◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Chișinău/ Evocări interbelice

  În ultimii ani, hărnicind la câteva antologii de ecou, propunând „introspecții ieșene” (cum zicea, cu o vorbă nimerită, Liviu Papuc), stăruind asupra unui suprapersonaj fabulos („dulcele târg”, desigur), Diana Vrabie părea a-și fi părăsit temele de altădată, deschizând fronturi noi. Îmbietoare și rodnice, se vede bine, după ce reevaluările autenticității anunțau un uriaș proiect-șantier, doar amânat (sper), gest recuperator, impunând prin seriozitatea demersului. În fond, interesată de acea „nouă tradiție”, exegeta cobora în „Arcadia culturală” a interbelicului, chemând la rampă martori credibili.

          Antologia de față, consacrată Chișinăului, colecționează „mărturii sugestive” din același segment temporal, indentificând – prin alte voci – „reconfigurările ființiale” pe care, în timp, le-a cunoscut capitala fostei gubernii. Acolo unde simțirea românească a fost sugrumată, renăscând spectaculos în agitatul interbelic. Or, pornind de la premisa că acel Chișinău este o necunoscută, Diana Vrabie trece în revistă puzderia de evenimente care, prin ritmul reformelor și ofensiva culturalizării, îl transformă într-o „portavoce a comunității”, devenind „fanionul românismului”. Ne întoarcem, astfel, în interbelic (cosmetizat, edenizat, de regulă, în alte tentative) pentru a descoperi fața / fețele orașului prin ochii presei. „Orchestrată” împreună cu Alexandru Corduneanu, dezgropând texte vechi, antologia se vrea un prim florilegiu, identificând – prin proiecții (ne)sentimentale – mărcile identitare ale metropolei. Acest buchet de mărturii, însoțit de un util minidicționar al autorilor antologați traversează „vremuri de mari decizii”: o epocă zbuciumată, de măreție și efervescență, vestind reapropierea spirituală. Argument-ul ne lămurește asupra criteriilor de selecție; micul eșantion ne prilejuiește, sub pecetea nostalgiei, întâlnirea cu autori de felurite calibre, cu toții doritori a prinde și a fixa în pagină poezia metropolei; adică orașul din amintire, cum scria George Dorul Dumitrescu, un oraș plin de contraste și curiozități, cu tristeți și bucurii, închipuind „o magnifică sinteză de viață națională”. Adică veșnicia românească

          Dacă Sadoveanu purcede, cu știuta-i molcomeală, într-un „oraș somnoros”, părând o „cetate abandonată” (e drept, de înfățișare imperială), nu trebuie să uităm că marele prozator, încrezător în viitorul României reîntregite, s-a implicat în viața culturală a Basarabiei, subiectul revenind periodic în meditațiile sale sfătoase. Geo Bogza, dimpotrivă, interesat de mahalalele tenebroase, culege alert în ancheta sa impresii care „zgârâie viața”, vădind o curiozitate stupefiată. Cu escortă, trecut prin școala reportajului insurgent, viitorul patriarh moralizator (devenit, peste ani, „paznic de far”) descoperă, răzvrătit, înclinat spre exces, hiperbola și poezia penetrantistă, pendulând între sentimentalism și sarcasm, făcând – programatic – din arta nouă „o formulă de viață”. Laurențiu Fulga ne face părtași, în 1942, la o reîntâlnire târzie cu Orașul de la răsărit. Participând la o șezătoare literară, retrăiește „miracolul basarabean”, asaltat de duhuri cenușii și vutcă. Este în fapt o întâlnire cu umbrele, cum mărturisește, în „descrieri triste”, și Gala Galaction în Scrisori basarabene, rememorând misionarismul preoțesc și aureola didactică a Facultății de teologie în provincia sa adoptivă, reîncreștinată. Meditând la destinul Chișinăului, o așezare care și-a tot mutat vatra, Constantin Virgil Gheorghiu descoperă un „oraș ars”, făcând bilanțul distrugerilor (bolșevice). Gheorghe G. Bezviconi, în schimb, vrea să fixeze spiritul locului, descriind, interesat de memoria urbană, sufletul etnic al acestor provinciali sentimentali, primitori, într-un Chișinău romantic, năpădit de biserici și cimitire.

          În treacăt, să pomenim și talciocul, o podoabă a Chișinăului în ochii lui Gh. V. Madan, să-l însoțim pe George Meniuc în plimbările sale nocturne sau să ascultăm, alături de meteoricul Alexandru Robot, „zgomotele” din piața nouă. În fine, încropind „priveliști fugare”, N. Crainic descoperea lupta (de un tragism înăbușit) între ce a fost și ce va trebui să fie, confruntare care,  și azi, bântuie, întreținută de stegarii moldovenismului, cultivând schizoidia identitară. Periplul, scutit (păgubos, după mine) de încleștările ideologice care au marcat epoca, va continua însă. Mai mult, aflăm că volumul de față „deschide o întreagă serie”, găzduită la Eikon, combinând impresiile celor veniți din Regat, luând pulsul marelui oraș cu paginile localnicilor, fără a avea, aceștia, și o „conștiință a urbei, bine edificată”, ne previne Diana Vrabie. Oricum, efortul „tandemului” Diana Vrabie / Alexandru Corduneanu merită laudele noastre, așteptând încrezători serialul promis. Înlăturând, astfel, „vălul necunoașterii”, selecția din acest prim volum (subiectivă, neîndoielnic și inevitabil) se oferă completărilor care vor veni, relevând „potențialul Chișinăului”. Fiindcă „alte garnituri publicistice” sunt pregătite…

 

                                                            ADRIAN DINU RACHIERU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *