◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Premiera piesei „Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei” de Gheorghe Asachi (26 august 1834, Iași)

În urmă cu 186 de ani, la data de 26 august 1834 a fost prezentată la Iaşi, pentru celebrarea încoronării domnitorului Mihai Sturdza, piesa Dragoş, întâiul domn suveran al Moldovei de Gheorghe Asachi, pe muzică de Elena Asachi, aceasta fiind prima lucrare dramatică românească inspirată din istoria naţională.

Precursor al generației pașoptiste, Gheorghe Asachi a fost unul dintre întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai Deleanu. A fost îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi a fost și unul dintre întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă românească din Moldova, „Albina Românească” (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în limba română (1816) și Conservatorul filarmonic-dramatic (1836) din Iași. Traduce și adaptează piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri, fabule, meditații, balade. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș, Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui Costache Negruzzi. Personalitate complexă, îndrumător și animator al vieții artistice și culturale, organizator al școlilor naționale din Moldova, a fost unul dintre pionierii picturii românești și inițiatorul învățământului artistic în școlile moldovenești.

Elena Asachi a fost compozitoare, pianistă și cântăreață română de origine austriacă. A fost fiica compozitorului austriac Anton Teyber și soția scriitorului Gheorghe Asachi. Muziciană de seamă în viața culturală a Iașului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a organizat întruniri muzicale în casa ei și a participat, în calitate de cântăreață și pianistă, la seratele muzicale din saloanele boierești. Activitatea ei muzicală este legată, de asemenea, și de concertele cântăreților și instrumentiștilor, aflați în turneu la Iași, care găseau în ea o acompaniatoare cu înalte calități muzicale. Activitatea Elenei Asachi e legată în cea mai mare măsură de teatru. Începând cu compunerea unor fragmente muzicale în cadrul unor scenete, ea introduce tot mai mult muzica în piesele de teatru ale soțului ei. Cele câteva cântece, romanțe și arii, compuse de ea în acest scop, au pus bazele creației ulterioare ale acestui gen.

Surse: Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti” Al Societății Române de Radiodifuziune, Wikipedia, Iași. ziare.com.

leviathan.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *