trupul meu voi vedea pe Dumnezeu” (19, 25).  Acesta este, marele adevăr al Învierii: nu am fost creați pentru a muri, pentru a trece în neființă, așa cum incorect se mai exprimă unii, ci pentru a trăi veșnic, în comuniune de iubire cu Dumnezeu.

Au fost multe necazuri în lume, am avut parte de-a lungul istoriei de încercări și de persecuții crunte, cum a profețit chiar Mântuitorul, dar credința în înviere și speranța în nemurire nu au putut fi smulse din sufletul creștinilor. Deci, nu ne temem de moarte, pentru că „ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului”.

În aceste zile se vorbește foarte mult și despre schimbările care vor avea loc, după pandemie, în lume, în societatea din care facem parte și în sufletul nostru. Cu toții ne dorim să se schimbe ceva în lume, să trăim într-o societate normală, a binelui, adevărului și dreptății, însă schimbarea, transformarea trebuie să înceapă cu noi înșine, cu fiecare în parte. Chiar cuvântul „Paști”, care înseamnă „trecere”, ne învață să trecem de la „robia păcatului la libertatea în Hristos”, de la „moarte la viață” și de la păcat la virtute.

După ce Dumnezeu ne va ajuta să ieșim din pandemie, vom lepăda oare masca fariseismului și a obrăzniciei, a nesimțirii și a minciunii, a egoismului și a lăcomiei, a preocupării excesive de satisfacere a poftelor noastre nesăbuite?

Vom învăța, oare, că mai importantă decât spălarea și dezinfectarea cu grijă a mâinilor, practicată acum două milenii și de Ponțiu Pilat și rămasă în istorie ca un gest reprobabil de lașitate, este purificarea conștiinței și a sufletului nostru nemuritor?

Vom înțelege, oare, că spiritul de solidaritate, de într-ajutorare de care dau dovadă, în această perioadă, mulți semeni, mai ales medicii și întreg personalul medical, dar și tinerii voluntari care se dăruiesc spre a fi de folos vârstnicilor, ONG-urile și parohiile care donează bani, aparatură și echipamente medicale spitalelor, ori hrană nevoiașilor etc., sunt podoabe de mare preț, sunt valori care îl ridică pe om pe un piedestal de unde nu va mai cădea niciodată? 

Vor mai fi, poate și de acum înainte detractori de serviciu care vor ataca aceste valori și virtuți nepieritoare, așa după cum au atacat și au contestat Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, dar noi să nu ne speriem și să nu încetăm a săvârși binele!

Femeilor mironosițe, care s-au speriat când au văzut îngerul la Mormântul Domnului, trimisul cerului le-a spus: „Nu vă temeți!”. Așadar, nici noi să nu ne temem, decât de Dumnezeu. El este stăpânul vieții și biruitorul morții, El este Tatăl nostru Cel ceresc, fără de care viața noastră ar fi lipsită de sens.

Noi, cei ce credem în Învierea Domnului, facem parte din rândul celor la care a făcut referire Domnul Hristos în dialogul cu Toma apostolul: „Fericiți cei ce n-au văzut, dar au crezut!” (Ioan 20, 29).

Să trăim, așadar, cu toții bucuria negrăită a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, chiar dacă acum este însoțită de lacrimile întristării pentru frații și surorile care sunt pe patul de suferință și pentru cei care au pierdut lupta cu virusul nevăzut, și să gustăm din ospățul cel pururea îndestulător și mântuitor al credinței dreptmăritoare.

„Hristos a Înviat!”

                                         

                                                                  Preot dr. Ionel Popescu / UZPR



                                                                              

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *