default-logo

Promovarea prin turism a adevăratelor minuni ale Caracalului şi ale Romanaţiului

În aceste zile când din ţară şi de peste hotare nu prididesc să ne vină veşti grele şi îngrijorătoare despre război, ură şi prigoană, iată că de la Caracal – „oraşul meu natal, cu flori în gară, cu chioşc în parc şi festival urmat de bal”, după cum atât de frumos l-au numit versurile cântecului scris de Radu Şerban, el însuşi fiu al urbei noastre- primesc o frumoasă veste care mă bucură şi pe care aş dori să o împărtăşesc şi prietenilor noştri. Aflu, aşadar, că, la iniţiativa inimosului primar Ion Marian Doldurea, consilierii municipali au aprobat elaborarea documentaţiei necesare în vederea atestării, prin Hotărâre de Guvern, a municipiului Caracal ca staţiune turistică de interes naţional. Ambiţios proiect care va fi depus spre aprobare Executivului, urmând ca, pentru realizarea lui, să fie atrase fonduri europene speciale destinate dezvoltării zonelor turistice. „Atestarea Municipiului Caracal ca staţiune turistică – declara recent primarul Caracalului, Ion Doldurea -, este o procedură necesară pentru a promova punctele – forte ale zonei noastre şi anume turismul cultural şi istoric care, în prezent, are un potenţial nevalorificat”.
Bănuiesc, de pe acum, că aflând ştirea, vor începe iar să circule tembelele naraţiuni despre cele 7 minuni ale oraşului. Stupide scorneli pe care oricât ne-am strădui să îi convingem pe cei ce le întreţin nu vom reuşi să îi facem să renunţe. Măre Doamne, asta fiind pentru asemenea zvonaci hrana lor spirituală(?!) de fiecare zi. Ca să nu mai vorbesc mai mult despre abjecta pată pe care a aruncat-o pe obrazul Caracalului şi al caracalenilor un scelerat al cărui nume îmi este scârbă să îl repet.
Cred, în schimb, şi sunt convins că, fie şi până când acest demers să prindă conturul faptei, se vor găsi mulţi oameni de bună credinţă care să îşi facă drum spre inima Romanaţiului. Nesecată şi mereu tânără vatră de istorie şi de spiritualitate românească căreia Ştefan Ricman i-a dedicat, cu aproape un veac în urmă, o monografie de referinţă şi despre care regretatul istoric profesorul Dumitru Botar a scris cărţi memorabile.
De aceea, până când municipiul Caracal va fi declarat, cu acte în toată regula, obiectiv turistic de interes naţional, aş dori să aduc câteva argumente în sprijinul acestei iniţiative. M-aş referi, în primul rând, la faptul că însuşi numele localităţii vine de la Antonius Caracalla şi că, în vecinătate, se află comuna Romula unde se păstrează vestigii doveditoare ale latinităţii noastre. La fel de bine, există şi alte interpretării ale toponimiei localităţii şi anume turcescul „kara kale’’, „castelul negru” după cum se povesteşte că i-ar fi spus năvălitorii otomani pe care oştenii lui Mihai Viteazul i-au înfrânt într-o bătălie purtată pe aceste locuri. De altfel, zidul vechii cetăţii a domnitorului Mihai Viteazul se mai păstrează şi azi în curtea Bisericii Domneşti aflată pe strada care poartă numele Marelui Voievod al Primei Uniri.
Mergând mai departe pe firul istoriei, vom afla că în această urbe care, pe 17 noiembrie va împlini 482 de ani de la prima atestare documentară, şi-au mai avut curte domnească Matei Basarab, Grigore Ghica şi Constantin Brâncoveanu şi că ţinutul Romanaţilor a fost reprezentat în Divanul ad-hoc de la 1859 de deputatul Ioan Dumitriu. Al cărui mormânt se află în Biserica cu toţi sfinţii, alt monument istoric şi religios demn de vizitat. Călătorilor care vor dori să vină la Caracal le mai recomand să meargă neapărat pe strada care pe vremuri se numea strada Libertăţii,dar nu ca să vadă puşcăria despre care spun palavragii s-ar fi aflat acolo, ci pentru că aici pot să admire două clădiri cu o deosebită valoare istorică. Prima este casa haiducului Iancu Jianu, personaj de poveste despre care a realizat o substanţială investigaţie cercetătoarea Luminiţa Tucă, iar cea de a două este casa pe care a deţinut-o Nicolae Titulescu, eminentul diplomat numit „omul care a adus România în Europa şi Europa în România”, deputat de Romanaţi din partea Partidului Conservator Democrat în perioada 1912-1924. Pe acelaşi itinerar le recomand să viziteze Muzeul Romanaţiului şi Biblioteca Virgil Carianopol, care poartă numele poetului născut aici,la Caracal, de la care ne-a rămas răscolitorul mesaj căruia îi dă, ca nimeni altul, glas Tudor Gheorghe: „Muică, suntem neam de piatră/Când e vorba pentru vatră,/ Suntem pui de Brâncoveni,/De panduri şi de jieni”.
Acestea sunt doar câteva repere din hrisovul Caracalului şi al caracalenilor, din care nu pot să lipsească referi la valorile pe care urbea le-a adăugat tezaurului spiritualităţii româneşti. Mă refer la istoricul Vasile Maciu, la matematicianul George Dincă,la medicul psihiatru Radu Ricman, la fizicienii Neda Marinescu şi Gheorghe Stratan, alături de care îl aflăm pe compozitorul Radu Şerban, autorul celebrului „Prieten drag”, considerat o capodoperă a muzicii noastre uşoare. Arta Thaliei îşi are,tot aici, atât un impunător locaş, cât şi o impresionantă galerie în care îi întâlnim pe Ştefan Braborescu, pe Beatrice Biega, pe regizorul Nicolae Frunzetti şi pe Silviu Stănculescu, originar de pe meleaguri timişorene, pe care,aici, la Caracal, neobositul descoperitor de talente, neuitatul Mişu Slătculescu, l-a sfătuit să urmeze arta teatrală. Personalităţi de elită ale artei şi culturii româneşti cărora îl adaug pe Ştefan Iordache, al cărui nume îl poartă Teatrul Naţional din localitate. Şi asta pentru că, deşi nu este născut în Caracal, Ştefan Iordache rămâne legat de oraşul nostru prin soţia sa, Mihaela Iordache Tonitza, a cărei mamă, Carmen Marineanu, a fost fiica unui marcant om politic al Romanaţiului. Legătură pe care neuitatul actor a confirmat-o prin numeroase prezenţe pe scena teatrului care astăzi îi poartă numele.
La rândul lor, artele plastice,generos găzduite în pinacoteca Colegiului Naţional „Ioniţă Asan” ctitorită de eminentul dascăl al atâtor generaţii, profesorul Pătru Crăciun, sunt şi ele reprezentate prin pictorul Marius Bunescu, graficianul Vintilă Mihăescu, Ion Truică, grafician si regizor al unor antologice filme de desen animat sau Sorin Chirimbu, ca şi prin scenografii Ion Popescu Udrişte şi Liana Manţoc. Scriitorii îşi au, şi ei, un loc distinct în această panoramă a artelor, aici, la Caracal, prin Virgil Carianopol,Haralamb Lecca, Nicolae Paul Mihail,Ion Catrina, Vasile Nicolicioiu şi Paul Aretzu. Cărora le adaug vocile lirice ale poetelor Ana Maria Bocai şi Silvia Talpoş, care, încă de la debut, s-au bucurat de aprecierea criticilor şi a iubitorilor de poezie.
Nu aş putea încheia această succintă consemnare a valorilor reprezentative ale Caracalului fără a face câte o menţiune aparte pentru două entităţi care, de-a lungul anilor, au avut şi au merite deosebite în promovarea unui statornic spirit de emulaţie în mediul cultural: Centrul Cultural Radu Şerban, adevărat laborator de creaţie şi interpretare din care s-au afirmat talente în variate genuri ale arte, talente care au cucerit şi cuceresc lauri la importante competiţii în ţară şi peste hotare şi,deopotrivă, la Asociaţia Fii şi Prietenii Caracalului, al cărei mentor este dr.Viorel Vătămanu. După cum, în aceeaşi ordine, trebuie să mă refer la Festivalul de muzică uşoară Radu Şerban, manifestare care,în acest an, s-a aflat la cea de a 21 ediţie.
Cu bună ştiinţă am ales să închei acest succint palmares cu numele unor oameni ai slovei scrise şi ai audiovizualului,galerie care începe cu ziaristul sportiv Mircea Tudoran şi cu jurnalistul şi creatorul de gazete Valentin Păunescu,dimpreună cu care îi citez, cu sinceră preţuire colegială, pe Marius Tucă, pe Aurelian Titu Dumitrescu şi pe controversatul dar talentatul Dan Diaconescu. Cu o menţiune specială pentru Gheorghiţa Nicolae, inspirata realizatoare a emisiunii „Tezaur folcloric” difuzată pe postul naţional de televiziune.
Odată isprăvit aceste excurs, vă invit să facem şi o plimbare prin Parcul „Constantin Poroineanu’’ adevărată bijuterie a urbei care îşi binemerită un loc în arealul oazelor de senin şi de relaxare ale ţării. Iar, pentru iubitorii de romantism, aş adăuga că de numele acestei familii, Poroineanu, se leagă o dramatică poveste de iubire. Iubirea dintre doi frumoşi copii, Sergiu şi Mirabella, cărora le va fi dat să afle că, de fapt, sunt fraţi, datorită unei aventuri de tinereţe a lui Constantin Poroineanu. Adevăr distrugător pe care, după ce l-a aflat, fratele îi va lua viaţa surorii şi iubitei sale şi apoi se va sinucide. După numai o zi, se sinucide şi tatăl lor, Constantin Poroineanu, care a lăsat oraşului, ca moştenire, o uriaşă avere. Aceasta este dureroasa poveste care a inspirat statuia de la mormântul celor doi nefericiţi aflat în Cimitirul Bellu, impresionantă creaţie a italianului Rafaello Rovanelli.
Închei aici succintele mele notaţii,nu înainte de a reînnoi invitaţia ca să vă faceţi timp şi drum către acest adevărat obiectiv turistic de interes naţional, fie şi înainte de avizarea favorabilă a salutarului proiect elaborat de către edilii urbei. Proiect care îşi propune – şi sunt sigur că va reuşi – să promoveze, prin turism, adevăratele minuni ale Caracalului şi ale ţinutului Romanaţi şi, în acest fel, să contribuie la reafirmarea unui adevărat climat de dialog, încredere şi bună cunoaştere, de care are vitală nevoie societatea românească după atât de mulţi ani de dezbinare şi de meschine manipulări.

Șerban Cionoff

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*