Generaţia părinţilor noştri a fost una de aur.
Pe atunci, un tânăr ştia să cucerească prin recitaluri de poezie, c-o floare, c-un zâmbet ori cu privirea aţintită-n ochii celuilalt. Şi n-au avut nevoie de nicio reţetă cum să se îndrăgostească. Pentru că simplitatea, bunătatea, cumsecădenia şi smerenia au ştiut să facă front comun – în aceeaşi inimă. Iar odată ,,luaţi”, cum se mai spune-n popor, aceştia îmbătrâneau împreună, fiind convinşi că iubirea lor nu este doar pentru viaţa aceasta, dar şi pentru cea viitoare.
Însă cel mai curios lucru este că tinerii noştri, chiar dacă i-au avut drept exemplu pe bunii lor părinţi, n-au învăţat nimic de la ei. Din contra, îi acuză pe aceştia că n-au ştiut ce înseamnă viaţa ori bucuria. Iar timpul când se cucerea c-un poem sau cu o floare a apus demult. Pentru că fericirea în ziua de azi are o altă culoare. Aşa că pentru a o atinge, celălalt trebuie să aibă cel mai performant telefon, cea mai frumoasă maşină, vilă sau o afacere prosperă. Şi nu contează dacă-i urât, obraznic, arogant sau invidios, acestea pot fi considerate chiar cele mai distinse calităţi. Iar dacă nu-l iubeşti, nici aici nu e o problemă. Librăriile sunt pline de cărţi de specialitate, care te educă cum să cucereşti, fără să-ţi mai implici şi propria inimă. Şi apoi, totu-i pân’ la nuntă, restul nu mai contează. Decât, poate, alte vise şi un loc râvnit pe lună.
Doar că tinerii aceştia, care nu mai pun niciun preţ pe sentimente şi se căsătoresc doar din interes, uită că anume ea – iubirea le-a dăruit părinţilor lor puterea să îmbătrânească ţinându-se de mână. Iar după viaţa aceasta, mai există una. Unde Cel de Sus nu le va cere lista cu toate bunurile pe care le-au strâns pe pământ, dar îi va întreba de lista bunurilor pe care le-au adunat fiecare în sufletul lor.
Doina DABIJA / UZPR