Interviu cu jurnalistul CORNELIUS ROȘIIANU

CORNELIUS ROȘIIANU: ” Important este ca omul de presă să aibă o conduită, un crez pe care să nu și le schimbe după cum bate vântul”

REPORTER: – Când și în ce împrejurări ați fost angajat la Televiziunea Română ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Mi-am făcut apariția în RADIOTELEVIZIUNEA ROMĂNĂ – Redacția ACTUALITĂȚI în vara anului 1972 după absolvirea Facultății de Drept București. De fapt, a doua apariție…Prima, se întâmplase cu nouă ani în
urmă, adică în 1963, când, respins la examenul susținut la Facultatea de Teatru – eșec pe care nu mi-l asum – am obținut, în schimb, prima mea slujbă: fonotecar la Radio.
Am avut șansa să fiu adoptat atunci, în 1972 – în urma unui concurs adevărat, nu de împrejurări – de un colectiv de mari profesioniști ai informației televizate, condus de regretatul Eugen Preda. Au făcut parte din comisia de concurs Eugen Preda, Mihai Lazăr, Ilie Ciurescu… De fapt, se mobilizase întreaga redacție să aleagă cinci speriați din cei 260 care visau la Micul Ecran. S-a întâmplat în 1971, când, după toate probele eliminatorii am avut un ultim interview cu Redactorul Șef. Iar oamenii aceștia ne-au mai așteptat un an, să ne terminăm studiile, pe noi – Roșiianu Cornelius, Nicolae Melinescu, Victor Ionescu, Paul Șoloc, Sergiu Marinescu.
Am intrat în televiziune, dar să știți că nimeni nu m-a menajat. Și bine a făcut. Lucram câte 10, 12 și 14 ore pe zi, descifrând și învățând de la ,, seniori ” tainele comunicării prin imagine, sunet și cuvânt. În același timp – cursuri de specializare care m-au ajutat să înțeleg și în teorie ceea ce făceam practic. Adică să fiu conștient și să-mi asum ceea ce fac. Chiar și conflictele (profesionale) , de multe ori dure, pe care le-am avut cu șeful meu direct Tică Brateș, au fost de natură să mă modeleze ca om și ca profesionist de televiziune și acum, privind retrospectiv îi mulțumesc că ,, a pus șaua pe mine ” cum se spune… Acum, ca să mă laud, a avut și pe cine pune șaua… Atât de mult mi-au folosit, când a trebuit să stau pe picioarele mele și am ajuns și eu șef !… Și oricum, nu durau decât până la viitoarea ciocnire și supărarea nu ținea mai mult o furtună într-un pahar cu apă… Sau cu votcă ?!… Vodcă și suc de roșii… Lăsând gluma la o parte, un om de televiziune se formează în 10 ani și nu știi dacă iese vârf. Dar și el și cei care l-au selecționat au datoria să
încerce…

REPORTER: – Câți ani ați ocupat funcția de crainic la TVR ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – N-am fost niciodată crainic. Crainici / crainice erau cei / cele care anunțau ce program urmează să se difuzeze… Ca profesie a dispărut încă înainte de 1989… Am fost, rând pe rând, reporter, redactor, publicist comentator, realizator. În tot acest timp, am prezentat emisiuni închegate, complexe, am făcut transmisiuni directe de la evenimente interne și internaționale. Totuși, emisiunea care m-a consacrat a fost Telejurnalul.
După 1989, între 1990 și 1997 iarna, am fost Redactor Șef și redactor-prezentator al emisiunii ACTUALITĂȚI. Am construit și condus, împreună cu colegii mei, în intervalul respectiv de timp, o echipă adevărată, performantă. Jurnalul nostru era bun, avea calitate, era urmărit și apreciat. De două/trei ori pe săptămână, ziarele titrau : ,,știre preluată de la Actualități TVR”. Dar, în 1997 iarna, au venit cei ,,15000 de specialiști” și lucrurile au degenerat. Noii șefi, din neștiință, frică și complexe de inferioritate preluau ei știrile din ziare sau de la celelalte televiziuni… Sau poate că primiseră ordin ?!…. Așa se face că în numai șapte săptămâni, de pe primul loc, știrile TVR au ajuns în coada clasamentului. Situația merită o analiză mai aprofundată, dar nu este nici locul, nici timpul. Poate cu altă ocazie…

REPORTER: – S-au împlinit 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Cum ați privit și simțit acele evenimente din interiorul TVR ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Întrebarea este bine pusă. O să vă spun cum am simțit evenimentele și o să mă feresc să emit judecăți de valoare, pentru că nu dețin toată informația și oricum au trecut 30 de ani, răstimp în care chiar și percepția personală a fost alterată iar documentele care să arunce lumină asupra întâmplărilor din acele zile nu știu dacă le vom vedea vreodată.
Îmi amintesc că mergând pe pasarelă de la redacție, din blocul turn, spre studioul 4, o rafală a spart toate geamurile. M-am aruncat la podea cu sticla căzând peste mine. Rezultatul… Câteva zgârieturi pe frunte și pe mâini și o entorsă la piciorul drept. Timp de o lună nu m-am mai putut încălța. Apoi, în timp ce mă spălam în WC-ul de lângă studioul 4, un glonț a șuierat pe deasupra capului meu și a spart o țeavă de apă, inundând încăperea și holul. Și mi-a fost frică… Important este că am depășit acea stare și mi-am făcut… și ne-am făcut cu toții datoria. M-am temut mai mult pentru copii. Acasă a telefonat cineva, spunând că am cerut protecție pentru familie. Câțiva indivizi au venit la ușă, dar au întârziat puțin. Apucasem să comunicăm și ai mei s-au refugiat la un vecin, milițian. I-am văzut prima dată, de la începutul evenimentelor, în 10/15 ianuarie, nu mai țin minte, când am ajuns acasă cu TAB-ul și însoțit de parașutiști.
Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să rămân lucid, să-mi înving frica și să nu chem populația în stradă să ne apere cu brațele goale pentru că, nu-i așa, ne apăra armata… Împreună cu scriitorul Ioan Grigorescu, fie-i țărâna ușoară, am încercat să liniștesc populația, îndemnând la calm și am recitat, cu liniște, din clasicii poeziei românești. Lui Ioan Grigorescu, după ce a plecat de lângă mine, un glonț i-a șters o fesă și s-a aruncat într-un gang pe strada Dorobanți.
Colegul nostru, Ion Simion Pop a plecat într-una din serile lui Decembrie 1989 de lângă noi și am aflat că a fost descoperit a doua zi dimineața, înjunghiat, în ghena de gunoi a blocului în care locuia la Bucur Obor.
Vă spun aceste lucruri pentru că se hazardează unii să pună etichete pe oameni pe care nu-i cunosc, să dea interpretări fanteziste unor acțiuni și fapte, rupându-le din context. ,, Un cineva ” , în zilele în care îi comemoram în 2019 pe morții din Decembrie 1989, într-unul din ,,Jurnale” și tocmai unde?!… la Televiziunea Română, spunea că oamenii din SRTV nu au fost vizați și că acolo s-a tras cu gloanțe oarbe. Să citească pe troițele din curtea TVR numele celor decedați !…

REPORTER: – Când și de ce ați renunțat la televiziune ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Eu nu am cedat microfonul, mie mi-a fost luat microfonul. Într-o societate normală, unul care avea notorietatea, audiența și priza mea la public ar fi ieșit de pe micul ecran numai atunci când trebuia să plece pe ultimul drum, așa cum se întâmplă pe la alții.

REPORTER: – Ce părere aveți despre programele și despre jurnaliștii Televiziunii Române de azi, comparativ cu perioada dinainte de 1989 ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Depinde la care perioadă de dinainte de 1989 ne raportăm. În cei 61 de ani de existență, Televiziunea Națională a parcurs mai multe etape. Din 1956, când a fost înființată, până la începutul anilor ”80, a evoluat, cu emisiuni culturale remarcabile, cu divertisment de cea mai bună calitate, cu concursuri și anchete… a fost o televiziune normală, considerată printre cele mai bune din Europa. A urmat involuția; două ore de program, cu posibilitatea de prelungire dacă se aborda același subiect – UNICUL. (exceptând Duminica) .
După 1989 Televiziunea Națională s-a dezvoltat și putem spune că o luase pe drumul cel bun. ,,Actualitățile” de exemplu, n-au avut concurență până în 1997, atunci când s-a produs ,,Marea Schismă” și o întreagă organizare, un întreg mecanism perfecționat de producție, difuzare și prezentare ale știrilor a fost înlăturat brutal, afectând grav calitatea activității redacționale. Personalul calificat a fost înlocuit cu clientelă politică, fără pregătire de specialitate. Din acel moment, în numai 7 săptămâni, audiența s-a prăbușit și nu și-a mai revenit până în ziua de azi.
Și tot așa s-a întâmplat în toate redacțiile TVR. Prezentatorii erau schimbați cu viteza cu care se succedau guvernele, chiar mai des. Nu aveau timp să prindă rădăcini, iar telespectatorii nu aveau timp să-i cunoască. Nouă, oamenilor, nu ne plac schimbările pe care nu le înțelegem și nu ni le dorim și greu ne acomodăm cu străinii. Apoi, emisiunile cu audiență erau mutate în grila de program în așa fel încât să nu deranjeze emisiuni ale altor posturi sau pur și simplu, erau scoase din grilă. Profesioniștii care rămăseseră în televiziune nu mai erau folosiți; Făceau emisiuni unii care nu aveau altă calitate decât aceea că participaseră la campania electorală a unui partid sau a altuia.
De câțiva ani încoace au început să se liniștească apele. Lucrurile s-au mai așezat. Televiziunea Națională are câțiva oameni talentați, produce emisiuni de calitate. Va fi foarte greu să remonteze ce a pierdut. Cu un plan editorial coerent și cu profesioniști, îi trebuie vreo 10 – 15 ani. Dar e nevoie să fie schimbată legea care o guvernează, în așa fel încât singura politică pe care are obligația să o promoveze, să fie politica națională.
Am divagat pentru că în acest timp m-am tot gândit cum să comp programele de dinainte de 1989 cu cele actuale. Și nu se poate. Într-o emisiune agrară recentă (tot a televiziunii publice) un vajnic redactor de tip nou ne arăta un tractor nemțesc produs în zilele noastre și ne spunea ce performant este în comparație cu un tractor românesc. Numai că ăsta, tractorul românesc, fusese fabricat la începutul anilor 1970. Păi bine măi băiete, n-ai găsit și tu un tractor nemțesc tot din anii ”70? Să vedem dacă era mai bun… sau dacă erau comparabile. Așa că…

REPORTER: – Puzderia de televiziuni apărute la noi în ultimii 30 de ani este un lucru benefic sau dimpotrivă ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Pe planeta ,, mass media” e loc pentru toată lumea. Numai că prea s-a tunat și siliconat audiovizualul. Se zice că asta cere publicul. Eu știam că publicul ți-l educi și ți-l formezi. A invadat mahalaua micile ecrane iar așa-zisele ,,vedete” pe care le prezentăm oamenilor drept far călăuzitor, exemple de urmat, nu ne arată decât funduri și țâțe goale.Foarte bine, dar unde este știința, arta, cultura, istoria ?!… ceea ce definește, în ultimă instanță, un popor.
Nu e mai puțin adevărat că sunt televiziuni particulare care pe unele segmente au preluat sarcinile televiziunii publice și o fac foarte bine. Dar până când?! Până când vor fi vândute altora care nu știm ce interese au sau până când patronii actuali își schimbă viziunea. Ne trebuie, așadar, un trust de presă al nostru, al României, până nu e prea târziu. Soluția ne e la îndemână. Prin fuzionarea Agerpres – Radio – Televiziune, statul român ar putea să transmită un mesaj unitar – atât de necesar acum, când trebuie să facem față marilor provocări ale lumii în plin proces de transformare – ar reduce cheltuielile cu cel puțin o treime pe ansamblul celor trei entități, eliminând subfinanțarea… Am avea un mijloc de comunicare pe care să ne putem baza la vremuri de restriște și care să promoveze politica națională.

REPORTER: – Sunteți membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Reușește această Uniune să ”coaguleze” interesele breslei noastre ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – De ce să nu facă UZPR ceea ce statul român, în
inconștiența și delăsarea lui, nu face?!… Am fi mai implicați în viața cetății, așa cum ne stă bine.

REPORTER: – Vă întreb și pe dumneavoastră, așa cum i-am întrebat și pe alți jurnaliști, dacă mai poate fi socotită presa a patra putere în stat ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Hmm… Puterea este în mâna celui care plătește… Asta cu ,,presa a patra putere în stat” e un alint. Important este ca omul de presă să aibă o conduită, un crez pe care să nu și le schimbe după cum bate vântul. El trebuie să-și respecte interlocutorul nevăzut, să-i fie aproape și să nu încerce să-l prostească. Să-l înțeleagă, să-i spună adevărul, să recunoască atunci când i-a greșit… Să fie onest față de cel căruia i se adresează. Atunci, acesta din urmă, te va aprecia și-l vei simți aproape…Nu e puțin lucru.

REPORTER: – Ce satisfacții și ce insatisfacții aveți acum, ca urmare a practicării profesiei de jurnalist ?

CORNELIUS ROȘIIANU: – Știu eu ce să zic? Se spune că e mai bine să ai regrete decât remușcări. Ca orice om, am și eu regretele mele, părerile mele de rău.
Țin de viața personală pe care nu o pun pe tarabă.

 Interviu realizat de Ioan Vasiu /UZPR

Despre autor

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.