La 170 de ani, Mihai Eminescu la New York

În zilele de 11 ianuarie și 12 ianuarie 2020, va avea loc a XXVII – a ediție a “Simpozionului anual Mihai Eminescu” de la New York. Aceasta este o manifestare culturală tradițională, de certă valoare academică care va marca aniversarea a celor 170 de ani de la nașterea  “poetului nepereche“ (15 ianuarie 1850), cât și “Ziua Culturii Naționale” (legiferată de Parlamentul României în anul 2010).

In anul 2020, Simpozionul va avea ca principali sponsori: “Institutul Român de Teologie și Spiritualitate Ortodoxă – Capela “Sf. Apostoli Petru și Pavel, New York” – Pr. Prof. Dr. Th. Damian (25%); Societatea Creștină, Cultural-Filantropică “DORUL” (fondată în 1903 la New York)  – Președinte Ing. Cristian Florin Pascu (50%); Biserica Ortodoxă Română “Sf. Andrei” din Queens – Pr. Paroh Ioan Proteasa (25%). Alături de cei trei organizatori, manifestarea se va desfășura și sub patronajul următoarelor instituții: AOSR (Academia Oamenilor de Știință din RO) – Pres. Prof. Univ. Dr. Ing. Adrian Badea, UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din RO) – Pres. Doru Dinu Glavăn, Mitropolia celor două Americi din SUA – Mitropolit IPS Dr. Nicolea Condrea. A fost cooptată în Simpozion și îndrăgita Biserică “Sf. Andei” din Queens, NY, păstorită cu râvnă și vrednicie de Pr. Paroh Ioan Proteasa.

Cateva detalii importante, despre “Luceafărul” poeziei românești :

  1. Eminescu a fost tradus în 60 de limbi de pe toate continentele. Primele traduceri au fost făcute în limba germană de către Regina Elisabeta – sub pseudonimul literar “Carmen Sylva”. Ca un element inedit, în anul 1903, Societatea “Dorul” s-a numit, timp de cca. 7 luni, Societatea “Carmen Sylva”, pentru ca în luna noiembrie 1903 să fie redenumită “Dorul”;
  2. Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută de UNESCO, care la 100 de ani de la moartea poetului, în 1989, a fost declarat “Anul Internațional Eminescu – 1989”, iar in 2000 tot UNESCO a decis ca acesta să fie declarat “Mihai Eminescu – Poetul Anului 2000”;
  3. Poemul “Luceafărul” ( la care marele poet a lucrat 9 ani și jumătate) a intrat în anul 2009 in “Guinness Book of Records” omologat (cu cele 98 de strofe) drept cel mai lung poem de dragoste;
  4. NASA a numit cu numele lui Eminescu un crater (în diametru de 125 km) de pe planeta Mercur. In catalogul planetelor mici (“Minor Planet Names“– alphabetical list) printre cele 233.943 de planete din Univers care poartă un nume, la Poziția 9.495 se afla și Planeta Eminescu.

Propun (în numele Societății și al meu personal), plantarea a doi puieți de Tei (câte unul la fiecare Biserică – în curțile acestora), la această a 170 – a aniversare, a zilei de naștere a inegalabilului Mihai Eminescu. Amintesc că venerabila Societate “Dorul” deține un pionierat absolut în SUA, prin plantarea în România a 30 de puieți de Stejar (15 puieți pe Aleea de Onoare a Mausoleului “Eroilor Neamului” de la Mărășești & 15 puieți în “Parcul Memoriei Naționale – RoMândria – Mărășești, lotul I.21”, inițiative pe care le-am luat în anul Centenar – 2018 & anul 2019). Doresc ca în viitorul apropiat (în perspectiva anului 2023, la a XXX – a ediție a Simpozionului), lângă / în vecinătatea, celor doi puieți de Tei, să se îngroape în pământ (la cca. 2 metri adâncime), câte un “cilindru al timpului” și care să fie dezgropați peste 100 de ani. Aceștia ar conține retrospectiv, impresii, referate în rezumat, poze și mărturii (ale lectorilor și nu numai, prezenți la Simpozioanele eminesciene), ca un gest de respect și admirație  față de cultura românească și față de un titan al culturii nației române – “cel veșnic tânăr și ferice”, Mihai Eminescu.  În cele două zile de desfășurare, Simpozionul va fi găzduit pe rând de Bis. “Sf. Andrei” și Bis. “Sf. Ap. Petru și Pavel”, în cochetele Săli Sociale (cu locuri limitate, cca. 110 – 120 locuri), unde vor fi organizate și două recepții.

Intrarea este gratuită.

 Va așteptăm, cu drag, să petrecem momente reconfortante și inaltatoare sub auspiciile liricii eminesciene și a poetului național în preziua evenimentului, intitulat generic “Ziua Culturii Naționale”.

                               Ing. Cristian Florin Pascu

                            Președintele Societății. “Dorul”

 

 

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.