Veronica Micle / Poezii

CUVÂNT ÎNAINTE

Grupajul de poezii care urmează este, de fapt, o selecţie din creaţia lirică a Veronicăi Micle, respectiv cea care face trimitere directă la dragostea ei pentru Eminescu. În realitate, poate mai subtil în unele cazuri, dar nu puţine!, aproape în întreaga ei operă lirică, Veronica rămâne consecventă şi tributară puternicelor sale sentimente faţă de poet. Apoi, este interesantă şi cam ignorată  procesarea în actul general al creaţiei, asezonarea cu idei-sentimente care contribuie substanţial la construcţia unui întreg al iubirii sale faţă de Eminescu, ceea ce poate induce adevărul că poeziile sale „suferă” de o anume cantonare într-un spaţiu exclusiv amoros-erotic. Pe jumătate adevărat! Noi avem de reţinut acest mesaj deseori explicit ce se degajă din multe versuri, făcând abstracţie de valoarea lor literar-artistică, chestiune care presupune o cu totul altă discuţie. Şi, dacă în corespondenţă, putem avea în vedere anumite circumstanţe, în poezie nu cred că poate fi vorba despre aşa ceva, adică, după părerea mea, cred că ar fi nepotrivit să credem că o mare parte dintre creaţiile sale lirice au fost construite ca pe o temă dată. Înainte de toate, ar fi greşită abordarea acestui subiect ca drept referire la un „profesionist” al scrisului, pentru că nu e greu să constatăm spontaneitatea şi  dezlănţuirea poetei în funcţie de trăirea de moment. În această ordine de idei şi dacă vorbim despre un poem cu destinatar clar, intrăm imediat la bănuiala că ar exista un motiv anume, justificator, dar când un volum aproape în totalitate cuprinde versuri cu dedicaţie lesne de priceput, se schimbă total situaţia. În acest sens, sunt multe poezii care ar putea fi integrate cu un numitor comun: Eminescu. Este tocmai partea de creaţie asupra căreia nu planează nici cea mai mică îndoială. Or, dacă reuşim să pătrundem doar pentru câteva secunde în laboratorul intim al creatorului, vom descoperi că acolo se petrece un fenomen cel mai des inexplicabil pentru „intruşii” de dinafara eului artistic. Este exact zona unde starea divin-psihică de poezie în care autorul este conectat cu întreaga sa fiinţă, la o posibilă circumstanţă subordonată şi comandată dintr-un exterior enigmatic.

În consecinţă, bârfitorii şi cârcotaşii, denigratorii şi defăimătorii, dacă au momente de sinceritate şi de discernere, nu mai au dreptul să creadă că Veronica Micle nu l-a iubit şi preţuit pe Eminescu. Motivele iubirii dintre ei sau, mai precis, a ei pentru poet, sunt destule şi am vorbit despre ele în paginile cărţii mele „Mai altfel despre Veronica Micle”, iar în creaţia lirică, fenomenul ca atare este şi mai pregnant. Eminescu, în genialitatea lui, a pătruns mult dincolo de caracterul considerat de comentatori doar… declarativ, pentru eficientizarea mesajului. Aici, da, e posibil şi de acceptat, dar când vorbim despre creaţie, mai ales lirică, situaţia diferă, din multe puncte de vedere.

Citim şi nu e greu de constatat…

DUMITRU HURUBĂ

 
 
 
 
 
 
2 atașamente
 
 
 
 
 
 
 
 
Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.