De-a lungul secolelor, strângerea de mână a devenit salutul de facto care funcționează aproape în orice situație. Este un gest atât de obișnuit încât puțini dintre gândim când îl facem. Dar dacă te gândești cu adevărat la asta, strângerea de mână este cam ciudată. De ce strângem mâna cuiva? De ce ridicăm mâna atunci când vrem să salutăm pe cineva?
Una dintre primele strângeri de mână înregistrate în istoria umană poate fi văzută într-o ilustrare a regelui Shalmaneser III. Regele asirian din secolul al IX-lea î.Hr. este înfățișat dând mâna cu un lider babilonian, după ce cei doi bărbați au format o alianță.
În timpul lui Shalmaneser, strângerea de mână nu a fost un salut, ci mai degrabă o manifestare fizică a unui acord. Istoricii cred că gestul a evoluat ca un semn de bună credință – prezentând mâna deschisă către cineva care indică încredere, dar a fost și o modalitate de a arăta că nu ai un pumnal ascuns. Chiar dacă aveai o sabie în teacă, strângerea mâinilor te împiedica să o scoți.
Strângerea de mână, ca obicei clasic de bunăcredință, s-a perpetuat după regele Shalmaneser III. Referințe la gestul mâinii pot fi găsite în nenumărate opere de artă grecești antice din secolele al IV-lea și al V-lea î.Hr. În timpul vechilor romani, strângerea de mână a devenit mai puțin un gest politic și a fost adoptată ca semn de prietenie.
De-a lungul istoriei, strângerea mâinii a rămas un indiciu serios că nu ești înarmat. Dar în timpul secolului al XVII-lea, gestul a făcut primul pas spre a deveni un salut. Oamenii au văzut strângerea mâinii drept cel mai simplu mod de a saluta pe cineva. Cu siguranță că gestul a fost considerat mai puțin elitist decât scoaterea pălăriei, dar oamenii au continuat să-l facă în semn de respect.
Strângerea mâinii (cu sensul de salut) știm că a apărut cu adevărat în timpul perioadei Victoriene. Eticheta modernă s-a dezvoltat în timpul secolului al XIX-lea și până în 1900, gestul a fost cel mai obișnuit mod de a-i saluta pe alții. Nu a fost doar un salut formal. O strângere de mână fermă, dar nu rigidă, a fost văzută ca un semn de căldură în societatea victoriană.
Prietenul care ne de mâna cu o înțelegere cordială și ne privește direct în ochi în același moment produce o senzație că proprietarul mâinii are o inimă caldă, a scris revista pentru femei The Delineator.
Victorienii nu au apreciau strângerea mânii puternice. Nenumărate cărți de etichete au detaliat exact cea mai bună modalitate de a da mâna cuiva. Normele stricte ale societății victoriene impuneau ca gestul să fie făcut cu mâna dreaptă și trebuia brațul ridicat peste talie(mai târziu, a fost la modă se strângă mâna cuiva în zona taliei).
Și femeile pot da mâna
Având în vedere cât de puritani erau victorienii, ai credeau că contactul fizic între femei și bărbați trebuia evitat. Dar, în realitate, strângerea de mână a fost un salut aprobat între bărbați și femei.
Acestea fiind spuse, eticheta strictă a strângerii mâinilor în timpul secolului al IXX-lea a devenit popular între cele două sexe. În primul rând, doar o femeie putea iniția gestul; un bărbat nu trebuia să-și ofere niciodată mâna unei femei. Mai mult de atât, femeia nu trebuia să le strângă mâna tuturor bărbaților, ci trebuia să aleagă în funcție de context.
„Depinde de cine este prezentată o doamnă sau de cine i-a fost introdusă, dacă trebuie sau nu să strângă mâna”, scria în cartea din 1898 „Maniere și reguli ale bunei societăți”. „Nu ar trebui să strângă mâna unui bărbat pentru a se autoprezenta.”
Pentru o femeie din secolul al XIX-lea a, a strânge mâna unui bărbat reprezenta un mod de a-și prezenta aprecierea față de el. Dându-i mâna după o conversație indica că îi place să vorbească cu el. Dacă aceasta nu realiza gestul, însemna că ea nu este interesată de el.
În ziua de astăzi, a strânge mâna cuiva, indiferent dacă ești bărbat sau femeie, este un simplu gest de curtoazie. Mai precis, salutul din zilele noastre își are corespondentul într-o strângere de mână.
efemeride.ro
Ce au în comun interviurile de muncă, petrecerile de cocktail și vizitele diplomatice? Răspuns: toate încep a strânge mâna cuiva.