În aceste zile tenebroase nu doar pentru Țară, ci pentru întreaga românitate, mă gândesc la el. Un contemporan al nostru, înnobilat de simțire patriotică.
Poet, prozator, jurnalist.
Român, dar cetățean al lumii datorită creației sale tulburătoare, pline de sensibilitate și profunzime.
L-am cunoscut prin poezia lui care a îndrăznit să treacă Prutul, cu multe decenii în urmă, pentru a face cel mai lung drum din univers, mergând de acasă, acasă. Adică din limba română, în limba română, una și aceeași în toate teritoriile locuite de vorbitorii ei. M-am înflăcărat atunci și m-am îmbrăcat în lacrimi ascunse, lăsându-mi ochiul al treilea să se bucure plângând de descoperirea unei taine, întâlnisem un frate venind din nesperat. Pentru că așa am simțit atunci, la prima întâlnire cu versurile lui, că mă întâlnesc cu un frate. Și aveam să constat, peste ani, când ne-am văzut tot datorită poeziei, că este un frate adevărat, un frate bun. M-a ajutat să cunosc mai bine România din stânga Prutului, să mă apropii de inima caldă a Basarabiei, inimă în care palpită un destin atât de nedrept. M-a ajutat să înțeleg o dureroasă realitate, că acolo, unde Eminescu domnește peste veșnicia graiului nostru mai adevărat ca oriunde, uneori, de prea multe ori, doar graiul și credința le-au fost mângâiere fraților. Prin grai și credință au traversat vicisitudinile istoriei, graiul și credința le sunt armele cele mai puternice și acum în lupta pentru împlinirea speranței lor arzătoare de a fi împreună cu cei de același sânge.
Ajutându-mă să înțeleg acestea și încă multe altele, ca venerația pentru înaintași și încrederea nestrămutată în idealul unității noastre, l-am înțeles de fapt mai bine pe el. Este un împătimit al graiului nostru, încât pot spune că patria lui este limba română, așa cum dumnezeiește sintetizase Nichita esența simțirii și ființării noastre. În spațiul acestei lupte, am înțeles că poți avea toate premiile lumii (el a primit distincții numeroase, acasă și în lume, de la Roma la Havana, trecând prin nu știu câte alte capitale), dar niciuna nu valorează cât distincția dragostei de patrie.
De la el am mai învățat să răstălmăcesc cuvintele antichității greco-latine, atribuite lui Aristofan și Pacuvius, dar utilizate explicit de Cicero, conform cărora patria este acolo unde ți-e bine.
Nicolae Dabija spune însă, prin faptele sale, că patria este acolo unde ea îți cere să lupți pentru ființa și ființarea ei.
Firiță Carp / UZPR