Reverenţă, doamnă profesoară !
Acum, când absolvenţii de liceu susţin probele examenului de Bacalaureat, îmi amintesc, cu emoţie, de vara anului 1967, când am susţinut examenul de absolvire al Liceului din Periam, judeţul Timiş.
Dintre puţinii profesori pe care i-am avut atunci şi care mai sunt în viaţă, doar câţi să-i pot număra pe degetele de la o mână, gândul mi-o aduce pe ecranul memoriei pe profesoara de Limba şi Literatura Română, Eufrosina Brădiceanu un cadru didactic model, dedicat trup şi suflet profesiei. Dacă am îndrăgit acest obiect de studiu, meritul este al domniei sale pentru că a ştiut să mă atragă în minunata lume a marilor noştri scriitori, o lume în care evadez adeseori şi astăzi. Îmi amintesc şi acum, după atâţia ani, de vocea caldă a profesoarei care ne vorbea despre viaţa şi opera scriitorilor Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Alexandru Macedonski, Lucian Blaga şi mulţi alţii. Mai păstrez în memorie poezii sau fragmente din povestirile unor scriitori îndrăgiţi. Nu am uitat nici regulile gramaticale pe care doamna profesoară ni le explica până când era convinsă că le-am înţeles.
Când peste ani, la o revedere a promoţiei mele, profesoara Eufrosina Brădiceanu, răsfoind catalogul şi ajungând la numele meu, a rămas uimită văzând că la Limba şi Literatura Română nu aveam doar note de 10, ci şi de 8 şi 9. „Acum, când ai deja cărţi publicate, mă mir cum de nu ţi-am dat, când erai elevul meu, numai note de 10, iar eu i-am răspuns că nu am învăţat niciodată pentru a obţine note bune, ci pentru a-mi îmbogăţi cunoştinţele. Şi lucrul acesta mi-a fost de mare folos în viaţă.
Cu puţini ani în urmă, mai exact în 2014, doamna profesoară mi-a făcut o neaşteptată surpriză. La propunerea sa mi-a fost acordată diplome de „Cetăţean de onoare“ al comunei mele natale. Am fost atât de emoţionat încât nu am putut să-mi reţin lacrimile care mi-au umezit ochii.
Aceeaşi eminentă profesoară a scris şi publicat câteva cronici literare, referitoare la unele dintre volumele mele de versuri care au văzut lumina tiparului în decursul timpului.
Pentru toate acestea consider acum că trebuie să-i mulţumesc, în mod public, să o asigur de stima şi respectul pe care i le datorez, dar mai ales să-i sărut mâna cu reverenţa cuvenită.
Ioan Vasiu / UZPR