O NOUĂ PUBLICAȚIE GIURGIUVEANĂ

   Zestrea periodicelor giurgiuvene s-a îmbogățit recent, cu apariția revistei “ Vlașca – istorie,cultură, civilizație “ , ce se dorește a fi bianuală, editată de Asociația Națională Cultul Eroilor “ Regina Maria “. Filiala județului Giurgiu.

   Ințiativa aparține profesorului universitar doctor Ștefan Păun, care este fondator-redactor șef, sprijinit de un Consiliu de coordonare editorială și un Consiliu științific.

   Revista se deschide cu câteva rânduri semnate de generalul maior (rtr.), profesor universitar doctor Visarion Neagoe, președintele A.N.C.E. „Regina Maria “, din care consemăm :

   “ Noi, cei de astăzi . avem datoria de a prețui, conserva, păstra, promova valorile naționale care formează patrimoniul identitar al românilor “.

   Apoi, cele 193 de pagini ale revistei, fiind număr dublu pe anul 2019, cuprind 20 de articole și studii de istorie, însoțite de numeroase fotografii ale timpului, din care amintim : “ Participarea unităților militare din județul Giurgiu la Războiul pentru Independență “. “ Un document inedit din istoria cultului eroilor, județul Vlașca “,” Ansamblul statuar din parcul Alei, municipiul Giurgiu, realizat în cinstea Războiului de Independență “,  “ O scrisoare a sergentului  Pelmuș Florea din Regimentul 5 Vlașca  către Regina Maria la începutul anului 1918 “.

   Toate materialele înserate în paginile primului număr al revistei  giurgiuvene “ Vlașca, istorie-cultură-civilizație “ sunt tributare motto-ului publicației, care aparține marelui istoric Nicolae Iorga : “ Neamul devine etern prin cultul eroilor ”.

 

                                             Emil Talianu – UZPR

 

 

Despre autor
  1. NT Reply

    „Toate materialele înserate în paginile primului număr al revistei…“
    A INSERA, nu a ÎNSERA…

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.