A atribui Universului un creier și o minte este, desigur, o metaforă, dar înapoia acesteia se află un mare adevăr, și anume acela al unei aparente minți, al unei rațiuni care străbate, de la stele până la firul de iarbă, toate legitățile lumii existente.
Înclinăm să credem că suntem singurele ființe raționale, dar vom vedea că întâlnim conduite inteligente la toate nivelurile de existență ale lumii vii. Ceea ce numim conștiință nu este doar proprietatea creierului uman, ci o manifestare inclusiv în dimensiunea Universului. Și dacă este așa, trebuie să lămurim care este suportul său dincolo de creierul uman și care sunt rosturile Conștiinței existente în nemărginirea Universului.
Aparent este exclus ca eterul, nimicul ce se vede când nimic nu vedem, să fie suportul unei rațiuni, al unei gândiri. Este și motivul cel mai adesea invocat de către cei care își neagă aderența la o religie.
Dar, după cum toți știm, nici undele care aduc în casele noastre sunetele și imaginile și nici cuvintele rostite și auzite la telefonul mobil nu le vedem călătorind prin eter spre noi. Observăm doar efectul lor, care are ca suport câmpul electromagnetic. Se poate obiecta că modularea acestui câmp de energie în frecvențe purtătoare de informație este o creație umană. Este adevărat, dar nu am creat noi acest câmp de energie electromagnetică, ci este una dintre cele patru forțe fundamentale care aparțin Universului. Noi doar îl folosim.
Admițând că există o Conștiință extinsă la Univers, independentă de creierul nostru, se naște o altă întrebare de ordin ontologic: conștiința este secundară creierului, așa cum susține știința actuală, sau precede creierul?
Dacă prioritatea față de creier este a conștiinței, așa cum sugerează experiențele morții clinice și după cum afirmă chiar unele mari personalități din viața științifică, atunci ecuația explicativă a lumii se schimbă și va trebui să discutăm în această cheie și rostul nostru în Univers.
Însuși raportul dintre conștiință și liberul arbitru, extins acum într-o anumită gândire la libertatea de a face orice, se impune să fie altfel înțeles.
Experiențele morții clinice, asemenea fizicii cuantice, au tulburat profund liniștea și mintea adepților viziunii materialiste despre lume.
Din necunoaștere sau din spirit de frondă, unele persoane s-au arătat stupefiate de ideea că gândurile noastre pot avea o influență favorabilă sau perturbatoare asupra Universului în funcție de conținutul lor semantic.
Iată ce spune în acest sens Werner Heisenberg, unul dintre cei mai mari mentori ai fizicii cuantice: cel mai neînsemnat gând poate ajunge până în cel mai îndepărtat „colț” de univers.
Carl Sagan, astronom și ilustru popularizator al științei, cel care ne-a amintit că suntem „pulbere de stele”, spunea că și cele mai îndepărtate galaxii din Univers ne influențează, undele lor ajungând până la noi.
Bruce Rosenblum și Fred Kuttner, specialiști în domeniul fizicii cuantice, afirmă și ei, metaforic vorbind, că aceste unde ajung din marile îndepărtări cosmice până în „grădina noastră”.
Două mari personalități ale secolului trecut, James Jean și Wolfgang Pauli, deși în timpi diferiți, au spus același lucru: „Universul începe să semene mai mult cu o mare minte decât cu o mare mașină”.
Filozoful frances Jean Guitton spunea, de asemenea, că Universul este „un mare gând, un gând de creator”.
Așadar, Universul-Gând comunică cu Universul gândurilor noastre. Suntem cu toții o singură minte. Om și Univers sunt o singură ființă. Ni s-a dat o rațiune pentru a uza de ea, evoluând până la conștientizarea Sursei.
(Fragment din cartea “Creierul și Mintea Universului”)