,,Flacăra Revoluției” a fost aprinsă de Libertatea interioară a românilor

           Foarte mulți români nevinovați au fost agasați și etichetați cu numeroase prejudecăți după Revoluția din ‘89, numai și numai pentru că au avut neșansa să se nască în timpul regimului comunist. După Revoluție au apărut nenumărați anticomuniști, care în vremea comuniștilor s-au adaptat la condițiile legale și ,,n-au scos nici măcar un sunet” împotriva regimului aflat la Putere.  Eu mă număr printre tinerii din vremea comuniștilor, care nu am fost activist de partid, nu am ocupat funcții politice și nu am lucrat nici măcar o zi în calitate de ziarist angajat. De la  16 ani am început să scriu poezii, iar în 4 mai 1979 am debutat cu o poezie de dragoste în ziarul ,,Cronica sătmăreană”, la rubrica ,,Dintre sute de catarge”. Primul meu mentor spiritual și literar a fost Corneliu Balla – poet și prof. de limba și literatura română din Carei,cunoscut și sub pseudonimul literar Gabriel Rațiu. În timpul liceului am fost colaborator al revistei TEHNICUS, care a apărut datorită distinsului profesor, poet și scriitor Teodor Curpaș, care m-a încurajat în ale scrisului, așa cum au făcut-o și poeții: George Vulturescu, Dumitru Păcurar, Ion Bala, Dorin Sălăjan, Ion Baias și Emil Matei. Ulterior am obținut numeroase premii la diverse festivaluri de poezie din țară. Nimeni nu mi-a impus ce să scriu sau despre ce să scriu în poeziile mele. Am avut libertatea interioară neîngrădită de nimeni, astfel încât creațiile mele s-au bucurat de originalitate și de  încurajarea literară a unor scriitori din Sătmar.

            În timpul serviciului militar am fost corespondent al ziarului GRĂNICERUL din București, iar după armată, corespondent voluntar al ziarului ,,Cronica sătmăreană”. Mi-am dorit foarte mult să devin jurnalist. Aveam vârsta de 21 de ani, când l-am cunoscut pe ziaristul sămărean Boros Ernest-Gheorghe, actualmente membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. El mi-a dăruit primele cărți de teorie jurnalistică, dar mi-a spus și despre condițiile necesare pentru a putea susține examenul la Facultatea de Ziaristică din București. Nicidecum, ȘTEFAN GHEORGHIU, care pregătea activiști de partid. Una din condițiile necesare, din vremurile acelea, era aceea de a deveni membru al Partidului Comunist Român. Celelalte condiții se refereau la publicarea în presă a unor articole și să nu fi avut membri în familie, care au fost condamnați.

            După câțiva ani, mai precis în 1985, la vârsta de 25 de ani, am reușit să mă înscriu la Facultatea de Ziaristică din București, care ,,funcționa” sub tutela Academiei de Studii Social Politice. Am intrat la Facultatea de Ziaristică al treilea pe țară, chiar dacă nu am deținut funcții politice. Trebuie să menționez faptul că în timpul Facultății nu am fost îndoctrinat în niciun fel. Disciplinele studiate au fost adaptate unei Facultăți de Jurnalism. În timpul celor trei ani am studiat: Genurile publicistice, Teoria Presei,Tehnica scrisului, Sociologie, Istoria Culturii – predată de prof.univ.dr. Răzvan Teodorescu, Limbi străine, Istoria României, Economie capitalistă, Economie de ramură, Logică matematică, Psihologie, Filosofie, Analiză economică, Drept, etc. Profesorii, care au predat la Facultatea de Ziaristică, proveneau de la Universitatea din București.

            În timpul Revoluției am fost prezent la evenimentele din Decembrie, împreună cu soția mea. Am fost în Piața Unirii și Universității, unde am avut ocazia să fim martori la evenimentele revoluționare. În zona Primăriei din București, de lângă parcul Cișmigiu, am văzut documentele și tablourile lui Nicolae Ceaușescu aruncate pe șosea și strivite de autoturismele aflate în mișcare. Am fost printre puținii studenți, care am scris în primele numere ale ziarului TINERETUL LIBER din București, dar și în calitate de colaborator la ziarul ,,DIMINEAȚA”, coordonat de criticul și istoricul literar Alexandru Piru.  După Revoluție am susținut un examen exigent, inițiat de profesori de la Universitatea din București, în urma căruia din cei 150 de studenți, din anii unu și trei, am rămas doar vreo 80. Am continuat studiile sub tutela Universității București timp de aproape doi ani. Am absolvit Facultatea de Ziaristică în anul 1991. Dorința mea din tinerețe a devenit realitate. Poate din invidie, din necunoștință de cauză, din prostie sau răutate…de multe ori am fost agasat cu eticheta potrivit căreia aș fi terminat ȘTEFAN GHEORGHIU! De atunci și până în prezent am lucrat în calitate de jurnalist, în Democrație, la mai multe publicații. Am cunoscut profesori eminenți, care nu ne-au învățat nimic rău în timpul facultății, nu ne-au îndoctrinat, ba, mai mult, unii dintre ei ne-au explicat ce se întâmplă cu adevărat în timpul regimului comunist și chiar au anticipat căderea lui Nicolae Ceaușescu, încă înainte de 1989. Cred  că renașterea poporului român a început și se va definitiva pe deplin datorită acelei libertăți interioare, lucidă, care i-a călăuzit și motivat pe foarte mulți români de valoare în timpul regimului comunist și a Revoluției din ‘89. S-auzim de bine, că de prostie și răutate ne-am săturat !

Dumitru Ţimerman / UZPR

Despre autor

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.