default-logo

Front la frontiere. Scriitori români, reporteri de război

Scriam, în urmă cu vreo doi ani, un articol despre vocația reportericească a unui scriitor interbelic, Constantin Virgil Gheorghiu, a cărui carieră literară s-a construit pe baza unei experiențe de viață cutremurătoare (nevoit să fugă din țară după instalarea regimului comunist, afirmat și iubit în întreaga Europă, dar aproape necunoscut, descoperit târziu, după 1989, în țara de origine), mizând pe categoria reportajului de război, în care Gheorghiu a excelat spre sfârșitul anilor `40 ai secolului trecut. Tema se dovedește însă acum de o tragică actualitate, după declanșarea războiului din Ucraina, (tot mai) aproape de frontierele noastre. Sentimentul pe care ni-l dau, de această dată, jurnalele televizate despre război, e similar celui din volumele reporterului interbelic, creând o apăsătoare impresie de déjà-vu, déjà-lu. Reiau acum, cu același sentiment tulburător al „istoriei care se repetă”, notațiile de atunci, constatându-le uluitoarea similitudine cu masacrele actuale de pe teritoriul Ucrainei.

*

În vara lui 1941, în care jurnalistul Constantin Virgil Gheorghiu ajungea, ca reporter de război al ziarului România, pe frontul din Basarabia, avea deja publicate două volume de poezie bine primite în lumea literară bucureşteană, dar şi o bogată experienţă gazetărească. Făcându-şi ucenicia la ziarul Timpul, apoi la Universul şi la Curentul, viitorul corespondent de front îşi antrenase deja pana cu subiecte variate, de la faptul divers, la evenimentul politic şi cultural.  Aceste exerciţii jurnalistice vor pregăti în surdină „marele reportaj de război din teritoriile dezrobite” – volumul Ard malurile Nistrului, apărut chiar în toamna lui 1941, cu relatări de front, la frontiera dintre literatură şi gazetărie. Pe fundalul unei epoci în care propaganda politică submina de cele mai multe ori adevărul, în care „terenul” era scena unui spectacol apocaliptic al degradării omului şi a omenescului, scriitorul reporter de război notează totul cu onestitate, dar şi cu o acuitate dureroasă a detaliului. Paginile imortalizează instantanee ori imagini în mişcare, dublate de perpetua perplexitate a omului în faţa abuzurilor ocupaţiei sovietice distrugătoare de existenţe şi anihilatoare de identitate naţională. Reconstituirea ororilor armatei ruse configurează un peisaj apocaliptic, un teritoriu carbonizat, după ce „au ars malurile Nistrului”.

Înzestrat cu vocaţie jurnalistică mărturisită cu înfrigurare („orice eveniment creează reporterului o stare de nervi excepţională: când s-a produs un fapt reporterul nu mai poate şedea locului. Trebuie să plece. Să fie de faţă. Să fie primul pe teren”, după cum nota în capitolul „Plec reporter de război”), tânărul Gheorghiu realizează o reproducere aproape filmică, de ciné-verité, a oraşului Cernăuţi, carbonizat de pârjolul roşu sovietic – clădiri în ruină, pereţi ciuruiți de explozii, ferestre sparte, flori arse, case transformate în grajduri, străzi negre de fum. Un oraş pustiu, în care românii au fost arestaţi şi deportaţi în Siberia, ori striviţi cu tancul, ucişi şi azvârliţi în gropi comune, la margine.

Pervertirea funcţională şi degradarea edificiilor oraşului stau mărturie pentru furia devastatoare bolşevică: şcoala normală devine cazarmă „cu miros de grajd”, liceul militar e parte incendiat, parte ruină, cu ziduri sfârtecate de dinamită. Încrâncenarea pângăritoare atinge şi bisericile, jefuite de obiectele sacre, arse până în temelii, împreună cu icoanele şi cărţile de valoare, ori transformate în latrine pentru soldaţi ruşi, până când „din tot ce poate avea un oraş n-a mai rămas nimic”. Constantin Virgil Gheorghiu părăseşte oraşul asediat „cu gene aburite de tristeţe”, dar conştient de responsabilitatea consemnării adevărului, principiu esenţial în misiunea reporterului, căci „faptele pe care le culegem noi acum şi pe care le scriem, vor alcătui istoria de mâine”.

Excelent creator de situaţii, jurnalistul scriitor intuieşte, de la început, impactul emoţional generat de relatarea atrocităţilor frontului, cultivând specia reportajului narativ, pe lângă cel de atmosferă. Apar astfel micronaraţiuni de război, cu subiecte care ating miraculosul (povestea bisericii Soborului din Bălţi, bombardată de bolşevici, a cărei cruce, înclinată în primul raid aerian, e îndreptată de al doilea, povestea tânărului român, devenit iscoadă, care trece Dunărea înot, neatins de gloanţele inamice, după primirea împărtăşaniei), grotescul (convoiul „cu miros greu” al evreilor incendiatori ai Chişinăului, care defilează „în faţa ruinelor fumegânde ale oraşului sub care zac cadavrele celor ucişi de ei”, troiţele profanate, mormintele dinamitate, din care „au sărit bucăţile de sicriu şi de oase”, jefuite apoi de „bravii soldaţii” ruşi, caricaturalele neveste de bolşevici, ieşite la piaţă cu veşmintele de bal ale doamnelor Chişinăului, grobianismul soldaţilor ocupanţi), ori tragicul (martirajul unor preoţi ortodocşi, sub tirul armelor sovietice, executarea unor copiilor şi bătrânilor din satele Basarabiei, arderea recoltelor şi otrăvirea fântânilor, arestările şi deportările în Siberia, incendierea fabricilor şi a spitalelor).

O cutremurătoare cazuistică se întrevede şi din reportajele de tip istorie de viaţă, în care jurnalistul prozator înfăţişează fracturi biografice sub presiunea abuzurilor ocupaţiei: istoria dramatică a fecioarelor abuzate de soldații sovietici, povestea femeii din Tighina, care-şi riscă viaţa, furând o pătură pentru copii şi aşteptându-şi apoi pedeapsa cu moartea, istoria ţăranului împuşcat în lan de soldaţii ruşi, calvarul românului din Ismail, arestat şi torturat până la moarte în beciurile NKVD-ului.

Acuitatea notaţiei şi grija pentru redarea realităţii „acestor orori nemaipomenite decât în timpurile Inchiziției” sunt însă dublate mereu de trăiri puternice, relatorul ieşind din neutralitate şi transmiţând în permanenţă emoţie. Nu altă intenţie relevă interogaţiile repetate din finalul volumului, în faţa nedreptăţii istoriei („De ce le-a fost dat basarabenilor – acestor nesfârşit de buni oameni de pâine şi haiduci, să sufere atât ?”), care încheie un veritabil şi profund demers jurnalistic împotriva „jumătăţilor de adevăr” şi a mistificării, debitate lozincard de forurile propagandistice: „noi facem război acum şi nu avem timp de ziaristică”.

*

În același registru, dar din perspectiva combatantului, scria și tânărul subofițer de artilerie George Topârceanu despre luptele Primului Război Mondial, la care a participat direct, căzând chiar prizonier, după catastrofa de la Turtucaia. În „Memorii de război” – dureros jurnal de front –  și „Pirin Planina. Episoduri tragice și comice din captivitate”, apare aceeași uimire tragică în fața atrocităților unei confruntări absurde și inutile, mai ales atunci când ele se revarsă în afara frontului, asupra oamenilor nevinovați. Iată o reacție în fața evacuări unui sat incendiat:  „Satul, unde atâția din cei care pleacă și-au petrecut copilăria, au crescut și-au iubit, satul cu idilele lui, cu casa părintească, cu amintirile, cu datinile și trecutul lui, rămâne în urmă arzând. Prăpădit poate pentru vecie. Nemișcați stăm și privim…”

Sufletul și mintea combatanților sunt supuse, mai degrabă decât trupurile lor, unor asalturi aducătoare de moarte, în mijlocul unui câmp de bătălie aproape pustiu, în care „oamenii se bat cu mașinile”, lipsiți chiar și de omenească luptă corp la corp din războaiele istoriei: „oamenii sunt ascunși în pământ, ca râmele. De acolo se pândesc unii pe alții, de acolo își trimit prin văzduh focul ucigător. Războiul modern ! Stai în tranșee cu brațele încrucișate (…) și aștepți, fără nicio  putere, să plesnească deasupra ta o mașină, zvârlită de altă mașină !” În acest peisaj apocaliptic, omul se dezumanizează, devine o fiară care fuge sau care pradă, făcând pe poetul memorialist să exclame, cu glasul întregii omeniri, de ieri și de azi, silite să fie, în orice fel, parte a acestui joc sângeros și absurd: „Mare ticăloșie e războiul !”

                                                                                                            Corina POPESCU

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.