default-logo

URŞII DIN VALEA TROTUŞULUI, SPECTACOL DE CULOARE ŞI RITM , în atenţia UNESCO

Tradiţia spune în localităţile băcăuane de pe Valea Trotuşului, că dacă nu primeşti ceata de urşi în ziua de Ajun a Anului Nou ai să ai ghinion tot anul care urmează. Într-un spectacol de sunet, culoare şi mișcare , ursul şi ursarii dansează întrun ritm frenetic pe ulițele satelor şi oraşelor din zonă.
Obiceiul, mister al ritualurilor venite din locul unde se naşte timpul, este unic în România. Rădăcinile sale spun cercetători în etnografie şi istoricii băcăuani se află, cel mai probabil, în cultul geto dac al ursului şi puterii ce o insuflă acesta.
Cetele au un număr variabil de de piei de urs, între şase şi 24, cărora lise alătură irozi, mascaţi şi toboşari. Spectacolul începe cu o chemare a ursului, continuând, în ritmul sacadat al tobelor, cu bătaia , moartea, reînviere animalului, apoi, hora ursului şi, în final, dansul irozilor. Pentru fiecare etapă toboşarii bat ritmul diferit, completând acustic atât desfăşurarea de culoare, dar incantațiile dresorului.
Pregătirea unui viitor urs începe de la 6-7 ani, însă, doar tinerii care împlinesc 18 ani sunt acceptaţi în ceata mare să poarte blana ursului. 
Includerea în jocul cetei îmbrăcate în blănuri de urs adult presupune un lung antrenament, început cu aproximativ trei luni înainte de reprezentaţiile din Sărbătorile de Iarnă.
În funcţie de experienţă, dar şi de numărul de piei de urs pe care le deţine, în unele cete chiar şapte asemenea blănuri, este desemnat ,,căpitanul cetei” sau ,, ursarul şef” cum mai este denumit.
Regizor al spectacolului, de el depinde sincronizarea tobelor în timpul jocului, pantomima irozilor şi , mai ales coregrafia dansului ritualic al urşilor şi mascaţilor ce întregesc ceata. Tot el este cel ce desemnează purtătorii blănurilor, dar alege şi oamenii ce compun alaiul toboşari, mascaţi, irozi, precum şi ursarii ajutori. De asemenea , el dă tonul şi ritmul tobelor.
Cel mai reprezentativ asemenea spectacol, incluzând chiar şi câte 30 de cete de ursari se desfăşoară în ajun de Nou An în centrul oraşului Dărmăneşti, fieful acestui obicei. Cetele de ursari reaiau, anual, cu doar câteva ore înainte pragului dintre ani , pe artera principală a localităţii, în faţa primarului, oficialităţilor locale şi a miilor de participanţi la sărbătoare.
Evenimentul reprezintă un ,,unicat în peisajul etno-folcloric românesc, atât prin dimensiuni, specific, cât şi prin varietatea programelor prezentate”, afirma, la unison, specialiştii Centrului Judeţean pentru Valorificarea Creaţiei Populare şi Patrimoniului Naţional.
În perioada interbelică, povestesc bătrânii căpitani din Dărmăneşti, cetele plecau dimineaţa de la Palatul Ştirbei, după care erau primiţi de prinţesa Marina. Traseul actual al alaiului include artera principală localităţii ce porneşte din zona drumul naţional Oneşti -Comăneşti,are drept corolar centrul oraşului şi se ,,stinge” tot la o periferie a urbei, în zona fostei rafinării.
În alai,mai întâi, vin cetele de urşi mici, pentru a încălzi publicul spectator, făcându- le loc, mai apoi, cetelor de urşi mari, ce pot avea în componență un număr total de până la 300 de participanţi
Fiecare ceată este deschisă de un grup de mascaţii ce joacă pe sunetele unei singure tobe. Ei încearcă să satirizeze şi ridiculizeze societatea prezentă, apelând la o coregrafie caraghioasă. Cu mare tam-tam mascaţii poartă şi numele cetei.
Urşii din cete au blănuri frumoase, în cvasitotalitate din jupuirea unor exmplare ce au crescut în pădurile bogate în vânat din zonă. blănurile sunt împodobite cu şiraguri de canafi mari şi roşii. Cel ce joacă ursul, bărbaţi în special , dar în ultimii ani au apărut în ceata de ursari şi femei, trebuie să fie un om puternic, căci pielea cântăreşte şi peste 50 de km. ,,Urşii”, cu boturile larg deschise, ce oferă imaginea unor dinţi fioroşi, vin mormăind, târându-se ori încercând să sperie lumea. Încă sunt stăpâniţi de ursari, cam trei pentru fiecare purtător de blană, care îi trag aprig de lanţ şi îi ameninţă cu bâtele.
Ursarii sunt, în spectacol, personaje fără mască. Ţinând în mână bâte ţintate cu fier, îndeamnă urşii să danseze într-un ritm din ce în ce mai alert, în concordanţă cu vibraţia tobelor. 
Originalitatea cetei este dată de irozi, care vin în urma toboşarilor , aliniaţi pe două rânduri. Aceştia, băieţi şi fete , în general adolescenți, sunt îmbrăcaţi strălucitor cu fuste lungi plisate, au barete cu fir aurit legate în diagonală peste iele ori bluzele de un alb imaculat, coifuri cu panglicuţe din hârtie colorată, un detaliu important fiind sabia.
Pe scenă, în faţa oficialităţilor , ,,urşii” se ridică în două picioare şi joacă în ritmul alert al tobei ajutorului de căpitan, etalându-şi forţa şi vitalitatea în toată splendoarea. Purtătorul celui mai frumos exemplar de blană de urs, ridicat de ursari, îşi continuă dansul deasupra capetelor celor prezenţi.
O ceată poate interpreta până la 12 dansuri diferite.

Cetele de urși din Dărmănești se deosebesc de cele din Comănești și Valea Muntelui prin mai multe aspecte:

1.ceata din Dărmănești are irozi si un număr f mare de urși și toboșari comparativ cu cei din Comănești și Asău care nu au irozi ci doar ursii ( un număr mai mic) toboșari,bulibașă,baba și moșneag ;

2.costumația este diferită,cei de pe Valea Trotușului purtau costume populare ,peste cămașă populară se încrucișa tricolor și se fixau oglinzi,iar la caciulile de blană de miel se coseau mărgele și oglinzi.Tolba purtată de toboșari era acoperită de năframa cusuta de iubita sau sora.In cetele de urși jucau de regulă tineri cu stagiul militar făcut pt că rolul acestor cete era de a colinda satele din împrejurimi pt a cunoaște fete pt căsătorie.

3.Modul de a bate toba era diferit de la localitate la localitate astfel încât se putea ști care ceata a intrat într-un sat ( acest lucru aproape că s-au pierdut ).Cetele de urși erau primite de regulă în casele cu fete de măritat….in timpul dansului ursul se tăvălea și sub pat pt a se vedea dacă este maturat ( nu sunt paie ) demonstrând astfel că fata este gospodina. După terminarea dansului băieții și fetele făceau cunoștință,discutau ,se serveau dulciuri ( cu precizarea expresă că sunt făcute de fata gazdei ! ) și se stabileau astfel viitoarele întâlniri ! Aceste cete nu mergeau decât la casele care-i invitau și datorită faptului că plata cetei era substanțială….pe lângă colacul mare primeau și bani.As mai completa un obicei care din păcate nu l-am mai văzut de peste 40 ani și care se numea Dame…era de fapt o trupă de 15-20 băieți și fete ,îmbrăcați în mire, mireasă, vânător, ofițer și în costume populare, însoțiți de instrumentiștii din Berzunți și care făceau un teatru popular cu muzica și dans ( asemănător Jianului care se prezenta în ziua de Crăciun ).Scopul acestui obicei era că membrii săi să cunoască alți tineri și tinere în vederea căsătoriei.Acest obicei că și Jianul erau singurele care acceptau și fete în componența .
Jocul Ursului reprezintă o mare sărbătoare pentru oamenii de pe Valea Trotuşului.
,,Păstrătorii tradiţiilor populare de iarnă se prezentă, în ciuda înnoirilor şi tentaţiilor vremii, parcă mai autentici şi mai pregătiţi ca oricând. Iar acest fapt se reflectat şi în entuziamul spectatorilor, mulţumiţi că închei în acest fel tonic un an greu, cu speranţe pentru mai bine în cel viitor”, spune Petre Vlase, coregraful ansamblului folcloric ,,Busuiocul” din Bacău , care a preluat în repertoriul său acest dans ancestral. 
Specialişti români ori de peste hotare care s-au aflat la Comăneşti Dărmăneşti în finalurile ultimilor doi ani, după ce au urmări evoluţia celor 30 de cete de urşi din zonă şi au efectuat în ultimele luni cercetări în câteva localităţi din zona băcăuană a Văii Trotuşului, discutând cu oamenii locului despre acest obicei tradiţional, urmează să decidă, dacă vor susţine ca ,,Jocul urşilor”, tradiţie specifică zonei de munte din judeţul Bacău, să fie inclus în patrimoniul UNESCO.
Cetele de călăreţi, capre, căiuţi, ori membri în ,,Ceata lui Jianu”, precum şi alte spectacole de teatru popular în care apar mascaţi, dansatori, urători stârnesc curiozitatea şi aplauzele a mai bine de 10.000 de turişti români, venind din străinătate ori locuitori din zonă ce urmăresc în satele de pe Valea Trotuşului derulările unor alaiuri colorate şi entuziaste pe artera principală satelor şi oraşelor trotuşene, precum şi în cursul spectacolelor ce se desfăşoară în perioada Sărbătorilor de Iarnă pe scenele în aer liber situate în centrul localităţilor.

Text şi fotografii , cu respect pentru tradiţiile populare

CORNEL CEPARIU / UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.