default-logo

O jurnalistă de elită: Michaela Bocu (1954-2022)

 Miercuri, 24 august, am aflat cu tristeţe vestea încetării din viaţă a distinsei ziariste, Ileana Michaela Bocu. O cunoşteam, ca toţi clujenii, din coloanele celui mai citit ziar din judeţul Cluj, Făclia. Am colaborat cu distinsa ziaristă mai ales din anul 1995, când am devenit lector la tânăra Facultate de Ştiinţe Politice şi Administrative, din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai”. Cred că nu a fost niciun eveniment important în această facultate, care să nu fie consemnat în paginile ziarului, graţie disponibilităţii extraordinare a distinsei ziariste, pentru universitatea clujeană în general şi pentru facultatea noastră în special. De aceea am fost foarte bucuros că am putut să îi ofer, în 2003, când facultatea noastră împlinea zece ani de existenţă, o Diplomă de Onoare, “pentru contribuţia adusă la dezvoltarea învăţământului jurnalistic clujean”. Am invitat-o de câteva ori la întâlnirile cu studenţii, de fiecare dată împărtăşindu-le acestora multe taine din secretele meseriei de jurnalist. În 2010, studenta Alina Raluca Suciu a realizat, sub coordonarea mea, o monografie a ziaristei, cu un amplu interviu, lucrare care ar trebui publicată cândva.

Dar îi rămân îndatorat Michaelei Bocu şi pentru receptivitatea cu care a publicat, în paginile Făcliei, paginile mele de jurnal (Viena, Praga, Varşovia, Budapesta), care vor intra apoi, la sugestia doamnei Irina Petraş, în sumarul cărţii cu care am debutat editorial: Peregrin prin Europa (1998). Îmi amintesc cum îi lăsam textele jurnalului, pe maşina de scris din biroul fostei redacţii de pe str. Napoca, a doua zi găsind articolul publicat în ziar. Mi-a publicat sute de articole, dar niciodată nu mi-a cenzurat un cuvânt. Doar o singură dată mi-a corectat un substantiv (scrisesem greşit numele rachetei americane Tomahawk), dovadă a respectului absolut pe care îl avea pentru cititori, care trebuiau informaţi corect.

În ultimii ani, îmi făcusem un obicei din a-i trimite un mesaj de felicitare, cu ocazia zilei de naştere, mai ales după ce s-a retras din viaţa presei. Ştiam că are anumite probleme de sănătate, pe care eram convins ca le va învinge, cunoscându-i spiritul de luptătoare. În acest an, îmi răspundea la mesajul meu: “Mulţumesc foarte mult, sunteţi între cei tot mai puţini, care îşi amintesc de mine. Sper să mă fac mai bine, altfel totul e în ordine.” Iată că ordinea a fost relativă…

Câteva date din viaţa regretatei ziariste, pe care mi le-a dat pentru proiectul unui Dicţionar al jurnaliştilor clujeni. S-a născut  la 22 iunie 1954, la Cluj. Clasele primare, gimnaziale şi liceale (1961-1973) la Liceul Teoretic “Nicolae Bălcescu” din Cluj. În paralel, urmează cursurile Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din aceeaşi localitate, specialitatea pian (1961-1968). Urmează Facultatea de Filologie, secţia Engleză-română (1974-1978). Tema lucrării de licenţă: Balade populare engleze şi româneşti. O privire comparativă (cond. ştiinţific: conf. univ. dr. Ion Şeuleanu). După terminarea facultăţii, lucrează ca secretar documentarist la Institutul Agronomic “Dr. Petru Groza” din Cluj-Napoca (1978-1986). Colaborează la Făclia, Tribuna, Echinox, Ramuri, Revista de economie şi administraţie sanitară, cu cronici literare şi muzicale, tablete, reportaje pe teme culturale, de învăţământ sau cercetare. În 1986 se angajează ca redactor la cotidianul Făclia (devenit, în decembrie 1989, Adevărul în libertate, apoi Adevărul de Cluj şi, din mai 2007, din nou Făclia), unde este şefa Departamentului Cultură, Făclia fiind singura publicaţie din Cluj, care acordă zilnic doua pagini fenomenului cultural. A cultivat, în actul jurnalistic, obiectivitatea, profesionalismul, toleranţa etnică şi religioasă, documentarea temeinică. A fost colaboratoare la mai multe volume colective: Constantin Mustaţă, De vorbă cu George Uscătescu (1998), Profesorul Crişan Mircioiu la 85 de ani (1998), N. Trifoiu, Gabriela Linul, Doi năsăudeni: profesorul Ştefan Lupu, Stefan Linul (1999); Vasile Cristea, Nicolae Şteiu, Ioan Teodor Stan. Un mare patriot, luptător pentru cauza moţilor (1999); Teodor Nilaş, Românaşul. 25 de ani de activitate (2000); Gheorghe I. Bodea, Paneth Farkas. Paleta şi Planeta (2003); Măria Sa, Ţăranul (Umor pe făcăleţ). Antologie de epigramă alcătuită de Silvia Popescu (2003); Vioara Temian, Valer Perşa, Marius Cuteanu. Bagheta dragostei de cânt românesc (2005). A colaborat la Revista de economie şi administraţie financiară, nr. 1-2, 2006, număr dedicat lui Pompiliu Manea. Deţine mai multe scrisori de la Geo Bogza. Pentru activitatea jurnalistică, a obţinut numeroase premii şi diplome: Diploma de Onoare acordată de Catedra de Jurnalism a UBB, pentru “contribuţia adusă la dezvoltarea învăţământului jurnalistic clujean”; Trofeul Presei (categoria Presă scrisă) în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus “Carte de învăţătură” (2004-2005); Diploma de excelenţa acordată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, cu ocazia împlinirii a 15 ani de apariţie neîntreruptă (23 decembrie 1989-23 decembrie 2004) a cotidianului Adevărul de Cluj; Diplomă acordată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti, pentru stimularea vieţii culturale şi artistice; Diplomă de Onoare acordată de Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, cu ocazia celei de a V-a ediţii a Academiei   de Toamnă „Europa Artium” etc.

Câteva referinţe despre Michaela Bocu se pot găsi şi în următoarele lucrări: Silvia Popescu, Înţelepciunea umorului, 2004; Ilie Rad, Învăţământul jurnalistic clujean, 1993-2006, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2006, p. 8; Maria Bocşe, Obiceiuri tradiţionale din Transilvania, volum apărut sub egida Consiliului Judeţean Cluj, 2006, p. 22.; Dan Fornade, Personalităţi clujene (1800-2007), dicţionar ilustrat, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2007, p. 72.

Michaela Bocu a fost jurnalistul exemplar, care putea să scrie cu aceeaşi expertiză despre o carte, un concert sau o expoziţie. Vorbea trei limbi străine (germană, engleză şi franceză). Era o familistă convinsă, bucurându-se de succesele fetelor sale, care i-au moştenit multe talente. Iubea viaţa cu pasiune şi ardoare. Ar fi potrivit să închei aceste rânduri cu câteva cuvinte scrise de Tudor Arghezi, într-un moment când umbra morţii era tot mai aproape de poet: „Vă pizmuiesc, omeniri rămase după mine, că o să ascultaţi vântul, pe care eu nu-l voi mai auzi, că veţi călca pământul, pe care eu nu-l voi mai călca şi că veţi sorbi lumina, care pe mine nu mă va atinge, că veţi auzi fulgerele, apele, cântecul vântului, suspinul oamenilor, şoapta şi mireasma porumbului, parfumul pământului, care va fi numai al vostru...”.

                                                                                                              Ilie Rad

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*